Suferi de fobie sau de frică

Te afli în balconul unui apartament de la etajul 10 şi simţi că ameţeşti, îţi transpiră palmele şi intri urgent în casă, în siguranţă. Apoi îţi pui singur diagnosticul: frică de înălţime sau acrofobie. Psihoterapeutul Ştefania Niţă, de la Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihoterapie, ne atrage atenţia că nu orice frică înseamnă fobie, că există diferenţe clare între frica normală de un anumit obiect, de un animal sau de o situaţie şi fobie. Cînd sîntem în prezenţa unui animal periculos sau într-o situaţie care ne-ar putea pune viaţa în pericol şi se instalează teama, nu este obligatoriu să spunem că suferim de o fobie. În aceste situaţii este posibil ca frica să fie o reacţie absolut normală a psihicului nostru la situaţia periculoasă în care ne aflăm, este "o stare de prudenţă care vine din instinctul de conservare", subliniază specialistul nostru.

Te afli în balconul unui apartament de la etajul 10 şi simţi că ameţeşti, îţi transpiră palmele şi intri urgent în casă, în siguranţă. Apoi îţi pui singur diagnosticul: frică de înălţime sau acrofobie. Psihoterapeutul Ştefania Niţă, de la Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihoterapie, ne atrage atenţia că nu orice frică înseamnă fobie, că există diferenţe clare între frica normală de un anumit obiect, de un animal sau de o situaţie şi fobie. Cînd sîntem în prezenţa unui animal periculos sau într-o situaţie care ne-ar putea pune viaţa în pericol şi se instalează teama, nu este obligatoriu să spunem că suferim de o fobie. În aceste situaţii este posibil ca frica să fie o reacţie absolut normală a psihicului nostru la situaţia periculoasă în care ne aflăm, este "o stare de prudenţă care vine din instinctul de conservare", subliniază specialistul nostru.  Diferenţa dintre această frică, denumită "simptom fobic", şi fobia reală o face intensitatea fricii şi faptul că în fobie teama este inexplicabilă, iraţională, ea apărînd fără nici un motiv. Tot ca simptom fobic este definit şi cazul în care am trăit la un moment dat o experienţă traumatizantă, iar din acel moment am dezvoltat o frică extremă de obiectul, animalul sau situaţia respectivă.

"Fobiile sînt caracterizate de obicei printr-o frică intensă. De multe ori, fobia se poate confunda cu atacul de panică. Simptomatologia fobiei are ca punct comun cu atacul de panică starea de angoasă foarte puternică, de teamă inexplicabilă. Practic, persoana care suferă de o fobie simte o stare de frică pe care nu o poate înţelege. De cele mai multe ori, persoana conştientizează că este stupid că îi fie frică de obiectul sau de situaţia respectivă şi totuşi nu se poate controla. Frica este atît de puternică, încît poate să atingă cote paroxistice. Persoana respectivă simte că-şi pierde minţile, că nu mai are control asupra ei sau chiar că poate să facă rău, de obicei îndreptat spre alte persoane. Apar gînduri de genul: «Îmi este teamă să nu îl atac pe cel din faţa mea» sau «Mi-e frică să nu mă arunc pe fereastră»", explică psihologul Ştefania Niţă.

Fobiile sînt clasificate în funcţie de gravitate. Formele mai uşoare sînt considerate fobia de şobolani, de şerpi, de gîndaci, după care, crescînd în intensitate, urmează fobia de întuneric şi de microbi. Cele mai grave fobii sînt agorafobia şi claustrofobia.

Substrat profund

În cazul fobiilor reale, obiectul fricii (şarpele, calul, întunericul) nu este în realitate "vinovat" de fobia respectivă. Conform descoperirilor psihanaliştilor, spre exemplu, fobiile de spaţii închise (claustrofobia) sau de spaţii largi, deschise (agorafobia) sînt de fapt modalităţi de a masca existenţa unor gînduri, fantasme, imagini, dorinţe pe care nu le putem accepta şi pe care le îngropăm adînc în subconştientul nostru. "Să luăm ca exemplu cazul descris de Freud, primul care a analizat fobiile. Este vorba despre cazul micului Hans, un băieţel de 4 ani care avea fobie de cai. Simţea o frică paroxistică, cu tot tabloul simptomatic: transpiraţii, stări de leşin, plînsete, stări de nervozitate. Întrebat de ce are aceste stări, copilul a spus că se teme de faptul că un cal ar putea să dea peste el, cu toate că niciodată pînă atunci nu avusese o experienţă neplăcută cu vreun cal. Analizînd acest caz, Freud a ajuns să descopere că, de fapt, micul Hans avea în subconştientul lui reprezentări, gînduri legate de părinţii lui, de relaţiile sexuale dintre aceştia, pe care fie le-a văzut, fie şi le-a imaginat. Freud a aflat, de asemenea, că micuţul Hans se temea de imaginea tatălui său furios. Şi îşi deplasase această frică dinspre tatăl său înspre cai", povesteşte specialistul nostru.

Lupta dintre moral şi imoral

S-a demonstrat că agorafobia şi claustrofobia sînt de fapt reacţii de deplasare a unor gînduri "necurate" din subconştientul nostru către frica de a ieşi din casă neînsoţit (în agorafobie) sau către frica de spaţiile strîmte (în claustrofobie). Psihologul Ştefania Niţă spune că în planul fantasmatic al unei persoane agorafobe sau claustrofobe se pot întîlni reprezentări ale unor acte sexuale agresive, violente, cum ar fi un viol, ale unor acte de prostituţie, gînduri legate de promiscuitate. "Persoana respectivă însă nu îşi permite să aibă asemenea gînduri, deoarece le consideră imorale. Iar subconştientul creează fobia, ca o soluţie de compromis, ca o modalitate de apărare împotriva acestor acte imorale", precizează psihoterapeutul.

EXPUNERE. Fobia, dar şi simptomul fobic pot fi tratate printr-o terapie numită "terapie prin expunere". Acest tip de tratament presupune învingerea fricii prin expunerea la obiectul, animalul sau situaţia de care ne este teamă. Spre exemplu, dacă ne e frică de păianjeni (arahnofobie), va trebui să ajungem încet-încet să putem să atingem un păianjen. Însă psihologul Ştefania Niţă este de părere că, o dată ce am scăpat de arahnofobie, teama noastră se va deplasa către altă zonă, către şobolani, spre exemplu.

TRATAMENT. Conform specialistului nostru, cea mai bună modalitate de a trata fobiile constă în a merge către cauză, a descoperi ce anume stă în spatele fricii de şobolan sau de şarpe. Iar pentru a face aceste descoperiri avem nevoie de ajutorul psihoterapeutului. Consilierea psihodinamică şi parcurgerea unei psihanalize personale sînt principalele tehnici de atenuare a fobiilor. Însă aceste tratamente pot să dureze de la cîteva luni la cîţiva ani, în funcţie de gravitatea fobiei.