x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Pitifelnicii

Pitifelnicii

de Ion Cristoiu    |    07 Oct 2005   •   00:00

La un talk-show (inregistrat cu Valeriu Rapeanu) abordez anii 1944-1947 din cultura romana. Taifasul are loc in studioul TVRM. Producatoarea e studenta la Jurnalistica. O incepatoare.

La un talk-show (inregistrat cu Valeriu Rapeanu) abordez anii 1944-1947 din cultura romana. Taifasul are loc in studioul TVRM. Producatoarea e studenta la Jurnalistica. O incepatoare.

Ne chinuim o gramada sa gasim un titlu pentru burtiera. Valeriu Ripeanu, istoric literar serios, dar stingherit in postura de moderator, m-a convocat pentru a demonstra o teza scumpa inimii sale: literatura dintre cele doua razboaie e o sintagma improprie, dat fiind ca razboiul si tranzitia au dat o literatura autentica.

Stiind naravurile presei, propun in gluma titlul: Cum a fost violata literatura dintre cele doua razboaie. Ma astept daca nu la un hohot de ras, atunci macar la un suras. Fetele celor din jur raman de gheata. Cu toate acestea, imi iau avant si raspund mai intai la intrebarea: de ce s-a impamantenit sintagma Literatura romana dintre cele doua razboaie?

Din cel putin trei motive:
  • a) antonescianismul, manifest dupa 23 august 1944, a tinut mortis sa convinga ca regimul Antonescu a fost unul al stalcirii fara limite a culturii. De aici teza ca intre 1941-1944 nu s-a produs nimic in plan literar. Un gol urias intre acesti ani justifica stipularea unei perioade care se incheia brusc, de parca dupa aceea nimeni n-ar mai fi scris si, mai ales, de parca nimeni n-ar mai fi tiparit ceva.
    Falsa teza a fost mult inlesnita si de credinta comuna ca-n timp de razboi muzele tac pentru a lasa armele sa vorbeasca. Anii Razboiului sfant au fost insa aparte in istoria razboaielor purtate de Romania. Cultura si-a vazut de treaba. Dovada ca tocmai acum au aparut capodopere de eseu filozofic si critica literara. De la cartile lui George Calinescu pana la sintezele lui Lucian Blaga.
  • b) nevoia comunistilor de a se fali cu 23 august 1944 drept moment de rascruce in istoria tarii. Daca de acum incolo incepe o noua era, unica in destinul national prin fericirea si bunastarea la dispozitia tuturor, e normal sa se vorbeasca de o noua literatura, diferita radical de literatura ante- rioara.
    In realitate, 23 august 1944 nu e o piatra de hotar in istoria Romaniei si cu atat mai putin in istoria culturii romane. E o lovitura de stat pur si simplu. Gratie careia a venit peste noi Armata Rosie.
  • c) anticomunismul postdecembrist a gasit de cuviinta sa nege anii 1944-1947 pe motiv ca au fost ai dictaturii comuniste.
    N-a fost insa asa. Cel putin in plan cultural, pana in decembrie 1947, comunistii nu-si impun vointa in planul creatiei. Batalia pentru Putere ii indeamna la o politica menita a atrage politic pe marii scriitori. In acest context, cenzura ocoleste creatia propriu-zisa. Conchid: ar trebui lansata si afirmata o noua periodizare a istoriei noastre literare: 1918-1947.

    Ajung la obsesia interventiei mele: dupa 23 august 1944, pitifelnicii cred ca le-a sosit momentul. Marii scriitori - de la Sadoveanu la Arghezi - sunt contestati nu in planul creatiei, ci in cel al politicii. Li se cere sa se dea la o parte nu pentru ca ar fi imbatraniti, epuizati in planul talentului si al energiei creatoare, ci pentru ca au fost colaborationisti.

    In anii razboiului facuse ochi o generatie de mijloc - de la Maria Banus pina la Miron Radu Paraschivescu - ghinionista esential deoarece se afla in umbra marilor clasici.

    Asemenea arbustului care crede ca umbra stejarului nu-l lasa sa creasca, liderii acestei generatii ataca generatia in varsta, iluzionandu-se ca astfel ei vor avea mai mult talent.

    Practica golului facut in jur din credinta ca un alt creator impiedica sa fii mare din simplul motiv ca exista, s-a repetat sistematic in istoria contemporana.

    Viata le-a dovedit ca talentul nu poate inlocuit de datul din coate politic. Multi dintre ei n-au reusit sa ramana in posteritate. Au ramas, in schimb, marii maestri. Razbunan du-se astfel pe pitifelnici.

    Dupa decembrie 1989, pitifelnicii au atacat marii creatori - de la Nichita Stanescu la Marin Preda - introducand pe cai de contrabanda criteriul comportamentului civic intr-un spatiu unde singurul criteriu e talentul.

    Dupa 2004, fenomenul se repeta in gazetarie. Pitifelnicii cred ca vor avea mai mult talent daca marii gazetari, porecliti de ei dinozauri, vor disparea de pe scena.

    Spun acest lucru cu convingere in timpul discutiei.

    In contextul din studio suna ca dracu’. Valeriu Rapeanu nu e la curent cu disputele din gazetaria momentului. Cat despre producator si operatori, acestia se gandesc cum sa scape mai repede.

    Toamna de afara e atat de frumoasa!

    NIMIC NU SE PIERDE

    OCTOMBRIE 1934. Presa de mondenitati se ocupa de moda toamnei: costumul de vanatoare pentru femei

    LUMEA PRIN CARE TREC

    Un om impotriva unei tari

    Daca ar fi sa credem literaturii ieftine de dupa castigarea Independentei, razboiul din 1877 a fost pornit si dus cu un entuziasm de montaj literar-artistic.
    Despre realitatile crunte ale unei campanii pentru care, ca de obicei, nu eram suficient pregatiti, s-a scris si s-a vorbit mult in ultimul secol, chiar daca nu suficient de mult si suficient de convingator pentru a spulbera legenda Dorobantului gata sa moara doar daca se stia privit de Inaltii Ochi Regali.
    Nu s-a scris si nu s-a spus aproape nimic despre lipsa de entuziasm cu care ne-am hotarat sa intram in razboi.

    Cum se va mai intampla si de acum incolo, clasa politica era partizana neutralitatii. Impotriva implicarii in razboi se pronuntau deopotriva Conservatorii si Liberalii, de la P.P. Carp pana la Ion C. Bratianu.
    Un singur om era pentru: Regele Carol.
    Neamtul venise insa in Romania cu vointa de a respecta regulile. Dar si de a impune autoritatea lor intr-o tara ce se definea tocmai prin dispretul fata de orice regula. Constitutia nu-i dadea lui Carol prerogativele pentru a putea trimite Armata Romana pe campul de lupta din Bulgaria.
    Era musai sa actioneze prin intermediul guvernului.

    In noiembrie 1875, cand se profila razboiul ruso-turc, Regele pipaie atitudinea Guvernului Conservator condus de Lascar Catargiu. Sesizeaza o nehotarare. La 4 aprilie 1876 renunta la Conservatori pentru un un Cabinet de tranzitie. Cel condus de general Ioan M. Florescu. I se spune si "Guvernul sabiei".
    Peste doar un an, la 27 aprilie 1876, e adus la putere un nou guvern de tranzitie: cel condus de Manolache Costache Epureanu. Dureaza doar doua luni.

    La 24 iulie 1876, vine la carma tarii Guvernul Ion C. Bratianu.
    Gratie viziunii de barbat de stat, dar si staruintei lui Carol I, Ion C. Bratianu se lasa convins de necesitatea intrarii in razboi.
    O victorie a lui Carol I.
    Da, dar si o victorie a unei actiuni desfasurate cu deplina respectare a Constitutiei. Adica a regulilor.

    BARFE

    O vorba a unui indian

    "Scrisori catre tovarasa Ana", volum iscalit de Ion Calafeteanu, reda fragmente dintr-un raport trimis Anei Pauker, ministru de Externe al Romaniei comuniste, de Simion Bughici, ambasadorul Romaniei la Moscova, la inceputul lui 1951. Omul Anei Pauker relateaza cele spuse de A. Visinski, ministrul de Externe sovietic, la receptia de la Ambasada, din 30 decembrie 1947. Diplomatul rus le-a povestit celor prezenti, off the record, intamplari de la recenta sesiune a Adunarii Generale a ONU:

    "La un moment dat - arata Simion Bughici - tovarasul Visinski a spus: «Sa va spun o anecdota din lumea politica. Il vad aici pe E(h)renburg si il previn ca nu este publicabila.

    La Adunarea Natiunilor Unite, la una din sedinte, Truman a fost intrebat de reprezentantul unei tari referitor la o chestiune la care acesta nu avea ce sa raspunda si nu-i era placut sa spuna ceva. Ca sa scape de insistenta celui ce pusese intrebarea, Truman a spus: - Eu il am pe Acheson pentru intrebari. Intrebati-l pe el. Un delegat indian ii spune atunci lui Truman: - Eu inteleg lucrurile cam asa cum suna un proverb indian: daca ti-ai cumparat ciine, de ce sa latri singur?!»".

    Ion Calafeteanu reda acest fragment pentru a demonstra ce-i scriau Anei Pauker oamenii sai de la diferite ambasade.

    Eu insa l-am transcris pentru zicerea delegatului indian: "Daca ti-ai cumparat ciine, de ce sa latri singur?!".

    Zicere valabila pentru toate situatiile politice (interne si externe) in care cei mari ii folosesc pe cei mici pe post de latratori!

    UN SECOL IN IMAGINI

    1968. Noul lider al comunistilor cehoslovaci incearca sa dea comunismului surasul sincer
  • ×
    Subiecte în articol: istoria ca telenovela