x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet SONDAJ - Natural şi sănătos

SONDAJ - Natural şi sănătos

de Nicoleta Catana    |    13 Oct 2008   •   00:00

Alimentele, în special fructele şi legumele, sunt preferate de consumatori în special în funcţie de culorile pe care le au, astfel fiind şi asociate cu efectele benefice pe care le pot avea asupra sănătăţii noastre, arată un studiu realizat de compania Euromonitor Internaţional.



Alimentele, în special fructele şi legumele, sunt preferate de consumatori în special în funcţie de culorile pe care le au, astfel fiind şi asociate cu efectele benefice pe care le pot avea asupra sănătăţii noastre, arată un studiu realizat de compania Euromonitor Internaţional.

Rezultatele testului au fost prezentate în cadrul Summitului European pentru Siguranţă Alimentară, care a avut loc la Londra săptămâna aceasta şi în cadrul căruia s-a discutat despre cum intensitatea culorilor a devenit o unealtă puternică în alegerea produselor de tip "superfructe". Acest tip de marketing a devenit posibil odată cu conştientizarea consumatorilor a ceea ce înseamnă redarea unei anumite culori fructelor sau legumelor. Un bun exemplu este antocianina, un flavonoid care intră în compoziţia fructelor şi care are rol de colorant, despre care studiile au arătat că are efecte benefice asupra inimii.

Industria alimentară s-a conformat
Firmele din industria alimentară şi-au dat seama de preferinţele pu­blicului şi au implementat deja această modalitate de a-şi vinde mai bine produsele. Unele companii chiar au scos pe piaţă un ghid cu ajutorul căruia îşi ajută consumatorii să ia cele mai bune decizii în alegerea produselor pe bază de fructe. Acestea au efecte benefice asupra inimii, oaselor, dar nu numai, putând inclusiv stimula activităţile creierului în viaţa de zi cu zi.

×
Subiecte în articol: bun de consum