x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Perele ne menţin în formă

Perele ne menţin în formă

de Andrada Floria    |    02 Feb 2008   •   00:00
Perele ne menţin în formă

Un studiu realizat recent de un grup de cercetători de la Universitatea Tufts din Boston arată că perele consumate zilnic previn acumularea kilogramelor în plus şi ne ajută chiar să slăbim.


Un studiu realizat recent de un grup de cercetători de la Universitatea Tufts din Boston arată că perele consumate zilnic previn acumularea kilogramelor în plus şi ne ajută chiar să slăbim.

Deoarece perele sunt fructe cu un conţinut bogat în fibre: o pară de dimensiuni medii are 4 g de fibre, adică aproximativ 25% din necesarul zilnic. "Fibrele creează senzaţia de saţietate. De aceea, o pară cu puţin timp înainte de masă ne va ajuta să mâncăm mai puţin. De asemenea, fibrele din pere ajută la păstrarea în limite normale a nivelului colesterolului", explică Lola O’Rourke, unul dintre specialiştii care au realizat studiul. Însă pentru a beneficia de toate proprietăţile perelor trebuie să nu le decojim, deoarece coaja conţine şi ea fibre.


DESERT. În plus, dacă mâncăm zilnic două-trei pere, nevoia noastră de dulciuri concentrate scade. Perele conţin aproximativ 7 g de glucide, satisfăcându-ne astfel nevoia de dulce. Deşi fructele nu ne furnizează energia la fel de rapid ca bomboanele sau prăjiturile, zaharurile din ele sunt mult mai bune. Perele conţin fructoză, cel mai dulce zahăr natural care nu solicită pancreasul pentru producerea unor cantităţi mari de insulină în scurt timp. De aceea, perele le sunt recomandate şi diabeticilor. Calciul, fosforul, potasiul, vitaminele din grupul B din aceste fructe au efect sedativ asupra sistemului nervos. Iar complexul de vitamine (A, B1, B2, E, C, caroten, acid folic) recomandă aceste fructe în curele de stimulare a imunităţii în sezoanele cu risc crescut de gripă. Perele proaspete conţin numai 40 de calorii/100 g, iar dacă sunt uscate, ajung până la 300 de calorii. Perele uscate au însă alte avantaje: sunt bogate în taninuri, substanţe cu efect astringent, care previn tulburările intestinale.


×
Subiecte în articol: perele alimentaţie sănătoasă