Luni, 12 mai, în club Energiea are loc un nou eveniment din seria Guerrilive Radio Session cu Bogdan Şerban. Pe scenă vor urca timişorenii de la Implant pentru refuz împreună cu un invitat special, Dan Byron, liderul grupului byron. Implant pentru refuz (hardcore, Timişoara) are la activ şase albume (Implant pentru refuz- 1996, Permis postsinucidere- 1997, Culori- 1999, Oameni fără feţe- 2001, Monolith- 2007, Otheroot- 2009) şi următoarea componenţă: Alexandru Hera – tobe, Ştefan Czifrak – bass, Răzvan Nicov – chitară, Valentin Popescu – chitară, Octavian Horvath – solist vocal. În Energiea vom avea ocazia să ascultăm atât piese de pe albumele amintite mai sus, dar şi altele noi, de pe discul aflat în pregătire şi intitulat “Cartography”. De altfel, Implant Pentru Refuz este în plin proces de crowdfunding pentru “Cartography”, fanii având posibilitatea să achiziţioneze în avans albumul (în format digital, CD sau vinil) dar şi tricouri sau hanorace personalizate. Iată ce spune Tavi Horvath, liderul grupului: “Independenţi de o casă de discuri şi fără limite în creaţie, ne-am gândit la această colaborare directă - o chemare la arme; să facem împreună acest album. Avem acum oportunitatea de a crea acest material cu voi, oamenii care cred în noi, care ne-aţi susţinut de-a lungul timpului şi care ne-aţi inspirat să mergem mai departe. Am crescut ascultând hard rock, punk, hardcore, metal şi vrem să incurajăm această scenă aflată în continuă dezvoltare. Când totul în jur converge spre forme comerciale de muzică, noi rezistăm. Alături de noi rezistă multe trupe care evită compromisul şi un public dornic să descopere astfel de experienţe”. Alte amănunte: www.we-are-here.ro/p/cartography-ipr.