x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul Zilei, Ioan Holender

Omul Zilei, Ioan Holender

de Sebastian S. Eduard    |    16 Ian 2015   •   00:54
Omul Zilei, Ioan Holender

Director artistic al Festivalului George Enescu.

Abonamentele pentru ediţia 2015 a Festivalului Enescu, puse în vânzare joi dimineaţă, au fost epuizate în 10 secunde pentru concertele de la Ateneul Român, respectiv în 10 minute pentru concertele de la Sala Palatului. "Din traficul înregistrat pe site-ul Eventim, cererea a fost de aproximativ 10 ori mai mare decât disponibilul de locuri", a declarat directorul Eventim, Valentin Vasiloiu.

Ediţia 2015 a Festivalului Enescu va avea loc între 30 august şi 20 septembrie la Bucureşti. Ea aduce în premieră la Bucureşti, după 15 ani de discuţii, Orchestra Filarmonicii din Berlin, sub bagheta legendarului Sir Simon Rattle. O orchestra americană de prestigiu vine şi ea în premieră în Festival – San Francisco Symphony – şi va interpreta şi o lucrare de George Enescu. Celebrii violonişti Anne Sophie Mutter, Janine Jansen şi David Garrett, dirijorul israelian Zubin Mehta, precum şi dirijorul de origine română Ion Marin şi pianista Maria João Pires se numără, de asemenea, printre atracţiile acestei ediţii.

Festivalul Enescu, îndrăznim să spunem, va fi încă o dată un enorm succes; tocmai de aceea Jurnalul Naţional a ales să îl declare pe Ioan Holender, Directorul Artistic al Festivalului, Omul Zilei.

×