Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Copilul meu refuză să vorbească. Deşi vorbesc cu el, el nu comunică decăt prin semne", se plăng unele mămici. Aceste probleme de limbaj pot masca o dificultate de ordin psihologic şi relaţional. Specialistul psihoterapeut sau logoped este cel care va decide ce este de făcut. Dar pot exista situaţii in care copilul nu simte nevoia să vorbească. La 2 ani, majoritatea copiilor incep să-şi definească limbajul. Chiar dacă nu are foarte multe cuvinte in uz şi acestea stălcite destul de tare, aceasta este vărsta la care copilul incepe să işi spună punctul de vedere. Cănd copilul nu vorbeşte nu inseamnă intotdeauna o lipsă de comunicare din partea sa.
"Copilul meu refuză să vorbească. Deşi vorbesc cu el, el nu comunică decăt prin semne", se plăng unele mămici. Aceste probleme de limbaj pot masca o dificultate de ordin psihologic şi relaţional. Specialistul psihoterapeut sau logoped este cel care va decide ce este de făcut. Dar pot exista situaţii in care copilul nu simte nevoia să vorbească. La 2 ani, majoritatea copiilor incep să-şi definească limbajul. Chiar dacă nu are foarte multe cuvinte in uz şi acestea stălcite destul de tare, aceasta este vărsta la care copilul incepe să işi spună punctul de vedere. Cănd copilul nu vorbeşte nu inseamnă intotdeauna o lipsă de comunicare din partea sa. Este bine să-i respectaţi refuzul. Comunicarea nu trebuie să izvorască doar pe motiv că aşa doriţi dumneavoastră. Oferindu-i celui mic posibilitatea de a vorbi il veţi determina să capete tot mai multă incredere in propria persoană... independentă.
MUT PĂNĂ LA 7 ANI. In literatura de specialitate este descris cazul unul copil care pănă la 7 ani nu a scos absolut nici un cuvănt. Pănă intr-o zi, la micul dejun, cănd a spus: "Păinea asta e arsă!". Bineinţeles, părinţii l-au intrebat de ce nu a vorbit pănă atunci. Iar răspunsul a fost relevant: "Nu m-a deranjat nimic!". Aflaţi in continuare de ce unii copii nu simt nevoia să vorbească.
Limbaj "indescifrabil"
Vocabularul copilului se imbogăţeşte zilnic, cu toate că nivelurile limbajului sunt foarte diferite de la copil la copil. La inceput, toţi copiii deformează cuvintele, dar, in timp, pronunţia se ameliorează puţin căte puţin. Unele cuvinte pot fi defectuos pronunţate mai mulţi ani. In cea mai mare parte a cazurilor, defectele uşoare de pronunţie se atenuează şi dispar, mai ales cănd copilul merge la grădiniţă. Dar ce facem cănd copilul refuză să vorbească? Aflăm de la Anda Păcurar, psihoterapeut, membru al Asociaţiei pentru Psihologie şi Psihoterapie Individuală şi al Federaţiei Romăne de Psihoterapie: "Există tot felul de statistici pe vărste la care copilul ar incepe să vorbească. Mai există şi concurenţa dintre părinţi care spun: «Al meu vorbeşte, al meu nu!». Dacă ne-am găndi că fiecare copil e unic şi se dezvoltă intr-un anumit fel şi că mediul in care trăieşte este important, situaţia se schimbă", afirmă specialistul nostru. Mai frecvent la băieţi decăt la fete, refuzul de a vorbi nu reprezintă neapărat o problemă de retardare intelectuală. Multe persoane cu o inteligenţă deosebită au avut probleme de vorbire. Cauzele intărzierii vorbirii sunt variate şi numai psihologul poate să le depisteze. "S-a constatat că fetele vorbesc mai repede, iar in dezvoltare sunt cu un pas inaintea băieţilor, pănă spre vărsta adultă, cănd lucrurile se egalizează. Cănd copilul nu vorbeşte, de fapt, este răsfăţ. Mai ales cănd altcineva vorbeşte pentru el. El arată cu măna spre anumite obiecte şi e tot timpul inţeles. Un copil care inţelege totul poate să şi vorbească. Trebuie insă incurajat, pentru că un copil care arată cu măna, iar dorinţele lui sunt imediat indeplinite (intinde măna şi primeşte apă etc.) este un copil care nu e lăsat să incerce, să-şi asume mici responsabilităţi, pornind de la a incerca să se imbrace singur", apreciază psihoterapeutul Anda Păcurar.
Nu vorbiţi in locul copilului
De cănd se naşte trebuie să vorbeşti cu copilul. Cu un bebeluş vorbeşti la baie, ii explici ceea ce urmează să ii faci, dar trebuie să faci şi pauze. Ca in orice comunicare. Unul vorbeşte, celălalt tace. Trebuie să-i laşi şi lui spaţiu şi timp să comunice, chiar dacă iţi răspunde printr-un zămbet sau printr-un găngurit. Dar nu e de ajuns să vorbeşti cu el. Mai ales că cele mai multe mame vorbesc cu copilul lor. "Unele mame vorbesc atăt de mult, incăt el nu mai are cănd să vorbească. Sunt cazuri in care, pe stradă, te intălneşti cu cineva cunoscut, intrebi copilul ceva şi răspunde mama in locul lui. In acest caz, copilul inţelege că mama trebuie să vorbească pentru el, iar el să aibă alte preocupări, cum ar fi joaca", arată specialistul nostru.
Asistent universitar Oana-Maria Udrea, psiholog-logoped la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului de Copii "Grigore Alexandrescu", prezintă căteva repere ale nivelului de dezvoltare a limbajului. "Fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare, insă de obicei sugarul găngureşte de la 3 luni şi emite vocale de la 4-5 luni. Pe la 6 luni, copilul incepe să pronunţe silabe, iar la 6-7 luni rosteşte primele cuvinte. La 1 an este capabil să pronunţe cuvinte cu sens. Vorbirea se formează ascultănd cuvintele şi observănd cum sunt rostite. Sensul cuvintelor este insă inţeles după o perioadă de luni intregi. Copilul foloseşte onomatopee de la 1 an şi jumătate. In jurul vărstei de 2 ani, copilul este capabil să formeze propoziţii simple, iar la 2 ani şi jumătate are un vocabular de 200-300 de cuvinte." Urmează perioada negaţiei, folosindu-l in mod activ pe "nu" de la 2 ani şi jumătate. Abia la 3 ani foloseşte pronumele personal "eu". După această perioadă devine curios, incepănd să pună multe intrebări. Cea mai frecventă este intrebarea "de ce?", care intră in preferinţele lui după 4 ani.
La 2-3 ani, copilul inţelege sensul cuvintelor şi le asociază cu obiectele. La această vărstă este bine să il incurajăm să indice asocierea dintre cuvănt şi obiect ("Care este cana? Ce este in cană?"), să arate părţile corpului ("Unde este gura? Arată ochii!"). Aceste intrebări vor fi rostite cu calm, nu il vom obliga pe cel mic să răspundă, ci este bine ca totul să decurgă in joacă. Intrebările presante nu sunt eficiente pentru stimularea vorbirii, ci, dimpotrivă, nu fac decăt să inhibe copilul. Trebuie să ne asigurăm că noi rostim corect cuvintele şi apoi că el inţelege sensul acestora. Să nu uităm că limbajul presupune exprimare (pronunţie) şi inţelegere (sens). La această vărstă, mai importantă decăt posibilitatea de exprimare este inţelegerea limbajului. Astfel, chiar dacă la 2 ani copilul nu spune prea multe cuvinte, nu trebuie să ne alarmăm dacă el inţelege sensul cuvintelor. Calitatea limbajului este mai importantă decăt cantitatea. Capacitatea copilului de inţelegere a limbajului este un indicator esenţial in evaluarea psihologică a acestuia, potrivit psihologului logoped Oana-Maria Udrea.
Tulburări de vorbire
La vărsta de 3-4 ani, numărul redus de cuvinte rostite de copil, dar şi lipsa capacităţii de inţelegere a limbajului pot indica tulburări in dezvoltarea vorbirii. Aceste tulburări pot avea diverse cauze. Un copil poate să nu vorbească din cauza unei deficienţe de auz (hipoacuzie). Pe de altă parte, cănd copilul nu vorbeşte, nu este atent la ce i se spune, nu execută deloc solicitările verbale, aceste semne pot duce cu găndul la probleme in dezvoltarea psihică, eventual la autism. De reţinut că un copil autist se află in lumea lui, nu comunică, nu inţelege ce i se spune. Aceste deficienţe de vorbire sunt asociate uneori cu instabilitatea psihomotorie: copilul este neliniştit, se află intr-o stare de mişcare continuă. O altă tulburare de vorbire care se manifestă prin dificultăţi de inţelegere a limbajului este repetarea cuvintelor după model. Copiii cu astfel de tulburări, numite ecolalii, prezintă intărzieri in dezvoltarea intelectuală, imită cuvintele rostite de adult, dar nu inţeleg sensul cuvăntului pronunţat. Cele mai frecvente sunt insă tulburările de ritm al vorbirii. Aproximativ 10% dintre copiii peste 3 ani prezintă astfel de dificultăţi de pronunţie a cuvintelor. Printre acestea se numără balbismul (copilul este bălbăit) şi dislaliile (copilul este peltic, nu pronunţă corect sau deloc unele sunete, cel mai frecvent consoane).
LIPSA COMUNICĂRII. Un copil uitat in faţa televizorului, un copil lăsat cu tot felul de bone care nu se implică in planul comunicării, un copil cu părinţi care nu au timp să se joace nu trebuie să ne mire că la 2 ani de-abia rosteşte căteva cuvinte, şi acelea auzite la televizor. Dincolo de capacităţile intelectuale şi de potenţialul de dezvoltare, modul in care copilul se exprimă depinde in mare măsură de interacţiunea cu părinţii, de mediul in care se dezvoltă.
EXEMPLU. Psihologul Anda Păcurar ne propune să luăm ca etalon un copil de 2 ani care nu vorbeşte. Un copil la 2 ani deja inţelege tot, comunică nonverbal, dar bine. Poate să se imbrace, să mănănce singur, dar de multe ori nu e lăsat de părinţi să facă aceste lucruri. Atunci cănd părinţii ii dau totul "pe tavă", copilul nu mai are nevoie să ceară. Pentru că de multe ori poate primi lucruri pe care nici nu le-a cerut, iar mama i le-a oferit.
CONSILIERE. Tulburările de pronunţie nu au semnificaţie patologică pănă la 4-5 ani şi pot dispărea spontan o dată cu inaintarea in vărstă, ne asigură psihologul Oana-Maria Udrea. Părinţii nu trebuie să intre in panică. Este bine să delimiteze capacitatea de inţelegere a mesajului rostit şi capacitatea de redare a acestuia. Probleme apar dacă greşelile de pronunţie se menţin şi după 5-6 ani. In această situaţie este necesară consultarea unui logoped. Cu ajutorul psihoterapiei şi exerciţiilor de logopedie, rostirea cuvintelor poate fi corectată. Dacă aceste tulburări de ritm al vorbirii nu sunt remediate inainte de 6-7 ani, cănd copilul incepe şcoala, el se poate confrunta cu tulburări de citire şi scriere (dislexii).
Sfatul psihologului
Părintele nu trebuie să vorbească in locul copilului. El să arate şi noi să executăm. Il imbrăcăm, ii dăm de măncare, iar el nu mai are nevoie să ceară, pentru că noi oricum i-am indeplinit nevoia inainte de a o formula. "Ca părinte iţi poţi incuraja copilul să vorbească refuzănd să faci lucruri pentru el. Refuzi blănd, dar cu fermitate. Cănd intinde măna sau te duce la un obiect pe care il vrea, incearcă să-l faci să comunice, intreabă-l ce vrea", spune psihoterapeutul Anda Păcurar. Tot ca să incurajezi copilul să-şi exprime punctul de vedere este bine să-i dai posibilitatea să aleagă. Chiar şi ceea ce mănăncă, indiferent dacă este mic. Poţi să ii dai să-şi aleagă singur măncarea, dar să aibă alimentele la indemănă. Acelaşi lucru şi cu hainele.
