x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet S-a retras dintr-o competiție de Miss, pentru că i s-a spus că e prea grasă

S-a retras dintr-o competiție de Miss, pentru că i s-a spus că e prea grasă

de Andreea Sava    |    30 Oct 2016   •   00:00
S-a retras dintr-o competiție de Miss, pentru că i s-a spus că e prea grasă
Sursa foto: FOTO: news.virginia.edu

Presa internațională de gen e în delir după ce Miss Islanda 2015 a anunțat că se retrage din concursul „Miss Grand International”, organizat la Las Vegas. Arna Ýr Jónsdóttir spune că organizatorii i-au sugerat că ar trebui să mai slăbească dacă vrea să aibă vreo șansă să câștige competiția.

Așa că fata s-a retras și a publicat pe Instagram o scrisoare în care îi cam face praf pe organizatori. Îi face praf elegant.

Și eu mă confrunt aproape în fiecare zi cu această problemă. Indiferent cum am arătat în viața asta, mereu s-a găsit cineva care să-mi spună ba că-s prea plinuță, ba, acum, că-s prea slabă sau că n-aș fi feminină fiindcă mi se văd prea tare mușchii sau venele prin diverse părți ale corpului.

Critica este boala speciei umane, strâns legată de ipocrizie. Și, în general, oamenii critică exact ce le place sau în rezonanță cu propriile frustrări. N-am înțeles niciodată de ce unii simt nevoia să-și spună părerea când nu le este solicitată. Bineînțeles că sunt și situații în care greutatea și felul în care arăți contează. Și acolo e normal să ți se spună dacă nu te încadrezi în standardele cerute. Nu te obligă nimeni să participi. Sunt sporturi, concursuri și meserii în care trebuie să ai o anumită greutate. Asta e.

Citeste articolul complet, inclusiv pe Miss Islanda si scrisoarea ei, pe andreeasava.ro

×
Subiecte în articol: miss miss islanda grasa