În Occident, vânzările de vin din struguri ecologici
certificaţi cresc, în ciuda ridicării costurilor cu energia şi alimentele.
Totodată, se face simţită nevoia creşterii ofertei viticultorilor bio.
Încurajaţi de interesul clienţilor pentru alimentele organice, marile lanţuri de retail şi magazinele de discount din Occident aduc tot mai mult vin fără pesticide. “Vinul organic (n.r. – din struguri ecologici, bio) a devenit un segment distinct. Însă este evident mult mai dificil să creezi branduri pentru vinurile organice, în principal din cauza disponibilităţii limitate a tipurilor de produse”, atrage atenţia un negustor de vinuri, Ralph Hintz de la Traben-Trarbach, citat de site-ul BioFach. Acest lucru ar trebui schimbat. Viticultorii bio ar trebui să crească oferta de licoare bahică şi chiar să diversifice soiurile. Acest lucru ar trebui să se întâmple în mod special în ţări ca Franţa, Spania şi Italia, unde există deja suficiente plantaţii de viţă-de-vie ecologică. De altfel, Italia conduce în topul ţărilor cu cele mai mari suprafeţe de viţă-de-vie organică, cu aproximativ 30.000 de hectare. Franţa şi Spania au fiecare circa 15.000 de hectare, în timp ce Germania are în jur de 2.500 de hectare de vie bio.
PREFERINŢE
Pe măsură ce vânzările cresc, consumatorii devin tot mai
interesaţi şi de unde vin produsele. De exemplu, nemţii nu au făcut o pasiune
pentru vinurile din struguri eco făcute la ei. Ba, din contră, Germania este
cea mai bună piaţă din lume pentru vinurile din struguri organici din sudul
Europei. Licorile originare din Spania şi Italia sunt în expansiune pe piaţa
germană, în timp ce cererea pentru vinuri din struguri bio din Franţa a înregistrat
o mică scădere. Dintre vinurile italiene, Prosecco, Pinot Grigio şi Merlot
ajung cel mai des în coşurile de cumpărături. Pe de altă parte, cererea pentru
vinuri din Franţa este centrată în principal pe Cabernet Sauvignon şi Merlot, în
timp ce vinul spaniol cel mai popular din struguri eco este Tempranillo. Dintre
vinurile naţionale din struguri bio, nemţii preferă soiurile Riesling,
Silvaner, Müller-Thurgau, Dornfelder şi Spätburgunder, dar şi Regent este, de
asemenea, în creştere. Şi vinurile din Africa de Sud, Chile şi Argentina se vând
foarte bine, spun experţii. Marea masă a nemţilor preferă încă vinul ieftin,
care costă până în şapte euro, însă au început să meargă foarte bine şi
licorile de calitate superioară, care costă peste 10 euro.