Nu numai somnul de noapte liniştit este în beneficiul memoriei, ci şi efectele siestei sunt la fel de spectaculoase în această privinţă. Beneficiile somnului nocturn pentru consolidarea memoriei sunt cunoscute de multă vreme, aminteşte duminică passionsante.be.
De altfel se recomandă studenţilor să respecte orele de somn şi în perioada examenelor, factor cheie în performanţa fizică şi mentală. În acest context, o echipă de cercetători de la Universitatea din Surrey (Anglia) şi-a propus să testeze binefacerile somnului de după-amiază.
În cadrul primului experiment, voluntari cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani au memorat 40 de perechi de cuvinte, legate fie prin sens (de exemplu avion - pilot, pâine - tartină), fie deloc. Jumătate din ei au început să le înveţe la ora 21, apoi s-au culcat şi au fost verificaţi la ora 9. Ceilalţi au memorat cuvintele la ora 9 dimineaţa şi au dat testul după 12 ore, la ora 21, fără să doarmă între timp. Rezultatul a arătat performanţe de memorare superioare la grupul care dormise noaptea între învăţare şi verificare.
Al doilea experiment s-a bazat pe acelaşi principiu, numai că a fost vorba de siestă. Cuvintele au fost memorate la 13h30, după care unii s-au culcat o oră (fiindu-le supravegheaţi parametrii somnului prin polisomnografie), iar ceilalţi, nu. Şi în acest caz eficienţa învăţării a fost "semnificativ" diferită între cele două grupuri, în beneficiul celor care îşi făcuseră siesta.
Somnul de noapte pare a facilita mai mult consolidarea cuvintelor legate prin sens, însă, la modul global, cele două demersuri dau rezultat similare. Altfel spus, somnul de după-amiază stimulează performanţa cerebrală, cel puţin în ceea ce priveşte memorarea, încheie passionsante.be