PRECAUŢIE ● Faceţi verificări înainte de a comanda mîncarea
Firmele de catering sînt din ce în ce mai căutate de românii care nu au
timp să gătească. Controlul efectuat de inspectorii de la protecţia
consumatorilor arată că ar trebui să ne gîndim bine înainte de a face
comanda.
PRECAUŢIE ● Faceţi verificări înainte de a comanda mîncarea
Firmele de catering sînt din ce în ce mai căutate de românii care nu au timp să gătească. Controlul efectuat de inspectorii de la protecţia consumatorilor arată că ar trebui să ne gîndim bine înainte de a face comanda.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), alarmată de numărul tot mai mare de români care iau masa comandînd produse alimentare de la firmele de catering, a verificat activitatea acestora, fiind controlaţi 36 de operatori economici din domeniu. Nereguli au fost constatate la majoritatea celor controlaţi, 28 de companii din 36. Printre sancţiunile aplicate de Autoritate se numără amendarea cu 117.000 Ron a celor verificaţi care nu respectau legea şi oprirea definitivă de la comercializare a 206 kg de materii prime şi preparate culinare care depăşiseră data-limită de consum sau erau nesigure. Produsele fără elemente de identificare au fost de asemenea oprite de la comercializare.
NEREGULI. Printre deficienţele constatate se numără: comercializarea produselor cu elemente de identificare incomplete, prezentare incorectă a acestora în pliantele publicitare (Sushi Mania, La Matache, Grand Professional, Alfa Delivery, Burtony Bistro, Fast Food Dacia, Restaurant Tequiulla, Farr Group, Pizza Ka, Paco Club, Midi Development). De asemenea, s-au mai constatat: livrarea preparatelor culinare pregătite în spaţiu neautorizat (Gastromedia), prepararea produselor din materii prime avînd data-limită de consum depăşită sau cu aspect şi miros modificate (Gusto, Sinaia, Eurest Rom, Special Food, Snack Attack, Restaurant Banat), nerespectarea condiţiilor termice impuse şi a celor de vecinătate a produselor în spaţiile frigorifice (Missy Com, Mega Mar, Bon Apetit, Kintesense Group, Dutro Impex, Royal Food, India Limited), păstrarea produselor culinare pe ziare (Nan Jingm Romanian Catering, Farr Group), dotarea spaţiilor de lucru cu aparate frigorifice uzate, degradate sau nedotate cu grafice de temperatură (Nan Jing, India Limited, Royal Food, Dutro Impex, Kintesense Group, Bon Apetit, Mega Mar, Missy Com).
Sfaturi
ANPC, prin vocea preşedintelui Dan Vlaicu, recomandă consumatorilor să acorde atenţie maximă atunci cînd aleg firmele de catering în perioada următoare, deoarece temperaturile prea ridicate pot altera serios produsele alimentare într-un timp foarte scurt, favorizînd apariţia indigestiilor sau a bolilor care ţin de alimentaţie în general. De asemenea, Autoritatea vă sfătuieşte să consultaţi lista meniu prezentată de aceste firme şi să verificaţi produsele înainte de a le consuma. Cei care apelează la astfel de firme mai sînt sfătuiţi să verifice recipientele în care este livrată mîncarea, starea acestora şi etanşeitatea (dacă este cazul). Dacă aveţi îndoieli asupra calităţii şi a modului în care au fost preparate sau dacă au data durabilităţii minimale modificată sau depăşită, refuzaţi-le.Citește pe Antena3.ro