x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Dragi capitalişti, de ce condamnaţi ipocrit şi nu lăudaţi evaziunea fiscală?

Dragi capitalişti, de ce condamnaţi ipocrit şi nu lăudaţi evaziunea fiscală?

de Ilie Serbanescu    |    11 Noi 2014   •   14:00

Incriminările mediului de afaceri privat din România la adresa statului au ajuns la paroxism, oferind prin sarabanda de bocete publice, acuze televizate şi intervenţii în seminarii şi conferinţe spectacolul unui delir cel puţin egal cu cel pus la dispoziţie de clasa politică, despre care se credea că este sumumum în materie. Dând expresie acestei puneri la zid a statului de către mediul privat de afaceri, „Ziarul Financiar” titra, citând, că statul ar duce o politică „perfect paralelă business-ului” sau chiar una „antibusiness”.

Bizareria acestui delir este că are loc într-o ţară în care: 1) statul aproape a dispărut ca agent economic (5-6% din PIB, sub 10% din cifra de afaceri); 2) procesul de transfer al activelor din mâna statului, fost atotstăpânitor, în mâini private a fost ameţitor de rapid la scară istorică (nici 20 de ani); 3) capitalul a ajuns să preia din PIB 55-60%, în timp ce munca doar 40-45%; 4) statul ca agent fiscal impozitează capitalul cu numai 16%, iar munca cu peste 40%; 5) să nu uităm cumva că, în ciuda acestei disparităţi distorsionante, capitalul este cel care evazionează fiscal masiv (50% la TVA şi 80% la impozitul pe profit), în timp ce munca se conformează într-o mult mai mare măsură (60% la contribuţiile sociale şi peste 90% la impozitele pe venit). Şi statul tolerează aceste evaziuni. În asemenea condiţii, incriminările de care aminteam sunt pur şi simpli lipsite de obiect, chiar absurde. Ce vreţi mai mult, fraţi privaţi?! Ce să mai aşteptaţi de la unul pe care chiar voi l-aţi omorât?! Când vă plângeţi că statul este furat sau are pierderi în loc să vă dea vouă stimulente, de ce vă faceţi a uita că tot voi, privaţii, îl furaţi sau îi produceţi pierderi prin încăpuşări şi achiziţii publice suprafacturate! Mă rog, reprezentanţi de-ai voştri şi nu cumva bunul Dumnezeu!

În acest joc murdar şi jenant sunt implicaţi mulţi analişti economici şi financiari care, pentru a nu se abate de la linia la modă, bocesc pe umărul bietului sector privat din România (desigur, din cauza imbecilului stat), dar, spre a încerca să-şi păstreze cât de cât credibilitatea, condamnă evaziunea fiscală! Păi, în acest caz lacrimile lor se transformă automat într-un sos greţos! Căci de evaziunea fiscală sunt responsabili agenţii economici – şi nimeni altcineva – şi, pe orice parte ai întoarce lucrurile (număr, pondere în cifra de afaceri sau în PIB), aceştia în supercovârşitoare majoritate sunt privaţi în România actuală. Păi, atunci de ce plângeţi evaziunea fiscală?! Întrucât, potrivit înseşi preceptelor după care vă ghidaţi şi pe care le promovaţi şi ridicaţi în slăvi, banii rămân prin evaziunea fiscală la îndemâna aceluia considerat de voi înşivă cel mai minunat administrator (sectorul privat), în loc să se ducă la cel mai prost administrator (statul), care şi-ar bate joc de ei irosindu-i în cine ştie ce activităţi nerentabile sau măsuri populiste. De ce fraţilor, în chiar spiritul propriilor concepţii şi idei, nu lăudaţi evaziunea fiscală?! Măcar aţi fi consecvenţi cu voi înşivă! Ilie Şerbănescu
 

×