x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale În Iubirea Alb-Albastră au existat şi fente

În Iubirea Alb-Albastră au existat şi fente

de Florin Condurateanu    |    19 Iul 2017   •   08:00
În Iubirea Alb-Albastră au existat şi fente

În lumea fotbalului se află o droaie de crai cu mare succes la fete, curtezani mulţi ca firele de iarbă din gazon. Roiesc fetişcanele cu gene false, lungi de ating bretonul vopsit în roşu ţipător, se înghesuie silfidele cu picioare lungi pornite de la tiroidă să fure privirile fotbaliştilor. Subţirei de atâta alergătură după minge, plătiţi regeşte, cu limuzine aerodinamice, dispuşi să arunce cu banii pe şampanii pentru snobi, fotbaliştii ajung să fie fustangii. Dacă pozează în macho, cuceresc mai vârtos admiraţia peluzei. Isprăvile de amor ale multor fotbalişti se povestesc cu înflorituri în Cişmigiu în cercul de suporteri, dar şi în faţa blocului. Printre campionii flirturilor cu diverse piţipoance s-au numărat Mutu, Miu, Neaga, Boc. Frumosul stoper Boc era atât de fermecător, de căzuse în amor pentru el şi nepoata şahinşahului Iranului, Pahlavi, care acceptase chiar logodna cu falnicul stoper român. Pentru o carieră înaltă pe teren, fotbaliştii trebuie să aibă iubiri stabile, căsătorii cuminţi cu femei de ispravă, care să-i menajeze şi nu să-i jupoaie de bani. Exemplare sunt căsătoria de zeci de ani a lui Mircea Lucescu cu delicata Neli, căsătoria lui Lăcătuş cu voluntara lui nevastă, căsătoria lui Dobrin cu Gica, femeia care i-a ordonat viaţa. Stabil în sentimentele faţă de familie este şi Balaci, Minunea Blondă, adulată de zeci de mii de olteni, care a lăsat treburile casei pe seama realistei neveste şi a căutat ca şi fetele să aşeze căsătoriile la rostul lor. Lorena, fiica mare, a fost soaţă a fotbalistului Trică o lungă vreme, fata cea mică este partenera de cuplu a tenismanului Adrian Ungur. Mai zburdalnic din Craiova Maxima a fost Geolgău, se zice că s-a iubit şi cu Nadia Comăneci, stârnind mânia celuilalt curtezan al Zânei, nimeni altul decât Nicu Ceauşescu. Păgubos în prima căsătorie a fost Ţicleanu, ajuns la divorţ. Costică Ştefănescu s-a despărţit de prima nevastă şi după moartea tragică a liberoului s-a iscat o ceartă cu fulgere şi tunete cu a doua soţie, acuzată că vâna banii strânşi de Costică. Ocheade către nevestele colegilor de echipă arunca şi mijlocaşul Irimescu, nesimpatizat pentru aceste derapaje. Tot din Campioana unei Mari Iubiri, portarul Silviu Lung a fost un stâlp al familiei, s-a preocupat ca feciorii să apere şi ei poarta unor echipe de vârf. Din aceeaşi familie, doi fraţi, atacanţi îndrăgostiţi de gol, Adrian Ilie şi Sabin Ilie, au iubit diferit. Adrian, alintat Cobra de spaniolii din Valencia, şi-a păstrat neştirbită căsătoria, chit că a gafat în afaceri; în schimb, Sabin a avut o iubire cu năbădăi şi clătinarea în dragoste i-a stârnit cheful de pahar.

 

 

×