Violenţa şi compasiunea

Trăim într-o lume în care violenţa este preţuită mai mult decît compasiunea. De la războaiele duse între ţări în numele unei dreptăţi absurde şi pînă la certurile din familie, violenţa îşi pune amprenta asupra noastră, uneori fără să ne mai dăm seama de implicaţiile ei.

Trăim într-o lume în care violenţa este preţuită mai mult decît compasiunea. De la războaiele duse între ţări în numele unei dreptăţi absurde şi pînă la certurile din familie, violenţa îşi pune amprenta asupra noastră, uneori fără să ne mai dăm seama de implicaţiile ei.

 
Ne-am învăţat de mult, cine ştie de cînd, să reacţionăm cu agresivitate, ca şi cum am fi mereu în competiţie cu ceilalţi, uneori chiar şi cu partenerul, copilul sau fratele nostru.

Nu ştim cine a pornit această cruciadă a violenţei şi poate nici nu contează, dar important este că o continuăm în fiecare zi inconştient prin acţiunile şi gîndurile noastre.

 
PRINCIPII. Căci altfel de ce am prefera să ne creştem copiii în numele violenţei, deşi nu ne dorim aceasta? Auzim peste tot vorbindu-se despre violenţa tinerilor de azi, în şcoli sau în familii, dar nu realizăm poate că educatorii şi părinţii, întreaga societate de fapt, adică noi toţi, sîntem cei care am implementat această percepţie agresivă în mintea lor şi nu facem decît să culegem roadele propriilor noastre comportamente faţă de ei. Copiii ne copiază în toate; căci noi sîntem primii lor învăţători în viaţă.

Ce altceva ar putea înţelege ei de la noi, ce alt mesaj educaţional ar putea primi dacă nu acela care spune că la violenţă se răspunde tot cu violenţă? Căci asta facem aproape tot timpul.

La serviciu, dacă şeful sau colegul ţipă la noi ori ne bruschează, nu ne gîndim nici o clipă că poate a avut o zi grea, o durere de cap sau poate chiar are probleme personale grave despre care nu poate vorbi şi astfel credem că are ceva cu noi şi răspundem aşa cum am văzut că se face de regulă, deşi trebuie luat în calcul şi faptul că ceilalţi ne reflectă energetic şi că s-ar putea ca noi să fi emis primii un val de negativitate către ei şi atunci răspunderea ar fi şi a noastră. Cine e cel mai agresiv, acela cîştigă competiţia. “Cîştigă” e însă un fel de a spune, căci de fapt cînd ne separăm atît de mult de celălalt, încît îl vedem ca pe duşmanul nostru, uităm din nou că, energetic vorbind, sîntem toţi plămădiţi la fel, din acelaşi aluat universal, cu deosebirea că luăm forme diferite şi că ce le facem altora ne facem nouă înşine.

Citește pe Antena3.ro

Silviu Prigoană a fost înmormântat azi. Mesajul transmis de familia acestuia

Acasă, cînd copilul a făcut ceva “greşit” (dacă ceea ce face un copil se poate numi aşa), îl pedepsim, îi dăm mesajul clar că nu este acceptat astfel, cu alte cuvinte că nu îl iubim decît dacă face lucrurile într-un mod anume. Copilul rămîne cu sentimentul că la ceva “rău” răspunzi tot cu “rău”, aşa cum a văzut la părinţi şi se autoprogramează emoţional să reacţioneze aşa mai tîrziu şi faţă de alţii. Copiii explorează lumea continuu şi văd totul cu alţi ochi, minunaţi, fiindcă descoperă exteriorul pentru prima oară, ochi prin care am putea încerca şi noi să vedem din nou lumea, căci viziunea unui copil e proaspătă şi curată, nealterată încă de prejudecăţi, în timp ce a noastră e sufocată de principii şi norme bazate pe experienţe trecute. Felul în care îi ajutăm pe copii să perceapă lumea îi poate modela profund comportamental. Noi poate ne-am dori ca ei să reacţioneze mai tîrziu cu înţelegere şi blîndeţe, cu iubire şi compasiune în situaţii dificile sau faţă de obstacolele vieţii, dar oare asta i-am învăţat? Au primit ei oare constant această lecţie a umanităţii şi iubirii necondiţionate? Au simţit-o ei pe pielea lor, au înţeles-o atît de bine, încît să o poată aplica în viitor? Cu siguranţă nu, sau nu toţi, fiindcă nici noi, cei care ar trebui să le predăm această lecţie, nu am fost învăţaţi să o facem.

 
LECŢII. Şi, totuşi, niciodată nu e prea tîrziu să învăţăm să ne iubim pe noi atît de mult, încît să nu ne mai facem rău nouă şi altora, inclusiv copiilor noştri, văzînd lumea ca fiind imperfectă, separîndu-ne mereu de ceilalţi ca şi cum am fi cu toţii concurenţi. E destulă iubire pentru toţi, doar trebuie să ne deschidem inimile pentru a o primi. Nu e niciodată prea tîrziu să învăţăm să ne redăm unii altora cu dragoste fiindcă tot ceea ce au nevoie copiii, fraţii, partenerii sau colegii noştri este să creadă că iubirea încă există.

De altfel, de fiecare dată cînd cineva ne agresează, acel om nu face decît să întrebe: “Mai există iubire? Pot fi iertat şi acceptat? Dovedeşte-mi că există dragoste necondiţionată!”, şi de regulă toţi îi răspundem în cor, NU. Adică îi dăm înapoi violenţă, supărare, critică, orice, numai iubire nu. Şi dacă stai să te gîndeşti, ca fiinţe, ca omenire, asta alegem noi să fim? Aşa alegem să ne trăim viaţa?

Dar dacă ai fi tu primul cel care rupe acest ciclu, în familia ta, în şcoala ta, la locul tău de muncă, în societatea în care trăieşti, arătîndu-le celorlalţi ce înseamnă să îi înţelegi cu compasiune, să ştii că felul în care ei se comportă este doar rezultatul formării lor afective născute din suferinţă şi durere, datorat creşterii în familii care, ca şi a ta, nu le-au putut oferi lecţia compasiunii?

Dacă ai fi tu cel care ai vedea în tine şi în ei capacitatea de a iubi pe care am primit-o în dar cu toţii, dincolo de tendinţele agresivităţii în al căror spirit au fost crescuţi?

Dacă ai spune “tu nu eşti acesta; tu ai toate calităţile de a deveni un om bun şi tolerant, doar că nu ai fost învăţat aceasta, ca şi mine”?

Dacă ai înţelege cine e celălalt sub masca pe care o poartă? Ai vedea probabil şi cine eşti tu, fiindcă tot ceea ce poţi tolera la altul poţi accepta şi la tine şi invers, căci toţi sîntem clădiţi la fel, energetic vorbind.

Ai înţelege poate că nu mai poţi crede în separarea dintre noi, ci în unitatea noastră. Că lupta şi competiţia dintre noi naşte răni şi mai adînci în sufletul fiecăruia şi că a încerca să vindeci violenţa acestei lumi răspunzînd cu violenţă te situează în afara iubirii pe care o doreşti atît de mult şi pe care o aştepţi de la cei pe care îi răneşti constant. Ai înţelege că totul e un cerc vicios în care te învîrţi şi că dacă vrem să simţim iubirea cineva (şi acela poţi fi tu) trebuie să spargă acest tipar inconştient.

Ai recunoaşte poate astfel că niciodată în această lume răspunsul cu violenţă la un atac nu a dat naştere unui lucru pozitiv, ci, din contră, a generat mai multă răzbunare şi agresivitate în celălalt. Şi ai încerca în fiecare zi din ce în ce mai mult, te-ai strădui din toate puterile tale să reclădeşti ceea ce alţii dinaintea ta au doborît în neştiinţa lor: puntea unităţii dintre tine şi ceilalţi, care în final te aduce mai aproape de inima ta, pe care poate ai ţinut-o prea mult timp închisă, din teama de a nu fi rănit.

Merită să vezi şi cine ai fi dacă traversezi această punte. Şi merită să îi cunoşti şi pe ceilalţi aşa cum sînt. Din dragoste pentru tine şi lumea în care trăieşti.

Rugă pentru iubire

“Doamne,

Te rog, înmoaie-mi inima,

acolo unde s-a pietrificat.

Şi, te rog, luminează-mi calea

pentru o viaţă mai bună,

pentru mine şi pentru întreaga lume,

Te rog, învaţă-mă cum să iert.

Arată-mi inocenţa în alţii

şi inocenţa din mine.

Ajută-mă să văd pacea în toţi.

Ajută-mă să respect

puterea şi gloria celorlalţi.

Fie ca mintea mea să se schimbe

şi ca inima mea să se transforme.

Şi fie ca eu să merit onoarea

de a face parte din vieţile altora.

Arată-mi cum să folosesc mai bine darurile

primite de la tine

şi cum să le pot transmite lor mai bine.

Învaţă-mă cum să îi ajut pe ceilalţi

Să primească iubirea ce li se cuvine,

Învaţă-mă să iubesc din nou

şi să îi iert pe cei care m-au rănit,

şi să mă iert pe mine.

Fie ca noi toţi să regăsim adevărata pace!

Ajută-mă să văd gloria omenirii,

Frumuseţea femeilor şi a bărbaţilor

şi măreţia din noi toţi.

Vindecă-mă pe mine, ca să îi pot vindeca pe alţii,

pentru a trăi într-o lume mai frumoasă

şi pregăteşte-mă, în inimă şi în suflet,

Să aduc lumină în aceste vremuri întunecate.

Amin.”
Marianne Williamson, extrase – The Age of Miracles

Invitaţie la dialog

Daniela Dumitriu este singurul consultant român Feng Shui acreditat de Feng Shui Society UK  (FSSA) şi primul practician EFT (Emotional Freedom Technique) din România (EFT-ADV) inclus în lista internaţională a practicienilor avizaţi de Gary Craig, inventatorul acestei tehnici.