La nastere, doua ore a stat fara oxigen. Trupul i s-a invinetit, plansetul de inceput de viata aproape ca a fost inabusit de lipsa de putere a plamanilor, insuficient dezvoltati, iar corpul lui firav, de numai 1,800 kg, la un pas de moarte. Andrei Stefan s-a nascut la 36 de saptamani, prin cezariana. "Asa a hotarat doctorul. Eram la control si mi-a spus ca o sa intru in operatie. La ultima ecografie pe care am facut-o mi s-a spus ca ar fi fetita si ca ar cantari aproape 3 kilograme. Total gresit. A fost invers. Sunt sigura ca daca spitalul din Buftea, unde am nascut, avea incubator si oxigen, copilul meu nu ar fi trebuit sa sufere atat', spune mama cu voce scazuta, asezata la capataiul copilului, pentru a-i veghea somnul agitat. "Este spastic si in somn si daca nu stau langa el cand doarme, imediat se trezeste, mai ales ca noi locuim chiar la strada si tot timpul se aud claxoanele si se simt zdruncinaturile tirurilor'.
Mereu purtat pe brate, prin spitale
Andrei a implinit 7 ani. Nu merge, nu sta in sezut decat sprijinit de spatarul canapelei, abia cantareste 15 kilograme si niciodata nu a avut parte de jocul viu si zglobiu al copiilor din parcuri. Si cu toate astea, baietelul este vesel, rade in hohote cand parintii il gadila si pleaca genele lungi si bogate, cand vreun musafir cu care inca nu s-a acomodat il priveste intens si ii spune cat de frumosi sunt ochii lui verzi-albastrui.
De cand s-a nascut, mama si tata l-au purtat pe fiul lor prin mai toate spitalele si clinicile unde au auzit ca cei suferinzi de tetrapareza spastica au sanse de recuperare. Au ajuns la Targoviste de patru ori, la Sibiu, Oradea, Busteni, la spitalul "Alexandru Obregia' din Capitala, unde se face terapia Vojta. Dumnezeu i-a ajutat si parintii au reusit sa mearga cu baietelul si in Ucraina de 8 ori. De fiecare data au trebuit sa stranga peste 3.000 de euro pentru a plati terapia si transportul. Progresele s-au vazut, iar sperantele parintilor ca cel mic este pe drumul cel bun au inceput sa creasca, iar parintii sa uite vorbele doctorului la nasterea lui Andrei, cum ca cel mic nu are nici cele mai mici sanse sa traiasca.
"Ne-au spus la Bucuresti, la maternitatea Polizu, acolo unde a fost transferat, ca Andrei va avea probleme, ba cu vederea, ba cu mersul. Noi eram insa, atat de tineri, eu 23 de ani, sotul meu 24, ca nu stiam ce aveau sa insemne aceste probleme si cat de grave ar putea fi ele. La 11 luni am vazut ca in loc sa progreseze si sa isi imbunatateasca mersul sau limbajul, el regresa. Au inceput apoi si crizele de epilepsie. A fost cumplit de greu. Acum stim ce trebuie sa facem. Trebuie sa il tinem intins pe spate si sa ii masam degetul mic de la mana stanga, pentru a-i stimula niste centri nervosi', povesteste mama, amintind de cele 7 medicamente pe care copilul le lua cand nici nu implinise un an de zile.
Acum, crizele de epilepsie s-au mai rarit. Dar nevoia de a merge in continuare la recuperare este vitala. Pe 10 septembrie, anul acesta, Andrei ar trebui sa ajunga iar la clinica din Ucraina. Parintii nu au mai reusit sa stranga banii.
75 de lei au dat pe o ora de kinetoterapie cu un doctor ce a studiat in Republica Moldova si care se axa pe corectia coloanei, lucru facut si in Ucraina. 5 zile pe saptamana, 2 luni de zile. Pentru atat au avut bani.
De curand, au inceput si sedintele de acupunctura la Targoviste. Curele se fac de cate 10 zile si se intind neaparat pe 2 ani. Fiecare etapa de acupunctura costa 900 ron, iar injectiile cu placenta pentru patru luni, 200 de euro.
Tatal lui Andrei lucreaza pe un salariu de 1.800 de lei, iar mama castiga 530 de lei, banii de insotitor. Copilul are nevoie de medicamente, de alimente sanatoase, de ghetute ortopedice, de grija si de atentie deosebita. Si mai ales de recuperare continua. Parintii au filmat sedintele facute in Ucraina si tatal, din dorinta de a nu intrerupe exercitiile, incearca sa imite miscarile doctorilor si ale asistentilor din strainatate si nu e seara in care sa nu ii maseze manutele si piciorusele, aplicand ce vede in imaginile filmate. Andrei are nevoie de sprijinul nostru! Sa-l ajutam cat de mult putem!
Recuperarea este vitala pentru el!
Pentru cei care vor sa ii fie alaturi lui Andrei in a face progrese in recuperarea sa, pe numele mamei, Tudorache Veronica, la banca BRD , sucursala Buftea, s-a deschis contul:
-in lei: RO04BRDE445SV67033864450
Pe numele fiului, Tudorache Andrei Stefan, la BCR, sucursala Buftea, contul:
-in lei:RO85RNCB0591120449750001
Pe numele tatalui, Tudorache Nicolae Petrisor, la Raiffeisen Bank, sucursala Buftea, contul:
-in euro: RO30RZBR0000060010136644
Pentru mai multe detalii, familia Tudorache poate fi contactata la numarul de telefon: 0724.514.658