x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Creierul copilului cu autism e mai activ în timpul somnului

Creierul copilului cu autism e mai activ în timpul somnului

de Magda Cristina Ursache    |    31 Ian 2014   •   09:39
Creierul copilului cu autism e mai activ în timpul somnului

Un nou studiu publicat în revista „Frontiers in Neuroinformatics” arată că creierul unui copil cu autism poate crea cu 42 la sută mai multe informații, în medie, în timpul somnului, față de creierul unui copil tipic, consemnează publicația online RedOrbit.Com.
Cercetarea, realizată de neurologii de la Case Western Reserve University și de la Universitatea din Toronto, ar putea explica detașarea pe care are un copil autist de mediul în care trăiește.
„Rezultatele noastre sugerează că acești copii cu autism nu sunt interesați în interacțiunile sociale, deoarece creierele lor generează mai multe informații în repaus, fapt pe care l-am interpreta ca «introspecție» în conformitate cu descrierile timpurii ale bolii”, spune profesorul Roberto Fernández Galán.
Cercetătorii au folosit magnetoencephalography (MEG) pentru a înregistra activitatea creierului la copiii cu autism, dezvăluind că creierele acestora, în timpul somnului, generează mai multe informații decât în cazul copiilor non-autiăti. De asemenea, cercetătorii au cuantificat interactiuni între diferite regiuni ale creierului și au determinat intrări în creier în stare de repaus, fapt ce le-a permis să interpreteze nivelul de introspecție al copiilor. Echipa consideră că această constatare ar putea explica lipsa de interes la stimuli externi, a unui copil autist, inclusiv lipsa de interes pentru interacțiunile cu alte persoane.
„Aceasta este o interpretare nouă, pentru că este o încercare diferită de a înțelege cunoașterea copiilor prin analiza activității creierului”, a spus și profesorul José L. Pérez Velázquez , de la Universitatea din Toronto.
Acest studiu este urmarea unei constatări anterioare făcute de către aceeași echipă, care a reușit să dezvolte o nouă metodă de a ajuta la diagnosticarea autismului la copii. Echipa a folosit în analiză modelele dinamice în activitatea creierului, pentru a determina conectivitatea funcțională a creierului și comunicarea de la o regiune la alta. Ei au fost capabili de a detecta tulburări de spectru autist cu o precizie de 94 la sută, folosind această metodă.
„Ne-am pus întrebarea: Poți să distingi un creier cu autism de un creier non-autist pur și simplu, uitându-te la modelele de activitate neuronală? Și, într-adevăr, se poate”, a spus Galán. „Această descoperire deschide ușa către o sumă de instrumente care completează instrumentele de diagnosticare existente pentru autism, bazate pe teste de comportament”.
Citeste si AICI
 

×
Subiecte în articol: autism somn cercetari autism