Cea mai eficientă metodă de prevenire a gripei este vaccinul. Când spunem vaccin ne gândim automat la injecţie. Există însă un vaccin antigripal homeopatic care nu se administrează injectabil. Acesta se prezintă sub formă de granule, care se pun pe limbă.
2-4 granule
Vaccinul antigripal homeopatic acţionează în acelaşi mod ca şi vaccinul alopat (injectabil). Ambele conţin tulpini inactivate ale virusurilor gripale care circulă în sezonul actual. Odată inoculate în organism, aceste tulpini stimulează sistemul imunitar să producă anticorpi pregătiţi să ne apere în cazul unei eventuale infecţii gripale. Spre deosebire de vaccinul alopat, care se administrează într-o singură doză la începutul toamnei, vaccinul homeopatic trebuie luat pe toată durata sezonului rece. Din octombrie până în martie, toţi membrii familiei vor lua două-patru granule o dată pe săptămână sau o dată la trei săptămâni, în funcţie de indicaţia medicului.Vaccinul antigripal homeopatic este recomandat atât copiilor, cât şi vârstnicilor. Totodată, persoanele care suferă de boli cronice ale inimii sau ale plămânilor, diabeticii, pacienţii cu sistemul imunitar slăbit sau cei cu forme severe de anemie se pot feri de complicaţiile severe ale gripei cu ajutorul vaccinului homeopatic.
Alte remedii
Pentru prevenirea virozelor respiratorii, vaccinul antigripal poate fi asociat şi cu alte remedii homeopatice, recomandate în funcţie de simptomele pacientului. Copiilor sensibili, care fac infecţii repetate, celor care sunt slabi şi nu au poftă de mâncare le este recomandat remediul silicia. Adulţilor care răcesc frecvent şi suferă când este ger şi multă umezeală li se recomandă remediul pulsatilla. La primele semne de răceală sau gripă – frisoane, dureri în gât, tuse, rinoree – se intervine cu oscillococcinum, care uşurează aceste simptome şi scurtează evoluţia bolii.Tratamentul homeopatic nu trebuie administrat fără indicaţia medicului. Dacă luăm un remediu homeopatic de două-trei ori, fără sfatul medicului, nu se întâmplă nimic rău. Dar dacă tratamentul nepotrivit se prelungeşte, pot apărea reacţii adverse.
GEMOTERAPIE. Întărirea imunităţii în sezonul rece poate fi obţinută şi cu ajutorul produselor gemoterapice (extracte din muguri sau mlădiţe de plante), spune dr Felicia Faur, medic primar cu competenţă în homeopatie la Institutul Naţional de Medicină Complementară. Pentru prevenirea virozelor se asociază trei-patru extracte: muguri de coacăz negru, muguri de brad, mlădiţe de măceş sau muguri de mesteacăn.
Citește pe Antena3.ro