In ultimii zece ani, antrenori de fitness din intreaga lume au accentuat necesitatea ca femeile, in special cele peste 50 de ani, să includă in programul de antrenament săptămănal şi seturi de exerciţii cu greutăţi.
In ultimii zece ani, antrenori de fitness din intreaga lume au accentuat necesitatea ca femeile, in special cele peste 50 de ani, să includă in programul de antrenament săptămănal şi seturi de exerciţii cu greutăţi. Totuşi, puţine dintre noi cunosc această recomandare. De aceea, specialistul nostru, instructorul de fitness Luiza Bucur, de la Naţional Fitness Center (Stadionul Progresul), a realizat un program de exerciţii cu greutăţi pe care le putem asocia cu exerciţiile destinate sistemului cardiovascular (bicicletă, bandă, stepper, jogging). Exerciţiile cu greutăţi sunt destinate femeilor peste 50 de ani, deoarece s-a demonstrat că acest tip de exerciţii, asociate cu o dietă bogată in calciu, reduc riscul apariţiei osteoporozei. Conform unor studii recent realizate in SUA, antrenamentul cu greutăţi sporeşte densitatea osoasă a coloanei vertebrale.
Femeile care exersează cu greutăţi de două ori pe săptămănă, timp de două luni, vor pierde din grăsimea de pe corp 1,6 kg, dar vor căştiga 1 kg de masă musculară. Astfel, deşi greutatea pe căntar nu scade considerabil, corpul este frumos conturat, fără efectul inestetic al muşchilor proeminenţi. In plus, forţa musculară creşte. Condiţiile pentru ca femeile să beneficieze de aceste avantaje sunt ca greutăţile să nu depăşească un kilogram fiecare, iar exerciţiile să fie realizate doar de două-trei ori pe săptămănă.