x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Ouăle de prepeliţă, hrană pentru minte

Ouăle de prepeliţă, hrană pentru minte

28 Aug 2007   •   00:00

Copiii au nevoie de vitamine din grupul B (B6, B9, B12), seleniu şi lecitină, pentru ca sistemul lor nervos să se dezvolte corespunzător. Pentru aceasta avem la indemănă un aliment-medicament: ouăle de prepeliţă.

Copiii au nevoie de vitamine din grupul B (B6, B9, B12), seleniu şi lecitină, pentru ca sistemul lor nervos să se dezvolte corespunzător. Aceiaşi nutrienţi stimulează capacitatea de memorare la persoanele adulte. Eficienţa acestor vitamine şi minerale este mult mai mare dacă sunt asigurate prin dietă. Pentru aceasta avem la indemănă un aliment-medicament: ouăle de prepeliţă. "Ouăle, nu numai cele de prepeliţă, sunt una dintre cele mai bune surse de lecitină, o grăsime specială care menţine sănătatea celulei nervoase, a creierului. De asemenea, lecitina previne creşterea colesterolului. Gălbenuşul de ou conţine foarte mult colesterol, insă lecitina impiedică depunerea acestuia sub formă de aterom pe vasele sangvine", precizează prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Chiar dacă nu căntăreşte decăt 10-12 g, oul de prepeliţă este o sursă bogată de vitamine (A, B1, B2, B9, B12, D) şi minerale (fosfor, potasiu, fier, calciu).

Aminoacizi

De asemenea, ouăle conţin opt aminoacizi esenţiali, substanţe de care organismul nostru are nevoie pentru a funcţiona. Aceşti aminoacizi nu pot fi sintetizaţi de organismul uman, ci trebuie luaţi din alimente. Iar ouăle de prepeliţă sunt o sursă bună de aminoacizi. Prin conţinutul lor, aceste ouă contribuie la anihilarea radicalilor liberi, la creşterea tonusului general al organismului, la intărirea sistemului osos, la stimularea funcţiei hepatice. Datorită bogăţiei de substanţe biologic active, ouăle de prepeliţă sunt recomandate intr-o gamă largă de afecţiuni: de la tulburările gastrointestinale, anemie, dureri de cap şi pănă la pneumonie, astm bronşic şi chiar tuberculoză. De altfel, japonezii - pentru care consumul de ouă şi carne de prepeliţă inseamnă tradiţie - au descoperit proprietăţile terapeutice ale acestor alimente incă din secolul al XII-lea. Atunci, potrivit legendelor, un impărat japonez s-a vindecat de tuberculoză după ce a făcut o cură prelungită cu carne şi ouă de prepeliţă.

Fără alergii

Se spune că ouăle de prepeliţă sunt mai puţin alergene decăt cele de găină. Studii recente efectuate in Japonia susţin că alergenitatea redusă a oului de prepeliţă se datorează unor imunoglobuline din compoziţia acestuia. Astfel se explică de ce ouăle de prepeliţă au acţiune benefică in astmul bronşic alergic sau nonalergic.

Sfaturi

Prof. dr Gheorghe Mencinicopschi ne sfătuieşte să nu consumăm in nici un caz ouăle crude. Acestea conţin o substanţă care impiedică absorbţia vitaminei B1. Ouăle fierte sunt mai bune. Dezavantajul este că prin fierbere sunt distruse substanţele biologic active pe care le conţin ouăle crude, proteinele se degradează, iar ouăle sunt mai greu de digerat.

×