x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bărbat reținut după ce i-a mușcat de mâini și picioare pe trei polițiști

Bărbat reținut după ce i-a mușcat de mâini și picioare pe trei polițiști

de Redacția Jurnalul    |    09 Ian 2026   •   20:30
Bărbat reținut după ce i-a mușcat de mâini și picioare pe trei polițiști
Sursa foto: Poliția din Turcia a arestat 115 suspecți, membri ai grupării teroriste Statul Islamic

Un bărbat din orașul Bocșa, județul Caraș-Severin, a mușcat trei agenți de poliție care au venit în apartamentul său în urma unui apel la 112.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, P.P.M. este cercetat pentru săvârșirea a trei infracțiuni de ultraj, fiind dispusă măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 de ore.

„În fapt, din probele administrate, s-a stabilit că la data de 08.01.2026, în jurul orei 22:20, în timp ce se afla în apartamentul situat în oraşul Bocşa, jud. Caraş-Severin, suspectul P.P.M. a exercitat acte de violenţă asupra agenților de poliție B.A.V., S.R. şi H.A., din cadrul Poliției Orașului Bocșa, care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, intervenind la o solicitare SNUAU 112”, arată procurorii.

De fapt, bărbatul i-a mușcat pe polițiști. Pe agentul de poliție B.A.V. l-a mușcat de brațul drept în zona cotului, pe agentul de poliție S.R. l-a mușcat de mâna dreaptă în zona degetelor şi de mâna stângă în zona cotului aproape de umăr, iar peagentul de poliție H.A. l-a mușcat de piciorul stâng.

Cei trei polițiști au suferit leziuni traumatice cuantificate prin zile de îngrijiri medicale.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: muscat politist retinut