x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet CE BEM, CE MĂNCĂM/Amandină Tip Top, fără etichetă

CE BEM, CE MĂNCĂM/Amandină Tip Top, fără etichetă

de Cristina Andreea Calin    |    29 Noi 2008   •   00:00
CE BEM, CE MĂNCĂM/Amandină Tip Top, fără etichetă

Avem o amandină cumpărată de la cofetăria Tip Top. Arată bine, la fel ca toate amandinele de pe piaţă. Dar oare ce conţine?

Ingredientele prăjiturii nu sunt cunoscute consumatorilor, pentru că, pur şi simplu, nu sunt afişate nicăieri în cofetărie. De pe eticheta postată în faţa amandinei aflăm doar numele ei şi preţul la care o putem cumpăra. Dar nu ştim ce conţine! Conform HG 106/2002 privind etichetarea alimentelor, prăjiturile nu sunt scutite de la informarea consumatorilor cu privire la compoziţie.

LEGE NERESPECTATĂ
Amandina nu este singurul produs din cofetărie căruia nu îi sunt afişate ingredientele. În afară de cele ambalate, nu mai găsim nimic etichetat corespunzător legii.

HG 106/2002 este respectată după ureche, după cum doreşte comerciantul. În acest caz, nu a considerat necesară informarea clientului. Ce mai contează dacă acesta are alergie la alune şi crema are urme de arahide? Ce importanţă are dacă consumatorul nu vrea să mănânce margarină sau aditivi alimentari? Lipsa de respect faţă de lege şi faţă de client primează. Şi mai grav este că nimeni nu ia nici o măsură, iar clientul nu are nici o şansă să afle ce mănâncă. HG 106/2002 menţionează clar la “Art. 3. - Scopul etichetării este de a da consumatorilor informaţiile necesare, suficiente, verificabile şi uşor de comparat, astfel încât să permită acestora să aleagă acel produs care corespunde exigenţelor lor din punct de vedere al nevoilor şi posibilităţilor lor financiare, precum şi de a cunoaşte eventualele riscuri la care ar putea fi supuşi.”

În acest caz, consumatorul nu poate afla decât că a mâncat o amandină. Compoziţia şi cantitatea rămân un secret, cel puţin până când autorităţile competente îi vor obliga să respecte legea.

×
Subiecte în articol: bun de consum