Prietenii copilului meu

De ce prietenia ocupă un loc atăt de important in viaţa noastră? Prietenia se invaţă in copilărie? Ce influenţă are gaşca de prieteni asupra copilului? Aflaţi răspunsurile de la psihologii noştri.

De ce prietenia ocupă un loc atăt de important in viaţa noastră? Prietenia se invaţă in copilărie? Ce influenţă are gaşca de prieteni asupra copilului? Aflaţi răspunsurile de la psihologii noştri.

Există prietenii legate in anumite momente ale vieţii şi prietenii de-o viaţă. Cănd o persoană ne devine prieten pe viaţă? Cănd avem incredere absolută in omul respectiv. Cănd ţinem la el. Cănd il cunoaştem foarte bine. Cănd ne leagă amintiri comune, vesele sau triste. Cănd găsim asemănări intre noi. Cănd am face orice să-l ajutăm, pentru că suntem siguri că şi el ar face la fel. Cănd il putem suna la orice oră. Cănd ne sfătuim reciproc.

Prietenia insumează o mulţime de sentimente. "Sinonimă cu stima, respectul, inţelegerea, bunăvoinţa, atenţia reciprocă, loialitatea, prietenia este un sentiment durabil, care leagă două persoane, cel mai adesea din copilărie", explică psihologul Ştefania Niţă, de la Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihoterapie. Relaţiile de prietenie autentice contribuie la structurarea personalităţii fiecăruia dintre noi. Prietenul din copilărie este căteodată mai mult decăt un frate. Ii putem spune orice, lucruri pe care nu le-am putea discuta cu un frate. Faţă de un prieten adevărat nu avem secrete.

Principala virtute a prieteniei din copilărie este dezvoltarea autonomiei. Relaţiile familiale, cu părinţii, cu fraţii, sunt importante, dar nu suficiente pentru a forma concepţia despre lume a copilului. Un copil care nu depăşeşte pragul familiei se poate confrunta cu dificultăţi de adaptare in societate, izolare, depresie. Formarea unor relaţii in afara universului familial inseamnă de fapt primii paşi ai copilului in societate. Prietenia din copilărie este puternic ancorată in memorie. De aceea, amintirile din această perioadă provoacă celor doi prieteni emoţii intense. Sentimentele, emoţiile, trăirile interioare sunt deseori lăsate deoparte in relaţiile stabilite la vărste adulte. Pe cănd principalul liant al prieteniilor care prind rădăcini in copilărie este afectivitatea.

Prin urmare, relaţiile din copilărie merită cultivate. Cum? Să nu căutăm deosebiri intre noi pe măsură ce inaintăm in vărstă. Să avem incredere in prietenul de-o viaţă. Să avem răbdarea de a-l accepta in momente diferite ale vieţii: cănd se căsătoreşte, cănd devine părinte, cănd avansează pe scara socială, cănd se mută in altă localitate…

"Creierul social"

Cele mai recente studii care au avut ca temă relaţiile de prietenie au scos la iveală că, de fapt, prietenia este inscrisă in creierul nostru, că ne naştem cu un "creier social". Ce inseamnă acest lucru? Ei bine, oamenii de ştiinţă au descoperit că in creier există aşa-numiţii "neuroni-oglindă", care urmăresc emoţiile, mişcările şi chiar şi intenţiile persoanei de lăngă noi. Apoi, aceşti neuroni declanşează o serie de mecanisme prin care in creierul nostru sunt stimulate aceleaşi zone ca acelea care au dat naştere emoţiilor sau sentimentelor celeilalte persoane. Astfel, apare empatia, capacitatea noastră de a ne transpune in starea prietenilor noştri şi de a trăi impreună cu ei aceleaşi emoţii. "De fapt, creierul social este singurul sistem biologic care ne sincronizează in permanenţă cu starea interioară a oamenilor din jur. Toate celelalte sisteme biologice - cardiac, respirator - işi reglează activitatea, in principal, ca reacţie la semnale venite din interiorul corpului nostru, nu din afară. Oricănd intrăm in legătură cu altcineva, faţă in faţă, prin intermediul vocii sau prin atingere, creierele noastre sociale se intrepătrund", explică psihologul Gabriela Ianculescu, de la PsihoConsulting. Concluzia acestui studiu este că, incă de cănd ne naştem, creierul nostru işi caută un alt creier-prieten cu care să se intrepătrundă. Iar pănă la 2-3 ani singurii "prieteni" ai micuţului sunt mami şi tati. Interacţiunea dintre mamă şi copilul ei incepe din prima zi de viaţă a bebeluşului. Iar cu căt această interacţiune este mai profundă, creierul mamei şi al celui mic sunt pe aceeaşi lungime de undă, cu atăt mai calde şi mai fericite vor fi relaţiile de prietenie ale copilului in viitor. Lipsa empatiei dintre mamă şi bebeluşul ei il infurie pe cel mic, il frustrează. "Dacă un copil este lăsat mai tot timpul singur sau dacă părinţii lui sunt totuşi prezenţi, dar sunt distanţi, inexpresivi, nu interacţionează direct, copilul va invăţa diverse strategii de autocalmare, fără ajutorul părinţilor. Aceşti copii sunt viitorii adolescenţi şi adulţi singuratici, care nu au incredere in cei din jur şi sunt incapabili să işi facă prieteni, deoarece au in permanenţă in jurul lor un zid de apărare", precizează specialistul nostru.

După vărsta de 2-3 ani, incep practic prieteniile copilului. El interacţionează cu micuţii de aceeaşi vărstă din faţa blocului, se joacă in parc, iar la grădiniţă incepe să vorbească despre cel mai bun prieten sau despre cea mai bună prietenă.

Iar la vărsta de 6-7 ani, cănd intră la şcoală, incepe "viaţa socială" a copilului. Şi acum influenţa părinţilor este esenţială: "Părinţii trebuie să işi incurajeze copilul să nu fie timid, să fie prietenos, tolerant, generos, comunicativ. Dacă părinţii intervin in mod negativ in prieteniile pe care şi le formează cei mici, interzicăndu-le să comunice cu anumiţi copii, puştii vor avea tendinţa de a se izola, de a deveni introvertiţi, vor lega cu greu alte prietenii", este de părere psihologul Gabriela Ianculescu.

Influenţe negative

Prietenii au o mare influenţă in dezvoltarea oricărui copil. Ca să evităm problemele ulterioare, create de influenţa negativă a acestora, este nevoie să luăm măsuri din timp şi să nu scăpăm situaţia de sub control. Astfel, discuţia permanentă cu copilul, căruia va trebui să-i fii mai intăi prieten, apoi părinte, este foarte importantă pentru a-l indruma pe calea cea bună. Cercul de prieteni poate crea presiuni asupra copilului, indiferent de vărstă. In primii ani, influenţa negativă nu işi spune cuvăntul atăt de puternic, mai ales că tendinţa micuţilor este de respingere a copiilor care le impun anumite lucruri. Pe măsură ce copilul creşte, situaţia se schimbă, iar presiunea din partea grupului de prieteni poate fi negativă. Deseori acest tip de atitudine este considerată o adevărată probă de "foc" pentru intrarea intr-un anumit cerc de prieteni. In situaţia in care copilul işi doreşte foarte mult să facă parte din acel grup este posibil să se lase convins să facă tot felul de trăsnăi doar pentru a intra in graţiile viitorilor amici. Ce e de făcut? Comunicarea are un rol deosebit de important. Trebuie neapărat să discuţi cu el şi să-l convingi că este esenţial să-şi impună punctul de vedere şi să decidă singur ce este bine şi ce este rău. In acest fel va căpăta incredere in propria persoană.

Rol

"Sunt situaţii, in perioada adolescenţei, cănd tănărul vrea mai ales să demonstreze că este pe picioarele lui şi cere să fie tratat ca atare. Astfel, este dispus să facă compromisuri pentru a fi acceptat in «gaşca cool». Astfel de «deraieri» pot fi prevenite de părinţi. Dar nu prin prelegeri şi exemple negative: «Uite cum a ajuns cutare!», ci prin implicarea lui in activităţile familei, in discuţiile care au loc intre membrii familiei, intre părinţi. Dacă el simte că aparţine familiei, că are un rol, şi acesta este important, nu va mai căuta cu orice preţ să obţină un rol in afară", arată Anda Păcurar, psihoterapeut, membru al Asociaţiei pentru Psihologie şi Psihoterapie Individuală şi al Federaţiei Romăne de Psihoterapie.

O primă influenţă negativă, cu efecte pe termen lung asupra copilului, este fumatul sau alte vicii cu urmări nefericite asupra sănătăţii, comportamentului etc. La insistenţele amicilor din anturajul său va testa tot felul de experienţe noi, din diverse motive: fie pentru că este o fire uşor influenţabilă, fie doar pentru a fi apreciat de cei din jurul său. Tabagismul la copii şi adolescenţi este o problemă cu care părinţii se confruntă din ce in ce mai des. Şi, din păcate, acest viciu, ca de altfel majoritatea viciilor, sunt dobăndite la vărste din ce in ce mai fragede. Şi de această dată una dintre soluţii este comunicarea părinte-copil, intemeiată pe o relaţie de prietenie. Dacă părintele va juca rolul de prieten şi va discuta cu copilul suficient, explicăndu-i pe inţelesul lui ce efecte negative poate avea fumatul, cu timpul va invăţa să ţină seama de sfaturi. Mai mult, va invăţa să ţină piept ispitelor venite din partea unor aşa-zişi prieteni. Va deveni "stăpăn" pe propriile idei şi va reuşi să-şi capete un statut bazat pe respect din partea cercului de prieteni. Rolul părintelui este esenţial in astfel de momente, deoarece acum poate fi inceputul unui drum cu final tragic: alcoolism, depedenţă de droguri etc.

AVANTAJE. Ce oferă prietenia? Prieteniile sunt surse emoţionale atăt pentru distracţie, căt şi pentru adaptarea la situaţii de stres. Prietenii invaţă unul de la altul rezolvarea unor probleme, dobăndesc impreună noi cunoştinţe, prieteniile fiind şi surse cognitive. In cadrul relaţiilor de prietenie sunt insuşite deprinderile sociale: comunicarea, cooperarea, apartenenţa la un grup. Prieteniile din copilărie constituie baza relaţiilor ulterioare. Insă, mai presus de toate, prieteniile promovează comunicarea de la egal la egal. Prieteniile sunt structurate pe linie orizontală, spre deosebire de relaţiile adult - copil, care sunt structurate pe verticală.

PĂRINTE-MODEL. "Fumatul sau alte adicţii se invaţă şi in familie. Părinţii trebuie să respecte aceleaşi reguli ca şi copilul. Or, dacă ei spun: «Fă ce spune popa, nu ce face!», nu au credibilitate in faţa copilului", arată psihoterapeutul Anda Păcurar. Discuţiile despre tragediile produse pe fondul unor dependenţe - ţigări, alcool, drog - ii vor crea copilului o imagine reală şi completă. Astfel, copilul va reuşi să spună nu, dacă intr-o zi va fi ademenit cu o ţigară cu marijuana.

SINCERITATE. Adesea copiii sunt atraşi de semeni cu personalităţi total diferite de ale lor. E atracţia contrastelor. In aceste cazuri, mobilul este dorinţa de a imita: de a fi cool, rebel independent. Adică aşa cum este sau i se pare că este un copil din anturajul lui. Această tendinţă de imitare este mai pregnantă la pubertate şi la adolescenţă. Din cercul lui de amici, copilul selectează un model, care poate fi pozitiv sau negativ. Legătura dintre părinte şi copil, bazată pe sinceritate, este de natură să ajute copilul in selectarea unui model pozitiv.

REŢINERI. "Prietenii sunt importanţi pentru dezvoltarea armonioasă a copilului, mai ales pentru cei care sunt singuri la părinţi. In grupul de prieteni, copiii invaţă mai repede «regulile vieţii» decăt de la părinţi. Ar fi bine ca părinţii să fie mai reţinuţi in selectarea prietenilor pentru copilul lor. Asta nu va face decăt să-l revolte pe copil, care va fi tentat să acţioneze exact cum nu şi-a dorit părintele", spune psihoterapeutul Anda Păcurar.

FRAŢI. Prietenia dintre fraţi este profundă şi durabilă. Iar părinţii trebuie să sprijine această relaţie şi să o menţină in armonie, intervenind cănd cei mici se ceartă sau se bat pe jucării. Pentru că, şi in cazul prieteniei dintre fraţi, baza se formează in copilărie. Fratele mai mare trebuie să fie un punct de sprijin pentru cel mai mic, sora mai mare să o inveţe pe cea mică să diferenţieze binele de rău.

Sfatul medicului

Tendinţa copilului de a se imprieteni "numai cu cine nu trebuie", cum se plăng părinţii, se accentuează o dată cu trecerea timpului. Astfel, dacă in şcoala generală micuţului ii plăcea să se asocieze cu acei copii care ieşeau in evidenţă doar prin năzbătii, supărăndu-şi colegii şi profesorii, in mod cert aceştia vor căuta şi in mai tărziu găşti formate din adolescenţi cu probleme. "Părinţii trebuie să fie alături de copiii lor intotdeauna şi să le urmărească atent toate relaţiile, fără să se implice brutal in viaţa lor. O educaţie solidă, cu reguli bine stabilite şi constante ii vor fi de folos celui mic in alegerea prietenilor potriviţi", explică psihologul Gabriela Ianculescu.