x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Radacinoasele bat colesterolul

Radacinoasele bat colesterolul

14 Apr 2006   •   00:00

Cand colesterolul o ia razna, faceti o salata de morcov, telina, sfecla, pastarnac. Mancati zilnic aceasta gustoasa salata si veti constata ca nivelul colesterolului se normalizeaza.

In orice sezon ne putem bucura de radacinoase: morcovi, telina, sfecla rosie, pastarnac. Radacinoasele ne intaresc imunitatea, au proprietati remineralizante si tonice deosebite. Aceste proprietati sunt date de continutul ridicat de vitamine (C, B1, B2, E), minerale (calciu, fosfor, potasiu, fier), caroten. Lipsa poftei de mancare poate fi semnul unei carente de vitamina A si atunci o salata cu morcovi, telina sau sfecla rosie este ceea ce avem nevoie pentru a ne recapata apetitul. Radacinoasele sunt printre putinele surse alimentare de terpene si lignine – substante care previn cariile dentare, bolile cardiovasculare, care scad colesterolul si inhiba dezvoltarea celulelor canceroase. De asemenea, radacinoasele sunt bogate in glucide lente (amidon, fibre alimentare solubile si insolubile). 100 g morcovi contin 8,8 g glucide, sfecla rosie – 9 g, telina – 5,9, cartofii – 17,4 g, pastarnacul – 15 g. Glucidele lente au avantajul ca elibereaza treptat glucoza sau energia. In acest fel, salatele in care adaugam telina, morcovi sau ridichi previn socurile insulinice, cresterea sau scaderea brusca a glicemiei. Zaharurile din radacinoase se caramelizeaza la temperaturi ridicate, de aceea cel mai bine este sa consumam aceste legume crude sau preparate in vapori de apa. Salatele asezonate cu otet de mere si ulei de masline au efect de stimulare a circulatiei sangvine si de prevenire a trombozelor.

Din cauza fibrelor alimentare, radacinoasele sunt mai tari decat alte legume. Insa tocmai in cantitatea mare de fibre sta atuul radacinoaselor. Datorita fibrelor, morcovii, sfecla rosie, telina, ridichile negre intervin in asimilarea grasimilor si scad nivelul colesterolului in sange. Tot fibrele alimentare sunt cele care absorb si elimina toxinele, substantele cancerigene din organism.

Atentie la nitrati!

Specialistii ne atrag atentia asupra unei probleme pe care o ridica legumele din categoria radacinoaselor. "Morcovul, patrunjelul, telina, pastarnacul au tendinta naturala de a acumula nitratii din sol. De aceea, trebuie sa ne asiguram ca legumele pe care le punem pe masa provin dintr-o agricultura bine controlata. Nitratii sunt periculosi mai ales pentru copii, pentru ca se transforma in nitrozamine – substante cancerigene", arata prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare. Ii dam copilului un pahar cu suc de morcovi si in loc sa ii furnizeze vitaminele si mineralele de care acesta are nevoie pentru a se dezvolta armonios, copilul primeste o doza de nitrati. Care sunt riscurile? Pe termen lung, nitratii pot determina aparitia cancerului, iar pe termen scurt – aparitia cianozei (coloratie albastra-vinetie a pielii si a mucoaselor din cauza unei insuficiente oxigenari a sangelui).

SFECLA ROSIE. 100 g sfecla rosie ne furnizeaza doar 43 de calorii. Efectele terapeutice sunt insa extraordinare: previne bolile cardiovasculare si cancerul, stimuleaza functia ficatului, a rinichilor. Aceste proprietati se datoreaza potasiului, fierului, calciului, carotenului, vitaminei C si antocianidinelor, pigmenti cu proprietati antioxidante. Sfecla rosie este recomandata si femeilor insarcinate, ca sursa de acid folic pentru prevenirea defectelor de tub neural la fat.

MORCOVII. 100 g morcov contin 45 de calorii si 8,8 g glucide. Datorita vitaminelor A, B, C, morcovii au proprietati remineralizante, tonice, antianemice. De asemenea, au efect detoxifiant, depurativ si proprietatea de a dizolva calculii biliari. Morcovii cruzi si sucul de morcovi regleaza microflora intestinala si contin un ulei esential care poate elimina parazitii intestinali (tenia). Iar betacarotenul (provitamina A) prin care exceleaza morcovii este cunoscut pentru reducerea riscului bolilor de inima si cancerului.

TELINA. Calciu, potasiu, complexul vitaminic B, vitaminele C, PP, A – aceasta este zestrea nutritiva cu care vine telina. Este indicata in stimularea digestiei, in anumite tulburari ale stomacului, in afectiunile pancreasului si ficatului. Telina contine ftalide, substante care au efect anticonvulsiv si tranchilizant. Datorita acestor substante, telina regleaza tensiunea arteriala si este indicata in starile de stres si anxietate. Decoctul din telina are actiune diuretica.

PROPRIETATI. Din punct de vedere nutritiv, legumele crude sunt mai valoroase decat cele pregatite termic. La cuptorul cu microunde isi pierd cu totul proprietatile.

RIDICHEA NEAGRA. Proprietatile terapeutice ale ridichilor negre sunt bine cunoscute: calmarea tusei, stimularea digestiei, scaderea colesterolului in sange si imbunatatirea acuitatii vizuale. Ridichile negre contribuie la combaterea anorexiei alaturi de alte legume (hrean, leustean, patrunjel, telina). Persoanele cu hiperaciditate gastrica, ulcer gastric trebuie sa manifeste precautie in consumul de ridichi, pentru ca acestea pot fi iritante pentru stomac.

CARTOFII. Au valoare nutritiva ridicata, datorita continutului de glucide – 17,4 g/100 g. Din cauza glucidelor insa, consumul de cartofi trebuie limitat in cazurile de obezitate. Cartofii noi sunt o sursa buna de vitamina C, care insa dispare in momentul expunerii lor la caldura. Sarurile minerale si vitamina C se pastreaza in cartofii fierti in coaja sau la aburi. Cartofii sunt bogati in potasiu si saraci in sodiu, astfel explicandu-se proprietatile lor diuretice.

NAPII. Mentin echilibrul sistemului nervos si intaresc imunitatea – sunt doar doua dintre proprietatile napilor. Actiunea tonica si remineralizanta a napilor este data de continutul de vitamina A, B, C, calciu, fier, cupru. Napii cruzi sunt, de asemenea, un adjuvant in tratarea acneei si a unor eczeme. Persoanele cu afectiuni digestive nu pot sa tolereze napii cruzi. De aceea, pentru a evita problemele, napii se fierb cateva minute, atat cat sa se inmoaie celuloza.
×