x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop HOROSCOP SCOPRION. În 2015 sănătatea îți este vulnerabilă pe tot parcursul anului

HOROSCOP SCOPRION. În 2015 sănătatea îți este vulnerabilă pe tot parcursul anului

22 Dec 2014   •   19:34
HOROSCOP SCOPRION. În 2015 sănătatea îți este vulnerabilă pe tot parcursul anului
Sursa foto: HOROSCOP SCOPRION. În 2015 sănătatea îți este vulnerabilă pe tot parcursul anului
HOROSCOP SCOPRION. În 2015 sănătatea îți este vulnerabilă pe tot parcursul anului
Este un an în care poți răsufla ușurat, pentru că Saturn părăsește Semnul tău zodiacal. Chiar dacă în intervalul 14 iunie – 18 septembrie îți mai face o vizită scurtă, pentru retușurile finale, oricum vei simți din plin faptul că starea de spirit ți se schimbă vizibil și repede. Este ca și cum după o iarnă lungă și grea vine primăvara și totul se încălzește și se luminează dintr-o dată. Vei constata că acum ești mai puternic, mai pregătit pentru a da piept cu evenimentele vieții și poate chiar mai înțelept.

Raportarea ta la ceilalți este și ea mult modificată. Posibil să te fi obișnuit cu singurătatea, însă orice învăț are și dezvăț. Cu toate că îți prinde bine ca din când în când să te retragi în locuri liniștite, eventual în apropierea apelor, rezervă-ți energie și momente și pentru a te înconjura de cei dragi.

Perioada cuprinsă între 8 mai și 25 august aduce posibilități de călătorie, de studii deosebite sau apropiere de domeniile artei. Vei fi atras de expoziții de pictură, sculptură, poate chiar și de abordarea unui program de instruire într-un domeniu artistic, spiritual sau religios. Dorința de rafinare sufletească va fi accentuată și bine este să îi dai curs. Cineva aflat în străinătate te poate susține material și moral pentru a-ți lărgi orizontul cunoașterii sau te poate invita în vizită peste hotare.

Sănătatea este vulnerabilă pe tot parcursul anului. Pe de o parte afecțiunile deja cunoscute pot recidiva, însă pe de altă parte pot apărea altele. Ineditul, surpriza, chiar și bizareriile sunt atributele de bază ale acestui capitol. Se recomandă prudență, dietă potrivită, odihnă, relaxarea în aer liber, activitate profesională moderată și potrivită posibilităților tale fizice și mentale.

Cele patru eclipse care au loc pe parcusul acestui an, pe axele Pești-Fecioară și Balanță-Berbec îți creează efecte în relațiile sentimentale, relațiile cu copiii, cele de prietenie și în domeniul profesional.

Relațiile Scorpionului în 2015

Total schimbate față de anii anteriori. Vei fi atras de alți oameni, cu alte preocupări, cu alte sisteme de valori. Relațiile cu anturajul apropiat vor continua lin în aparență, fără prea multă bătaie de cap sau schimbări vizibile. Însă există schimbări de fond, în sensul că mentalitatea se schimbă, felul în care te raportezi la aceste persoane, dar și felul în care ei se raportează la tine.

Ianuarie și februarie îți aduc tumult în relațiile cu membrii familiei. Posibil să vizitezi locurile natale, rudele sau poate este nevoie să ajuți un membru al familiei cu bani, bunuri sau sfaturi. Se vor relua discuții pe teme patrimoniale și familiale mai vechi, pentru că sunt momente bune pentru lămuriri, aplanarea unor conflicte sau materializarea unor proiecte domestice întocmite mai demult. Este bine să ții cont și de părerile membrilor familiei.

Relațiile sentimentale te provoacă zdravăn tot pe parcursul lunilor ianuarie și februarie. Cumva, tu ai așteptări prea mari de la cei dragi. Aceștia nu îți pot oferi, deocamdată, nici pe departe ceea ce voiești tu. Tranzitul planetei Neptun în Pești pe segmentul sentimental îți oferă multe iluzii, uneori afectivitate exagerată și deziluzii pe măsură. Fie că este vorba de copii, fie despre cineva în care ai investit sau investești încă sentimente de iubire, ar trebui să păstrezi o distanță sănătoasă față de aceste persoane. Ei sunt pe alte lungimi de undă, tu pe altele și este dificil, uneori imposibil să ajungeți la aceeași undă de iubire. Sigur pot apărea și momente plăcute, în care să simți fluturi în stomac, dar ar trebui să scapi repede de ei. Altfel îți consumă energie, timp, resurse materiale și atât.

În preajma datei de 20 martie se va forma o eclipsă parțială de Soare în Semnul Peștilor, aducându-ți senzații interesante în plan amoros. Poate începe o nouă idilă sau, dacă cea deja existentă este fundamentată pe baze solide, se vor produce totuși schimbări de ritm sau program petrecut împreună. Însă fii prudent, deoarece surprizele, răsturnările neașteptate de situație, detaliile neplăcute sunt și ele pe aproape.

Relațiile cu prietenii sunt răscolite și puțin probabil ca la finalul anului 2015 să mai ții legătura cu cei de la începutul anului sau cu cei vechi. Sunt posibile situații neplăcute, chiar discuții aprinse pe diverse teme, însă mai mult se va observa diferența de opinii, de sistem de valori. Relațiile de prietenie cu femeile sunt delicate în special în intervalul 19 iulie – 9 octombrie. Pot reveni prietene din trecut, dar într-un fel zgomotos.

Pe 13 septembrie se va forma o eclipsă parțială de Soare în Semnul Fecioarei, moment ce va marca o nouă etapă în relațiile de prietenie. De fapt se deschide un capitol nou, în care alături îți vor fi în roluri de prieteni, susținători, poate și protectori profesionali, alte personaje, de cu totul altă calitate.

Domeniul profesional

Continuă apariția situațiilor surpriză, inedite, spectaculoase. Relațiile colegiale sunt amestecate, când plăcute și armonioase, când mai puțin. Lunile februarie și martie aduc multă forfotă la serviciu, relații profesionale tensionate. Șefii sunt ei prezenți, însă puțin probabil să pună umărul la treabă. Astfel tot greul sarcinilor de lucru revin asupra ta. Rezolvă totul corect și la timp.

Intervalul 6 iunie – 8 octombrie răscolește mult relațiile cu șefii, cu autoritățile la modul general. Asta înseamnă că te poți trezi în situații conflictuale, fără să îți dai seama sau fără să fii vinovat. Pe de altă parte este bine să te gândești la o altă profesie, la un alt loc de muncă. Însă de această dată, orientează-ți eforturile spre ceva care îți place, care te pune în valoare și la care ai munci chiar și pe bani puțini sau deloc.

Alte două momente importante, care pot aduce noutăți la serviciu sunt 4 aprilie și 28 septembrie, când se formează câte o eclipsă totală de Lună. În aprilie, eclipsa se va forma în Semnul Balanței, iar în septembrie în Semnul Berbecului. În culisele scenei profesionale se alcătuiesc conflicte, dar cineva din anturajul profesional, care te susține serios, îți poate oferi suficiente informații prețioase, de mare folos.
La capitolul financiar se întrezăresc mugurii austerității. Faptul că se produc modificări în activitatea profesională va atrage după sine și modificări salariale. Este bine să te obișnuiești cu cheltuieli stricte, fără împrumuturi și cu achitarea datoriilor la timp.

Cugetarea anului 2015 pentru Scorpioni: „Trebuie să alegi cântărețul tânăr și medicul bătrân.” – proverb bengalez, Amita Bhose

Astrolog Anca Gordin Stoica
www.astrocafe.ro


® HOROSCOP BERBEC. 2015 este anul schimbărilor majore

® HOROSCOP TAUR. Pentru 2015 se conturează liniște. Vezi cum stai cu dragostea!

® HOROSCOP GEMENI. În 2015 se îmbunătățesc vizibil sănătatea, relațiile de muncă și încă ceva!

® HOROSCOP RAC. 2015 este anul care te predipsune la multă activitate de detaliu

® HOROSCOP LEU. În 2015 experiența de viață acumulată își va spune cuvântul

® HOROSCOP FECIOARĂ. În 2015 se închid anumite etape de viață și se deschid altele

® HOROSCOP BALANȚĂ. În 2015 accentele anului cad pe relațiile cu prietenii

® HOROSCOP SCOPRION. În 2015 sănătatea îți este vulnerabilă pe tot parcursul anului

® HOROSCOP SĂGETĂTOR. În 2015 provocările vor avea ca scop remodelarea personalității

® HOROSCOP CAPRICORN. În 2015 dorința de singurătate va fi la cote mari

® HOROSCOP VĂRSĂTOR. În 2015 componenta mentală este mult activată

® HOROSCOP PEȘTI. În 2015, chiar în Semnul tău zodiacal, se produce prima eclipsă parțială de Soare


×