Numărul biletelor de avion cumpărate pentru România ca destinaţie finală a crescut, de Paşte, cu 31% în 2018. Românii care locuiesc în străinătate se reîntorc în perioada Paştelui pentru a sărbători alături de familie. Din ce în ce mai mulţi români aleg să revină în ţară cu avionul în detrimentul autocarului sau maşinii personale.
Cei mai mulţi dintre cei care vin în ţară să petreacă sărbătorile pascale cumpără un singur bilet şi numai 22% achiziţionaeză bilete pentru două persoane. Ei preferă aeroporturile din Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Cluj, potrivit unei analize Vola.ro. Pentru perioada Paştelui, tariful mediu al unui bilet de avion este de 143,46 euro iar turiştii încă îşi mai pot rezerva un zbor la preţuri rezonabile. "Mai presus de orice, călătoriile în perioada sărbătorilor înseamnă oameni care după o perioadă lungă de muncă sau studiu, se întorc acasă la familie pentru a petrece sărbătorile alături de cei dragi" a declarat Daniel Truica, CEO Vola.ro
City break-urile în oraşe europene
Şi numărul românilor care aleg să-şi petreacă paştele în afara ţării este în creştere, dar procentul este de doar 3% Datorită perioadei libere destul de scurte, românii care îşi doresc să călătorească de Paşte se îndreaptă fie spre destinaţii de city break, fie spre destinaţii cu comunităţi numeroase de creştin ortodocşi, pentru a se putea bucura de slujba din noaptea de Înviere. Destinaţii preferate de români pentru vacanţă de Paşte sunt, preponderent, cele europene, atât datorită intervalurilor de zbor scurte, precum şi tarifelor accesibile.
Cele mai căutate destinaţii de city break rămân Roma, Milano, Berlin şi Barcelona pentru care turiştii au plătit în medie între 120 şi 250 euro / persoană pentru o vacanţă cu 3 nopţi cazare la hoteluri de 3 şi 4 stele şi zbor inclus.