x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet DE SEZON - Vitamina imunităţii

DE SEZON - Vitamina imunităţii

de Georgeta Licsandru    |    31 Oct 2008   •   00:00
DE SEZON - Vitamina imunităţii

Portocalele, lămâile, kiwi, varza albă sau roşie furnizează vitamina C necesară prevenirii virozelor respiratorii specifice sezonului rece.



O portocală oferă aproape dublul necesarului zilnic de vitamina C. Nu numai portocala este bogată în vitamina C, ci şi celelalte citrice: grapefruitul, lămâile, mandarinele. Alături de citrice stau legumele din familia cruciferelor. 100 g varză albă sau roşie conţin 50 mg vitamina C, aceeaşi cantitate de conopidă – 60 mg. Surse bune de vitamina C sunt şi măceşele, coacăzele, kiwi, hreanul, ardeiul iute, pătrunjelul. Tocmai de aceea, în sezonul rece, aceste legume şi fructe sunt o soluţie naturală de prevenire a răcelii şi a stărilor gripale.

Suplimentare

Doza zilnică recomandată de vitamina C este de 60-70 mg pentru un adult şi 35 mg pentru un copil. În această perioadă însă, avem nevoie de un plus de vitamina C. Astfel, în cazul unui adult i se recomandă 100-110 mg şi copiilor – 65 mg. Ar fi bine să ne asigurăm vitamina C din fructe şi legume crude, nu din suplimente nutritive. În fructe şi legume, vitamina C se găseşte în combinaţii cu flavonoizi, care îi potenţează acţiunea. Ceea ce nu se întâmplă în cazul vitaminei C din suplimentele nutritive. "Vitamina C poate atenua simptomele virozelor respiratorii. Când virozele s-au instalat şi apar stările febrile, sucurile de citrice scad febra şi potolesc setea", arată prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Specialistul nostru atrage atenţia că vitamina C este foarte sensibilă la lumină, căldură sau în contact cu aerul. De aceea, legumele şi fructele trebuie consumate crude. Din acelaşi motiv, salatele de legume sau fructe trebuie mâncate imediat ce au fost pregătite. Prin preparare termică, vitamina C este distrusă complet.

Surse de vitamina C

Alimentul (100 g)    Vitamina C
Măceşe                  1.500 mg
Ardei iute               250 mg
Hrean                    200 mg
Coacăze                200 mg
Pătrunjel                150 mg
Lămâi                   80 mg
Portocale               50 mg
Grepfruit               40 mg
Mandarine            30 mg
Ananas                25 mg

×
Subiecte în articol: vitamina alimentaţie sănătoasă