x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Olimpia Melinte

Omul zilei - Olimpia Melinte

de Sebastian S. Eduard    |    12 Mar 2014   •   00:49
Omul zilei - Olimpia Melinte
Actriţă
Actriţa Olimpia Melinte a câştigat Premiul Uniunii Actorilor din Spania la categoria “Revelaţia anului”, pentru dublul rol din filmul “Canibal”, regizat de Manuel Martin Cuenca, în cadrul unei gale ce a avut loc luni, la Teatro Arteria Coliseum din Madrid.
Partenerul ei din filmul “Canibal”, cunoscutul actor Antonio de la Torre, a primit, de asemenea, recunoaşterea industriei spaniole de film, câştigând trofeul pentru cel mai bun actor principal în cadrul celei de-a XXIII-a ediţii Premios de la Unión de Actores.
“Pentru un actor, fiecare recunoaştere este importantă, fie că vine din partea unor profesionişti sub forma unui premiu sau din partea unor fani, sub forma unui mesaj lăsat pe Facebook. Sper ca filmul să fie bine primit şi în România şi să fie îmbrăţişat cu cel puţin la fel de mult entuziasm ca în Spania”, a declarat Olimpia Melinte, potrivit unui comunicat transmis Agerpres.
Olimpia Melinte va fi prezentă pe marile ecrane în această primavară, în comedia “Selfie”, precum şi în filmul “Planşa”, ce va rula la Festivalul Internaţional al Filmului de Dragoste de la Mons, Belgia, iar în toamnă în cel mai recent film al lui Dan Chişu, “Bucureşti Non-Stop”.
Jurnalul Naţional o felicită pentru performanţă şi o declară pe Olimpia Melinte “Omul Zilei”.
 

×
Subiecte în articol: Olimpia Melinte