Top modelul francez în vârstă de 60 de ani Yazemeenah Rossi fascinează mii de internauţi pe Instagram cu fizicul său încă tânăr, relatează online ziarul spaniol ABC.
Yazemeenah Rossi este mamă a doi copii şi are doi nepoţi. Ea a fost considerată de mii de internauţi cea mai sexy bunică din lume. Yazemeenah s-a născut în Corsica şi lucrează de peste zece ani pe podiumuri cu mare succes. Ea asigură că secretul menţinerii tinereţii sale este o dietă echilibrată, câteva minute de meditaţie zilnic, exerciţiile fizice şi duşurile reci.
Spune că nu s-a supus niciodată operaţiilor estetice şi că impresionanta sa podoabă capilară căruntă este naturală şi că nu şi-a vopsit niciodată părul deşi a primit numeroase oferte pentru a-şi schimba culoarea.
După cum se vede din pozele pe care le postează pe contul său de Instagram, unde are o legiune de admiratori, ea îşi menţine o figură atractivă şi încearcă să-şi cultive atât corpul cât şi mintea.
"Îmi exfoliez pielea o dată pe săptămână cu un produs preparat din ulei de măsline şi zahăr, mănânc un avocado pe zi şi urmez o dietă bogată în peşte şi carne. Nu fac exerciţii fizice excesive şi încerc să evit pe cât posibil medicamentele", a recunoscut ea într-un interviu.
Yazemeenah Rossi s-a mutat în anii 90 la New York, dar în prezent locuieşte în Malibu. De atunci a devenit imaginea mai multor mărci de renume internaţional.
Ea a participat la numeroase campanii ale unor firme precum Hermés şi Yves Saint Laurent. Cea mai recentă colaborare fost lansarea promoţională a unor articole de lenjerie de corp şi costume de baie pentru lanţul de magazine Bloomingdale's şi Barneys.AGERPRES