x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Amenzi pe litoral

Amenzi pe litoral

de Mihaela Ionescu Publicat la 02 Iul 2009 00:00 Modificat la 02 Iul 2009 00:00

Inspectorii sanitar-veterinari, care activează în cadrul "Comandamentului Sezon Estival 2009", au controlat în data de 1 iulie, 22 de unităţi de alimentaţie publică, din staţiunile Mamaia, Saturn, Venus, Olimp, Jupiter şi Costineşti.



Au fost verificate 17 restaurante, 1 unitate tip fastfood, 2 magazine alimentare, 1 bufet şi 1 pizzerie. Controalele au evidenţiat abateri de la cerinţele de igienă, abateri care au fost sancţionate cu 3 amenzi contravenţionale, în valoare de 11.000 de lei, 4 avertismente şi acordarea unui termen de 10 zile pentru remedierea unor deficiente.
La numarul de telefon al "Call Center"-ului A.N.S.V.S.A., 0800 826 787, turiştii aflaţi pe litoral pot sesiza nereguli privind siguranţa alimentelor.

×
Subiecte în articol: bun de consum