x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Iohannis recită un fel de mesaj al Tronului

Iohannis recită un fel de mesaj al Tronului

de Dan Constantin    |    11 Mai 2017   •   08:10
Iohannis recită un fel de mesaj al Tronului

Președintele Iohannis a revenit la tribuna Parlamentului la fix trei luni după ce lansase din același loc o veritabilă cerere de demisie a Guvernului. Retragerea Ordonanței 13 și demisia unui ministru sunt prea puțin, alegeri anticipate, sunt prea mult, afirma la 7 februarie 2017 Klaus Iohannis.

Acum, de Ziua Europei, președintele și-a temperat tonul, nu a mai cerut demisii, ci a indicat direcții de acțiune într-o cuvântare posta­tă pe site-ul de la Cotroceni sub titulatura de Mesaj adresat Parla­mentului. Trimiterea la Carol I, aerul marțial al discursului, vehicularea de sarcini pentru parlamentari și Guvern au vrut să inducă spre un mesaj al Tronului. Klaus Werner Iohannis se extrage din probleme, privește România ca un observator cu rol de diriginte care-și dăscălește elevii și-i avertizează că urmează examene grele. Nu uită președintele să aducă în fața Parlamentului un omagiu forțelor extraparlamentare care au demonstrat în februarie, fluturând spectrul manifestațiilor-flu­viu ca factor politic de demolare a majorității democratic alese.

Liviu Dragnea s-a grăbit să salute ,,discursul european al președintelui” fără a sesiza nuanțele autoritariste ale Mesajului și capcanele pe care le întinde. Iohannis Klaus Werner a plasat două obiective care ar fi în sarcina clasei politice și Executivului - adoptarea monedei euro în cel mai scurt timp posibil și admiterea în Schengen. Președintele nu vrea să admită că ambele sunt două probleme în care instituția de la Cotroceni trebuie să fie „prim solist”. Iohannis pune ratarea Schengen în cârca politicienilor care nu înțeleg statul de drept, deși intrarea României în acest spațiu a fost blocată de la Consiliul European, acolo unde au negociat Băsescu și apoi Iohannis.

Angajarea discuției pentru adoptarea euro impune un consens național al tuturor instituțiilor, dar Iohannis pune sarcina doar în cârca Guvernului și a Băncii Naționale. Este greu de crezut că președintele nu ar fi la curent cu înghețarea aderării la Eurosistem de către Polonia, Cehia, Ungaria, care pun condi­ția ajungerii la un PIB pe locuitor de 90 la sută din media UE. În plus, ar fi necesară o perioadă obligatorie de doi ani de curs fix al monedei, cu sacrificii pentru populație, ajustări de prețuri și venituri.

Mesajul ,,Tronului” se arată a fi fost doar o vehiculare de vorbe fără conținut, dar cu șopârle pe care cei de la PSD ori nu le-au sesizat, ori au învățat să înghită broasca.

×