ETICHETARE - Secretele din meniu

Pentru patronii de patiserii, cofetării, restaurante, afişarea ingredientelor produselor pe care le vând reprezintă o muncă în plus. Dacă bunul-simţ nu funcţionează, atunci legea ar trebui să îi vindece de comoditate.

Pentru patronii de patiserii, cofetării, restaurante, afişarea ingredientelor produselor pe care le vând reprezintă o muncă în plus. Dacă bunul-simţ nu funcţionează, atunci legea ar trebui să îi vindece de comoditate.

Mulţi dintre noi am vrea să ştim ce conţin pateurile, prăjiturile, covrigii şi biscuiţii pe care îi cumpărăm vrac sau preparatele pe care le comandăm la restaurant. Acestea sunt păzite ca nişte secrete de stat din motive greu de înţeles, deşi atât legislaţia europeană, cât şi cea românească cer acest lucru. Mai mult, avem dreptul să aflăm chiar şi valorile nutriţionale ale acestor produse. Numai că pe patronii de unităţi de alimentaţie publică nu îi interesează, nici măcar când legea le cere acest lucru. Atât directiva 2000/13/EC dată de Parlametul European, cât şi Hotărârea 106/2002 privind etichetarea alimentelor cer ca orice produs alimentar să aibă o etichetă compoziţională şi una nutriţională. Nici una dintre aceste cerinţe nu este greu de îndeplinit şi nu presupune costuri suplimentare.

Laura Hora, reprezentant al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor spune că "etichetele alimentelor care se vând vrac în România trebuie să conţină în mod imperativ ingredientele produselor, valorile nutriţionale şi data durabilităţii minimale. În cazul în care producătorii nu pot menţiona cu exactitate ingredientele, aceştia sunt obligaţi prin Legea 106/ 2002 să specifice dacă respectivele produse conţin ingrediente la care o anumită categorie de consumatori ar putea fi alergici. Comercianţii nu întâmpină restricţii de desfăşurare a activităţii, ei putându-şi comercializa produsele în orice loc de desfacere doresc, atât timp cât respectă actele normative."

Comoditatea e de vină

Dr ing. Gabriela Berechet spune că în toate şcolile de bucătari de la noi din ţară, indiferent cât de mici sunt, se fac ore de nutriţie, unde elevii învaţă cum se calculează valorile nutriţionale ale preparatelor în funcţie de ingredientele pe care le conţin. Deci, nu este nevoie de plata vreunui specialist sau a vreunui laborator care să facă aceste calcule. Consumatorii ar trebui să găsească în galantarul cu prăjituri, care sunt alimente perisabile, un afiş pe care să scrie care este data-limită de consum.

Numai că afişarea acestor informaţii ar atrage după sine pierderea clienţilor. De cele mai multe ori pentru produsele de cofetărie se folosesc ingrediente care au în compoziţie aditivi alimentari, care prin efectele lor ar pune pe fugă consumatorii. În ţările civilizate, aceste informaţii sunt prezente, iar clienţii care deschid meniul unui restaurant vor afla imediat care sunt ingredientele şi câte calorii are preparatul pe care l-au comandat. Meniurile restaurantelor de la noi conţin informaţii minime, dar insuficiente. De exemplu, în cazul unui cordon bleu care are în compoziţie şuncă, bucătarul trebuie să scrie în meniu şi ce conţine şunca. Şi pentru a face acest lucru nu trebuie decât să copieze eticheta produsului.

Alergii

Grav este faptul că există o mulţime de alergeni, despre care clientul nu ştie că le consumă. Alunele, muştarul, oul, laptele şi soia sunt doar câteva dintre ingredientele care pot trimite consumatorul la spital, fără să ştie de ce. Din această cauză, legea cere etichetarea produselor care au în compoziţie astfel de ingrediente "problemă" în mod special.

Excepţiile legii

Există şi câteva produse a căror etichetare nu se cere. De exemplu, vânzătorii de fructe, legume sau de produse care au un singur ingredient atunci când denumirea comercială a acestuia este identică cu cea a ingredientului nu trebuie să îşi eticheteze marfa. Pentru acestea nu trebuie specificat nici termenul de valabilitate. Aceleiaşi excepţii i se supun şi vinurile, băuturile conţinând 10% sau mai mult în volum alcool, pâinea, produsele de panificaţie, patiserie şi de cofetărie care sunt consumate în 24 de ore de la fabricaţie, oţetul de fermentaţie, sarea, zahărul solid, produsele zaharoase care sunt alcătuite aproape în totalitate din zahăr aromatizat/ colorat, guma de mestecat.