Vindecarea cuplului începe cu tine

De câte ori analizăm şi judecăm purtarea celuilalt cu intoleranţă sau în lipsa iubirii, de atâtea ori uităm că el ne reflectă tiparele pe care le avem şi de care nu ne-am eliberat încă. Partenerul nostru este învăţătorul nostru.

De câte ori analizăm şi judecăm purtarea celuilalt cu intoleranţă sau în lipsa iubirii, de atâtea ori uităm că el ne reflectă tiparele pe care le avem şi de care nu ne-am eliberat încă. Partenerul nostru este învăţătorul nostru.

Îmi propun să începem împreună o călătorie fascinantă despre vindecarea relaţiilor de cuplu şi sunt sigură că fiecare dintre voi cunoaşteţi cel puţin o pereche care are probleme de acest gen. Într-un fel e firesc să existe astfel de cazuri, având în vedere ritmul trepidant al vieţii moderne şi stresul zilnic; la toate acestea se adaugă însă şi bagajul emoţional cu care fiecare dintre noi venim încă din copilărie şi pe care îl aducem în relaţia cu partenerul.

Fac referire la copilărie pentru că tiparele emoţionale prin care ne conectăm la ceilalţi s-au format atunci când am văzut cum re­la­ţio­nea­ză părinţii noştri între ei sau când ne-am conectat la părintele de sex opus. Aceste două modele com­portamentale reprezintă sursa emoţională în conformitate cu care reacţionăm faţă de partenerul de azi.

Un copil care creşte într-o fa­mi­lie unde părinţii se ceartă zilnic ar putea folosi ca adult acelaşi ti­par de conectare emoţională, asemeni celui pe care l-a văzut încă de mic sau, din contra, ar respinge exact genul de persoane care caută ceartă.

O fetiţă care este criticată des de tatăl ei şi care primeşte astfel din partea celei mai importante persoane de sex masculin din viaţa ei mesajul că nu este destul de bună indiferent ce face va încerca probabil să demonstreze cât de “perfectă” este în special în raporturile cu bărbaţii din viaţa ei ori, din contră, va accepta să fie ridiculizată sau umilită, crezând că acesta este singurul mod de a relaţiona.

Un tată absent poate genera, de asemenea, o traumă emoţională în viaţa femeii de mai târziu prin faptul că aceasta nu va şti cum să se conecteze emoţional la sexul opus, neavând nici un model bărbătesc în familie. La fel, o mamă care îşi sufocă băiatul cu dragostea ei îl îndreaptă spre o dependenţă puternică faţă de ea sau faţă de femeia de care se va îndrăgosti mai târziu.

Sunt doar câteva dintre mo­delele emoţionale negative cu care fiecare dintre cei doi parteneri poate veni în relaţie şi care îşi pun amprenta asupra acesteia, dar combinaţiile de tipare sunt mult mai multe.

Atunci când tiparele partene­rilor devin prea puternice, poate apărea aşa-zisa “lipsă de comunicare” în cuplu; în realitate, cei doi s-au atras unul pe altul tocmai pentru că se oglindesc perfect. Femeia criticată excesiv de tatăl ei va atrage probabil un partener care să îi reamintească mereu de perfecţionismul acestuia; partenera al cărei tată nu a fost prezent în copilăria ei va rezona cu un bărbat care va fi mai tot timpul absent; la fel, cel care a fost crescut în me­diul toxic încărcat de certuri nu se va simţi probabil conectat mai pu­ter­nic la partener decât atunci când va intra în conflict cu acesta, atră­gând exact genul de persoană certăreaţă; bărbatul a cărui mamă l-a sufocat cu dragostea ei va căuta şi el o parteneră care să continue procesul “maternal” început de ea şi tot aşa.

Pe fondul acestor matriţe distructive partenerii  încearcă totuşi să construiască o relaţie cât mai confortabilă emoţional, fără să rea­lizeze că, dacă tiparele lor nu sunt îndepărtate, cuplul nu are şanse mari de supravieţuire decât poate o supravieţuire disfuncţională.

TRANSFORMARE. Riscul se măreşte atunci când emoţiile negative rămase neexprimate şi neeliberate la timpul potrivit încep să capete amploare şi unul dintre parteneri se îndepărtează sau îl respinge pe celălalt, nemaicrezând că este posibilă refacerea relaţiei.

Apare tentaţia de a căuta un “în­locuitor” al partenerului, un par­te­ner “surogat” (amantă/amant) care deţine pentru moment poziţia de iubit/iubită, întrucât flacăra dra­gostei pare că s-a stins deja între soţi. Cel care caută un alt partener nu îşi dă seama însă că îşi poartă în continuare bagajul emoţional cu el, de care de altfel nu se va des­părţi până în momentul în care va realiza că nu celălalt trebuie să se schimbe, ci el însuşi.

De câte ori analizăm şi judecăm purtarea celuilalt cu intoleranţă sau în lipsa iubirii, de atâtea ori ui­tăm că partenerul nostru ne re­flec­tă tiparele pe care le avem şi de care nu ne-am eliberat încă. Par­te­nerul nostru este învăţătorul nostru. El ne arată ce percepţii greşite avem şi ne poate ajuta cel mai bine cum să ne transformăm pozitiv.

Atunci când uităm să ne fo­cu­săm pe eliminarea emoţiilor distructive şi credem că nu noi suntem principalii autori ai realităţii în care trăim aruncăm responsabili­ta­­tea pe umerii celorlalţi şi credem că ei sunt singurii vinovaţi. Pro­iec­tăm în afara noastră tot ceea ce nu ne place la noi. Despărţindu-ne de partenerul care ne reflectă atât de fidel aspectele negative înainte de a le curăţa în noi înşine nu facem decât să trecem dintr-o relaţie în alta, în care partenerii ne oglindesc perfect de fiecare dată.

Atragi exact ceea ce este în mintea şi în sufletul tău. De exemplu, nu poţi atrage un partener cu o fire plăcută dacă tu ai tiparul mental că toţi cei care vin în calea ta sunt de o factură îndoielnică. De aceea, vindecarea oricărei relaţii începe întotdeauna cu tine; nu aştepta ca partenerul tău să îşi schimbe atitudinea; modificându-ţi tu primul percepţia şi tiparele emoţionale, vei avea surpriza că celălalt începe să simtă vibraţia iubirii pe care tu o răspândeşti şi se va transforma şi el.