x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet LEGÂTURI PERICULOASE / Alimente vs medicamente

LEGÂTURI PERICULOASE / Alimente vs medicamente

de Steluta Indrei    |    08 Dec 2008   •   00:00
LEGÂTURI PERICULOASE / Alimente vs medicamente

Unele medicamente nu fac casă bună cu alimente precum varza, broccoli, spa­na­cul, salata verde, avocado. Nici suc de citrice sau cafea nu trebuie să consu­măm când luăm anumite pastile.



Interacţiunea dintre anumite medicamente şi alimente determină efecte secundare care pot merge de la creş­te­rea sau reducerea acţiunii medicamentului până la apariţia unor reacţii adverse serioase. Iată care sunt alimentele pe care trebuie să le evităm când luăm anumite medicamente.

VITAMINA K
Alimentele bogate în vitamina K – var­za, broccoli, spanacul, salata verde, avocado, pătrunjelul, ficatul de vită – trebuie evi­tate de persoanele care fac tratament cu medicamente anticoagulante. Vitamina K asigură coagularea sângelui şi limi­tea­ză riscul hemoragiilor. Cum medicamentele anticoagulante au rolul de a flui­di­za sângele, alimentele care conţin vita­mi­na K acţionează tocmai invers. Aşa se ex­plică de ce aceste alimente reduc eficienţa tratamentului şi măresc riscul de tromboză (formarea cheagurilor de
sân­ge).

SUCUL DE CITRICE
Persoanele care iau pastile contra co­les­terolului nu trebuie să bea suc de gra­pe­fruit pentru că acesta favorizează ab­sor­bţia intestinală a medicamentelor. Din această cauză pot apărea efecte ad­ver­se accentuate. Sunt vizate în principal două medicamente anticolesterolemian­te: simvastatina şi atorvastatina. De exem­plu, sucul de grapefruit asociat cu simvastatină creşte de 15 ori absorbţia substanţei active, ceea ce provoacă tulburări musculare grave. Sucul de grapefruit nu trebuie consu­mat nici de pa­cien­ţii care iau medica­men­te antihipertensive, pentru că reduce efectul acestora.

Sucurile de citrice (portocale, lămâi, gra­pefruit) nu vor fi asociate cu medicamente antiinflamatoare şi aspirină, pentru că duc la apariţia efectelor adverse di­ges­tive: arsuri la stomac, hiperaciditate, re­flux gastroesofagian. Medicii mai recomandă ca medicamentele antiinflamatoare să fie luate în timpul mesei pentru a limita astfel de reacţii adverse.

Trebuie ştiut că, spre deosebire de su­cu­rile de citrice, sucul de mere poate fi băut fără grijă fiindcă nu interacţionează cu medicamentele.

CAFEAUA
Cafeina creşte riscul supradozării atât în cazul antibioticelor utilizate pentru in­fec­ţiile urinare, cât şi al unui medicament antiastmatic – teofilina. Pentru a nu suferi reacţii adverse precum pal­pi­ta­ţii­le, agitaţia, tremurăturile, transpiraţia excesivă şi chiar halucinaţii, este indicat să nu beţi cafea, ceai verde sau băuturi cu co­feină pe durata tratamentului.

0 ALCOOL

Nici un gram de alcool nu trebuie asociat cu medicamente, dar în special cu tranchilizante, anal­gezice, antitusive, neuroleptice, anti­de­presive, antialergice, antiinflamatoare, antibiotice

×
Subiecte în articol: medicamente alimentaţie sănătoasă