x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Aprobare - Carne clonată şi în SUA

Aprobare - Carne clonată şi în SUA

de Cristina Andreea Calin    |    17 Ian 2008   •   00:00

După Europa, şi SUA au dat undă verde consumului de carne şi lapte de la animalele clonate. Autoritatea pentru alimente şi medicamente (FDA) de peste Ocean a prezentat un raport amplu prin care arată că, în cazul în care aceste produse vor fi introduse pe piaţă, sănătatea consumatorilor nu va avea deloc de suferit.


După Europa, şi SUA au dat undă verde consumului de carne şi lapte de la animalele clonate. Autoritatea pentru alimente şi medicamente (FDA) de peste Ocean a prezentat un raport amplu prin care arată că, în cazul în care aceste produse vor fi introduse pe piaţă, sănătatea consumatorilor nu va avea deloc de suferit. În 2006, când FDA a pus pentru prima dată în discuţie această problemă, s-a ridicat o serie de întrebări legate de siguranţa persoanelor care vor consuma carne şi lapte de la animalele clonate. Acum se pare că cercetătorii americani au venit cu răspunsurile necesare şi sunt gata să spună că nu există nici un risc. Aceştia susţin că, din punct de vedere compoziţional, carnea animalelor clonate nu se deosebeşte prea tare de cea a animalelor "obişnuite", consumatorii beneficiind de aceleaşi vitamine şi minerale.


ECONOMIC. Cu toate acestea, nimeni nu se aşteaptă ca rafturile magazinelor să fie invadate de carne de la vaci, porci sau oi clonate, pentru că preţul de producţie este mult mai mare decât cel al alimentelor "clasice". Creşterea unui singur animal clonat costă între 15.000 şi 20.000 de dolari, se arată în raportul FDA. Totuşi, cele mai bune exemplare dintre animalele clonate vor fi sacrificate pentru a fi introduse în magazinele alimentare. Producătorii de mezeluri sau de alte preparate din carne din SUA spun că ei nu vor utiliza acest tip de carne, continuând să urmărească cercetările ştiinţifice în domeniu înainte de a lua o decizie în acest sens. Pentru consumatorii americani a mai rămas o problemă: recunoaşterea produselor în care s-a folosit carne clonată. FDA nu a lansat nici o normă care să le ceară producătorilor să îşi eticheteze produsele din această categorie, astfel încât nu va exista nici un indiciu pentru cumpărători. Totuşi, potrivit The Washington Post, se va adăuga pe ambalaj o menţiune din care să reiasă că produsul nu conţine nici un ingredient de la animale clonate.


Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA) şi-a dat şi ea girul pentru consumul de carne şi ouă de la animalele clonate. Specialiştii europeni au declarat că nu văd motivele pentru care nu s-ar consuma aceste produse, ele având aceleaşi calităţi cu cele obţinute din carnea animalelor obişnuite.

×
Subiecte în articol: bun de consum carne clonate