Salvarea calului care se gâdila

Din sensibilitatea şi bunătatea lui au ieşit şlagăre fredonate de milioane de români. Mihai Constantinescu avea melodia de succes în sânge, face parte din acei compozitori care, fără bâlbâieli, au mutat de pe portativele aflate pe pian cântecele inventate de ei în inimile românilor, de la copii la bunici. Iar alura lui romantică, glasul plăcut, fără să fie de excepţie, au adus succesele pe bandă rulantă. „O lume minunată”, „O păpuşă pe hârtie”, „Sus în deal e o casă”, sunt doar câteva şlagăre din repertoriul lui Mihai Constantinescu, care nu prea a înregistrat eşecuri. Nu puteai să nu simţi o tresărire în suflet ascul¬tând acea melodie a bunătăţii, „Iubiţi şi câinii vagabonzi”. Mihai mi-a povestit şi cum s-a născut acest cântec. Într-o seară cu viforniţă, a găsit lângă uşă un biet căţel al nimănui, strâns covrig din pricina gerului, jigărit, cu ochi rugători măcar pentru un biscuit şi-o mângâiere. Stârnea şi mila zidului de la gard, şi un om cu inimă caldă ca artistul l-a luat în casă, hrănindu-l, spălându-l, asigurându-i un adăpost. În noaptea aceea a compus melodia „Iubiţi şi câinii vagabonzi”, îi alergau degetele pe clapele pianului. Cântecul a devenit şlagăr iubit de toţi, chiar şi oamenii mai indiferenţi au privit cu alţi ochi bietele suflete ale căţeilor fără stăpân. Când melodia avansa continuu în topuri, căţelul a dispărut spre niciunde, probabil de unde apăruse. Fire sportivă, Mihai Constantinescu a practicat şi hipismul. Într-o zi, la antrenament, a observat un cal care căra căruţa cu gunoi, l-a mângâiat sesizând ce trişti îi erau ochii. A aflat că sărise şi el obstacolele în concursuri, dar s-a renunţat la el fiindcă se gâdila la atingerea pintenilor şi a cravaşei. Mihai s-a ambiţionat, i s-a urcat în şa, l-a antrenat şi a câştigat chiar un concurs cu calul retrogradat la căratul gunoiului pe hipodrom.