EDUCAŢIE ● Legile nu sînt suficiente pentru proiect
Lista cu alimentele care ar trebui interzise în şcoli, deşi s-a vrut a
fi un punct de pornire pentru combaterea obezităţii nu a făcut decît să
dea naştere unor nenumărate discuţii.
EDUCAŢIE ● Legile nu sînt suficiente pentru proiect
Lista cu alimentele care ar trebui interzise în şcoli, deşi s-a vrut a fi un punct de pornire pentru combaterea obezităţii nu a făcut decît să dea naştere unor nenumărate discuţii.
Legea siguranţei alimentare în şcoli a creat numeroase polemici, mai ales că lista produselor care nu trebuie să se regăsească în instituţiile de învăţămînt e ambiguă şi, în opinia unora, incompletă. Indignat de faptul că presa l-a acuzat că nu sprijină iniţiativa, Sorin Minea, preşedintele Romalimenta, a dat lămuriri în legătură cu acest lucru în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc ieri la Clubul Ţăranului Român.
PĂRERI. Acesta a precizat că nu se opune aprobării listei sub nici o formă, ci doar doreşte ca aceasta să fie mai completă şi însoţită de o alta, care să cuprindă şi produsele care sînt recomandate elevilor claselor I-IV. Minea subliniază însă faptul că trebuie neapărat să se înceapă o campanie de educare a copiilor, dar şi a părinţilor, întrucît aceştia, de cele mai multe ori, nu deţin informaţiile necesare îndrumării micuţilor spre o alimentaţie cît mai sănătoasă. Punctul de vedere este susţinut şi de profesorul Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, care a punctat că produsele nocive duc la apariţia obezităţii şi a supraponderalităţii, ceea ce pe termen lung înseamnă boli cardiovasculare şi diabet zaharat. Sorin Paveliu, unul dintre iniţiatorii programului, a tras un semnal de alarmă asupra numărului foarte mare de copii obezi din ţara noastră (25%), aducînd în discuţie şi faptul că Programul "Cornul şi laptele", care presupune încă 600 de calorii a fost pus în aplicare, fără însă a se mai adăuga şi ore de sport.
Oficial
Ministerul Sănătăţii Publice a publicat pe site-ul instituţiei ordinul privind lista alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor. Conform acesteia, sînt interzise prepararea, comercializarea şi distribuirea alimentelor care conţin peste 300 de calorii/bucată, a celor care conţin peste 15 g zahăr/100 g de produs (prăjituri, bomboane, acadele), peste 20% grăsimi/100 g de produs (hamburgeri, pizza, cartofi prăjiţi, produse de patiserie etc.), peste 1,5 g sare/100 g de produs (chipsuri, covrigei, alune etc.). În unităţile de învăţămînt vor mai fi interzise alimentele neambalate şi neetichetate. Elevii nu vor găsi în şcoli decît apă potabilă îmbuteliată. Secretarul de stat Mircea Mănuc a declarat că lista ar putea intra în vigoare de la începutul noului an şcolar. (Steluţa Indrei)Citește pe Antena3.ro