x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Alimentele reci, purtătoare ale virusului listeria

Alimentele reci, purtătoare ale virusului listeria

de Cristina Andreea Calin    |    04 Noi 2008   •   00:00
Alimentele reci, purtătoare ale virusului listeria

Alimentele reci sunt purtătoare ale virusului listeria, atrag atenţia autorităţile britanice, care au descoperit că numărul cazurilor de astfel de îmbolnăviri s-a dublat în ultimii ani.



Cele mai multe dintre acestea s-au manifestat în cazul persoanelor trecute de 60 de ani, care sunt mai vulnerabile la acest tip de bacterii. Anul acesta numărul cazurilor de infestări cu listeria a ajuns la 400. Autorităţile britanice declară că deşi nu sunt foarte multe, majoritatea au ajuns la spital şi au existat şi decese. De asemenea, făcând comparaţie cu alte state ale Uniunii Europene,unde situaţia este similară, cazurile de listerioză au crescut foarte mult mai ales în ţările în care se consumă foarte multe produse reci, preambalate, gata pentru consum. Nu ar apărea astfel de probleme dacă produsele ar fi depozitate la temperaturile cerute şi dacă s-ar respecta lanţul frigorific.

×
Subiecte în articol: bun de consum