x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Noul trend al sezonului: nunți “de fițe”, în străinătate

Noul trend al sezonului: nunți “de fițe”, în străinătate

de Diana Scarlat    |    14 Iul 2017   •   13:22
Noul trend al sezonului: nunți “de fițe”, în străinătate

Tinerii români care-și unesc destinele în fața altarului au trecut la un nou nivel al modei nunților de fițe. După ce deja au devenit celebre nunține cu elicoptere, limuzine, cererile în căsătorie la înălțime, în diverse aparate de zbor sau chiar din parașută, anul acesta s-au vândut deja pachete turistice de nuntă, în străinătate. Și nu în orice destinații, ci chiar în cele mai scumpe, pentru că atunci când oamenii au și bani pentru o nuntă de fițe, aleg ofertele cu aer de VIP.

 

Anul acesta, mai multe cupluri de români și-au dus nuntașii la Las Vegas, pe plajele însorite ale Greciei sau în insulele exotice Seychelles. O nuntă mult visată în celebrul Las Vegas s-a vândut în pachete turistice de 4.000 de euro, pentru un cuplu, incluzând cazarea la un hotel de cinci stele, cu mic dejun, pentru șapte zile, dar și organizarea ceremoniei, transportul cu avionul și o mașină închiriată pe toată perioada sejurului. “Un pachet complet pentru o nuntă de vis în străinătate poate pleca de la minimum 2.000 Euro pentru două persoane. Cu o astfel de alegere sunt fericiți atât mirii și familiile lor, cât și toți ceilalți nuntași, care își asigură astfel o vacanță cu adevărat specială, bucurându-se in acelasi timp de o nuntă ca-n filme, la costuri accesibile. În funcție de fiecare destinație, agenții noștri recomandă diverse posibilități de relaxare sau de entertainment, astfel încât experiența să fie una de neuitat. O nuntă subacvatică sau una pe vârful unui munte sunt provocările pe care le lansăm celor care vor să-și transforme ziua unirii destinelor într-o aventură unică”, explică Adriana Motrescu, director general al agenției Perfect Journey. Un alt mare avantaj al mirilor este acela că agenția preia toate atribuțiile, ocupându-se de organizarea evenimentului, în cele mai mici detalii. Mirii și invitatii lor trebuie doar să se bucure de cel mai reușit eveniment.

Un alt exemplu de nuntă de succes este pe o plajă însorită din Grecia, in Zakynthos, unde un pachet a costat 2.550 Euro, pentru servicii care includ ceremonia, dar și vacanța pentru tinerii căsătoriți la un hotel de patru stele, în regim all inclusive, pentru o perioadă de opt zile. În insulele Seychelles, o nuntă de vis a costat 8.200 Euro, pentru un grup de 5 persoane, pe o perioadă de nouă zile, cazarea fiind asigurată la un resort de patru setele, cu mic dejun inclus, bilete de avion, transferuri și organizarea ceremoniei. Alte destinații perfecte pentru nuntă sunt Cipru, Mauritius, Maldive, Thailanda, Bali, Sri Lanka, unde se pot organiza cele mai reușite petreceri, pe plajele însorite, la resorturi de patru, cinci sau sase stele. Pachetele sunt flexibile și se pot concepe în funcție de dorințele mirilor și ale nuntașilor.

×
Subiecte în articol: nunta