x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film TIFF 2014: câteva evenimente speciale

TIFF 2014: câteva evenimente speciale

de Sebastian S. Eduard    |    07 Apr 2014   •   15:35
TIFF 2014: câteva evenimente speciale

Cea de-a 13-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania care va avea loc în perioada 30 mai - 8 iunie va aduce în faţa spectatorilor câteva evenimente speciale, “care aduc muzica în cinematografe şi filmul în spaţii neconvenţionale”.

Inspirat de melodiile Mariei Tănase, Alexander Bălănescu cu Bălănescu Quartet va prezenta pe 2 iunie, de la 20:30, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj, spectacolul “Maria T”. El a creat noi compoziţii, filtrând spiritul est-european al cântecelor originale prin experienţa sa occidentală. Recitalul este însoţit de un spectacol vizual, o combinaţie de imagini din arhiva de filme a Mariei Tănase şi vizualuri semnate de renumitul media artist şi coregraf Klaus Obermaier.

Reunindu-i pe fanii de heavy-metal cu iubitorii de polka, jazz şi rock, trupa austriacă Russkaja vine la Cluj marţi, 3 iunie, de la ora 20:30, la Casa de Cultură a Studenţilor, cu un show energic: acompaniament live pe capodopera lui Sergei Eisenstein, “Crucişătorul Potiomkin” (1925). Trupa va susţine şi un al doilea concert la Casa TIFF, miercuri, 4 iunie, de la 22,00.
Inedit va fi şi spectacolul “The Last Man”, al britanicilor de la Teeth of the Sea, care miercuri, 4 iunie, de la ora 20:30, la Casa de Cultură a Studenţilor, vor cânta live o reinterpretare originală a capodoperei lui George Orwell, “1984”.

Biserica Evanghelică-Luterană din Cluj va fi gazda unui eveniment unic miercuri, 4 iunie, de la 22:00, unul dintre cei mai apreciaţi şi influenţi cântăreţi la orgă, Martin Schmeding, va acompania live la orga bisericii, pentru prima dată, filmul mut “Faust” (1926), de F.W. Murnau.

×