Daca-i canicula, macar sa calatorim in Sahara. Pe vechile drumuri ale caravanelor, cu asteptatele, racoroasele popasuri din oaze. Alaturi de beduini, sa visam la fantana care da suflare desertului si la curmalii care-o inconjoara, la fructele lor satioase, cu sambure tare, invelit in... esenta de viata. Oamenii desertului obisnuiesc sa spuna despre curmali ca au picioarele in apa si fruntea in soare. O definitie mai frumoasa nici ca se poate! Radacinile adanci si puternice extrag chiar si ultima picatura de apa (in oaze, pentru a "hrani' arborii si culturile inca exista un elaborat sistem subteran de transport al apei, de la distante mari, numit "falaj", ce poate avea chiar si cateva mii de ani vechime).
Si, pentru ca, uneori, ceea ce e moarte pentru unii e viata pentru altii, beduinii stiu ca doar temperaturile ucigatoare pot face curmalele dulci, carnoase, gustoase si... intrematoare pentru viata. Pentru a culege curmalele – care garanteaza, adeseori, traiul in oaza si, mai ales, pe drumul dintre o oaza si alta, este nevoie de truda multa. Si nu e vorba doar de temperatura (ce poate ajunge chiar si la 50 de grade Celsius), ci si despre inaltimea palmierilor, ce se avanta catre soare, la peste 25 de metri. Culegatorii folosesc o franghie rezistenta pe care o petrec in jurul copacului pentru a urca ca pe o scara pana in varf. Se rup crengile subtiri incarcate de fructe (cand sunt coapte pot avea culoarea rosie sau galbena), ase¬manatoare unor ghirlande impodobite.
Imaginati-va o seara miraculoasa, sub umbrela palmierilor din oaza, cu izvorul abia susurand si femeile beduinilor inganand un cantec si desprinzand fruct dupa fruct. Inainte erau puse la uscat, la soare, si asezate in chiupuri. Acum sunt procesate, impachetate si trimise in calatorie in jurul lumii. Ajung, poate, si pe raftul magazinului din cartierul dv. In Oman, vechea tehnologie de prezervare a curmalelor se poate intalni si azi. Imediat dupa ce au fost culese, curmalele se pun in vase foarte mari, putin adanci, se adauga apa si se lasa sa fiarba, amestecand din cand in cand, timp de o ora. Se strecoara si apoi se tin la uscat in soare timp de cel mult trei zile. Daca vei trece pragul casei unui beduin vei fi intampinat cu ceai dulce de menta si curmale proaspete. De altfel, o mana de curmale reprezinta hrana potrivita calatorilor prin desert. In timpul Ramadanului, sarbatoare religioasa in care musulmanii nu mananca nimic pana la asfintitul soarelui, ziua se incheie tot cu aceste fructe servite cu lapte sau iaurt, considerate a avea un mare aport de energie. Esenta de viata!
In multe tari africane, curmalele sunt considerate hrana ideala, fiind bogate in substante antioxidante, vitamine, mi¬nerale si fibre. In general, nimic nu se arunca. Fructele sunt folosite pentru dulciuriu, dar si pentru obtinerea unui vin sau chiar a unui sortiment de... bere (asta in Africa!). Din samburi se poate obtine un ulei aromat folosit in industria cosmetica pentru obtinerea sapunului. Si tot samburii, macinati foarte marunt, se transforma intr-o faina suficient de satioasa pentru a coace paine in vremurile mai vitrege. Frunzele mai fragede ale curmalului sunt tocate si adaugate in mancaruri, iar trunchiurile palmierilor se scobesc si se transforma in... luntrii, intr-o fantastica intalnire intre desert si mare.