Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Diplomatul de carieră George Albuţ a urmărit, de la Budapesta, dinamica relaţiilor româno-ungare în ultimul deceniu al regimului dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu. A simţit cum de la o zi la alta aceste relaţii bilaterale s-au deteriorat pentru ca în decembrie 1989 situaţia dintre România şi Ungaria să ajungă într-un punct de fierbere extremă.
Amintirile diplomatului, pe care le redăm începând cu acest număr, prezintă într-o manieră tipică unui jurnal tocmai aceste trăiri de maximă intensitate ale unui trimis al României socialiste în capitala ţării vecine atât de interesate de ce întâmpla la noi. Punctul culminat al rememorării lui George Albuţ este reprezentat de descrierea ultimei nopţi a regimului comunist, văzută de la Budapesta.
George Albuţ a devenit angajat al Ministerului Afacerilor Externe în 1965, fiind licenţiat în drept la Cluj şi absolvent al cursurilor post-universitare de relaţii internaţionale din Bucureşti. În perioada 1968-1971 a fost asistent al ambasadorului României la Washington. Începând cu anul 1981 şi până în 1990 a fost ataşat de presă, consul şi consilier la Ambasada României din Budapesta. George Albuţ s-a întors în capitala Ungariei şi după revoluţia din decembrie '89, ca director al Institutului Cultural Român (ICR), între 1993-1995. A mai îndeplinit funcţia de director al ICR New York între 1995-1997.
Răzvan Belciuganu
Budapesta devenise, în a doua parte a anilor '80, un loc fierbinte pentru exerciţiul diplomaţiei româneşti. Ultima întâlnire bilaterală la vârf avusese loc în 1977, dar nu într-una din cele două capitale, ci la frontieră (Oradea-Debrecen), iar speranţele ulterioare ale lui Ceauşescu de a se vedea invitat de liderul ungur Janos Kadar într-o vizită oficială la Budapesta nu aveau să se împlinească vreodată. La tradiţionala relaţie româno-ungară se adăugau, de acum, cu fiecare zi ce trecea, noi motive de tensiune, unele reale, altele inventate, atât de Budapesta, cât şi de Bucureşti. "Mandatul naţional", peste care nici un regim nu are cum să treacă, revenise în prim-planul vieţii publice din Ungaria, întreaga suflare a ţării fiind mobilizată în apărarea maghiarimii din Transilvania. În lunile octombrie-noiembrie 1985, se desfăşoară la Budapesta Forumul Cultural European.
Importanta reuniune din sistemul Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare Europeană a fost exploatată excelent de către gazde, pentru a consacra alura reformatoare a regimului încă socialist din Ungaria, dar ea se încheie fără adoptarea "Documentului Final" dorit foarte mult de către diplomaţia ungară, eşecul datorându-se opoziţiei delegaţiei române, care a avut de înfruntat pe parcursul forumului numeroase critici în legătură cu situaţia drepturilor omului şi tratamentul aplicat minorităţilor în România.
Budapesta a contabilizat, totuşi, destule succese la reuniune, între care cel mai notabil: punerea pe masa fiecărei delegaţii a monumentalului tratat "Istoria Transilvaniei", a cărui apariţie a "coincis", desigur, cu reuniunea CSCE din capitala ungară. Blamată zgomotos la Bucureşti, lucrarea în trei volume, tradusă în limbile engleză, germană şi franceză, ce reia toate tezele denigratoare cu privire la români şi la istoria României, vehiculate, unele de mai bine de un secol, de istoriografia ungară, şi-a început, o dată cu reuniunea CSCE de la Budapesta, drumul spre marile instituţii academice şi biblioteci ale lumii, ecourile criticilor româneşti, prost regizate de Ceauşescu, neproducând efectul dorit...
Îmi stăruie vii în amintire scenele de final ale conferinţei, când, potrivit regulilor CSCE, ceasul acesteia fusese oprit simbolic înainte de miezul nopţii, pentru a se încerca realizarea consensului necesar adoptării "Documentului" şi când delegaţia ungară, din care făcea parte şi viitorul ministru de externe şi premier, Gyula Horn, la acea oră secretar de stat la MAE, tăbărâse literalmente pe delegaţia română pentru a-i smulge acordul. Cu o singură excepţie, cea a şefului delegaţiei, ministrul culturii Bela Kopeczi, sub a cărui coordonare se redactase "Istoria Transilvaniei". Bătrânul academician, originar din Aiud, excelent vorbitor al limbii române şi bun cunoscător al istoriei noastre comune, se plimba senin şi zâmbitor prin sală. Istoricul îşi făcuse cu prisosinţă datoria...
"AMENINŢĂRILE CURGEAU LANŢ"
Începând cu anul 1987, ostilitatea faţă de cetăţenii români era deja făţişă, manifestându-se nu doar vizavi de ambasadă, confruntată cu demonstraţii, unele de magnitudinea unor marşuri cu zeci de mii de participanţi (27 iunie 1988), ci şi faţă de turiştii români aflaţi în trecere prin Ungaria, molestaţi de poliţie, înjuraţi de trecători, admonestaţi cu antipatie în magazine. Autoturismele misiunii noastre, uşor de identificat (Dacii negre cu plăcuţe de îmatriculare având iniţialele DT - corp diplomatic, în limba maghiară), erau frecvent zgâriate cu inscripţii iredentiste, telefoanele cu conţinut obscen şi ameninţări curgeau lanţ la ambasadă, ziua şi noaptea.
Ofensiva anticeauşistă, pe care era grefată cu măiestrie propaganda antiromânească, era întreţinută de mass-media, ziarele şi revistele (nu doar cele de istoriografie) abundau în materiale cu pretenţii ştiinţifice (cazul serialului publicistului Gyorgy Szaraz "Despre istoria Transilvaniei în prezent", găzduit, înainte de publicarea în volum - în 1988, de cotidianul PMSU, Nepszabadsag), dar şi în veşti catastrofice despre demolarea satelor ungureşti din Ardeal, deznaţionalizarea maghiarilor etc.
20.000 DE ROMÂNI, REFUGIAŢI ÎN UNGARIA
Încercările lui Ceauşescu de a-i calma pe unguri, prin trimiterea la Budapesta a secretarilor PCR Emil Bobu şi Ion Stoian (mai 1987), ca şi întâlnirea acestuia cu conducătorul partidului ungar, Karoly Grosz (Arad, august 1988), nu au adus nimic nou, doar au grăbit debarcarea lui Grosz de la şefia Partidului Muncitoresc Socialist Ungar, acuzat că s-ar fi lăsat antrenat în jocul liderului român.
Finele anului 1988 va fi marcat, de altfel, de o escaladare fără precedent a divergenţelor dintre cele două ţări socialiste "frăţeşti", şi pe palierul relaţiilor diplomatice, ajungându-se la expulzarea reciprocă a unor diplomaţi cu grad înalt şi la închiderea, la solicitarea părţii române, a Consulatului General al Ungariei din Cluj-Napoca. (Consulatul General al RSR din Debrecen fusese închis unilateral de către noi, cu ceva vreme în urmă.)
Anul 1989 abundă în evenimente care pun cu acuitate în evidenţă starea din ce în ce mai precară a raporturilor româno-ungare, Budapesta contribuind din plin la izolarea României pe plan internaţional. Numărul cetăţenilor români care trec ilegal frontiera cu Ungaria, ca şi cel al turiştilor care refuză să revină în ţară este în creştere vertiginoasă, ajungând la 20.000. La Budapesta ia fiinţă gruparea "România Liberă". Declaraţia făcută de Ceuşescu, în aprilie, la o plenară a partidului, că RSR dispune de capacitatea de a fabrica arma nucleară stârneşte reacţii negative în presa din ţara vecină, iar la MAE ungar suntem întrebaţi împotriva cui am putea-o folosi.
VIZITA LUI BUSH LA BUDAPESTA
Când, la 16 iunie, cu ocazia participării la ceremonia reînhumării lui Imre Nagy, delegaţii exilului românesc şi cei ai grupării "România Liberă" semnează, împreună cu Forumul Democrat Maghiar (care va constitui, în 1990, guvernul ungar), Declaraţia comună privind viitorul eliberat de comunism al celor două ţări, liderul de la Bucureşti reacţionează dur, acuzând Ungaria de capitulare în faţa NATO. În şedinţa specială a CPEx din 17 iunie, el etichetează mitingul de doliu ca fiind antisocialist şi revizionist, iar pe participanţii români drept elemente legionare... La 11 iulie, soseşte la Budapesta, pentru o vizită de două zile, preşedintele SUA, George Bush.
Acesta este întâmpinat cu toate onorurile cuvenite de către liderii unguri, de reprezentanţii noilor forţe politice, de membrii corpului diplomatic. În mulţimea entuziastă de cetăţeni ai capitalei ungare se remarcă un grup numeros ce arborează, alături de stindardul naţional roşu-alb-verde, lozinci de mari dimensiuni, în care se atrage atenţia înaltului oaspete american asupra pericolului în care se afla Transilvania şi maghiarimea de acolo, nedreptatea făcută Ungariei prin Tratatul de la Trianon. În semn de protest, ambasadorul României şi ataşatul militar român părasesc locul ceremoniei din Piaţa Parlamentului, nu înainte de a a-şi explica gestul în faţa gazdelor ungare şi a diplomaţilor Statelor Unite. Entuziasmat de primire, preşedintele Bush rupe discursul pregătit şi se adresează liber celor prezenţi. Sloganurile referitoare la Transilvania rămân însă fără replica americană sperată...
George Albuţ
