Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Conferinţa 12 Connections se apropie de final, iar Ana-Maria Brânză este supusă chestionarului lui Bernard Pivot. Pentru ca răspunsurile să pară mai incisive, ia spada în mână şi îşi ţintuieşte gazda.
"Care este cuvântul preferat?", vine întrebarea.
"Zâmbet".
"Care este cuvântul pe care îl deteşti cel mai mult"?
"Teamă".
Câteva zeci de tineri s-au adunat să asculte şi să se inspire din povestea de viaţă a celei mai bune spadasine a lumii, într-o sală cochetă din centrul Bucureştiului. 12 Connections este o serie de 12 conferinţe în care oameni excepţionali vin să vorbească despre ce înseamnă să-ţi construieşti povestea de succes.
Teama, cuvântul de care Ana-Maria Brânză se fereşte cel mai mult, era ceva necunoscut pentru ea, când s-a apucat de scrimă.
"M-am apucat de scrimă pentru că îmi plăcea să mă bat", povesteşte Ana-Maria. În şase luni devenea cea mai bună la categoria ei de vârstă şi intra în circuitul competiţiilor. Un moment în care a învăţat ce înseamnă invidia.
"Ce nu puteam să înţeleg când mă luptam cu sportivi din alte ţări era de ce ei au lucruri pe care eu nu le am, deşi sunt mai slabi ca mine. Mă uitam la copiii din Franţa, la costumele lor de un alb imaculat, în timp ce eu aveam un costum îngălbenit de vreme şi adidaşi rupţi în picioare. Dar îmi trecea după ce îi băteam. Îi băteam foarte rău ca să pot să râd de ei după aceea", povesteşte Ana-Maria Brânză.
Teama a apărut odată cu succesul, pe când avea 17 ani. "Atunci a început să-mi fie frică, dându-mi seama câte am de pierdut. Te urci pe planşă şi îţi dai seama că adversarul e acolo ca să-ţi fure visul. Abia la 25 de ani m-am maturizat ca sportiv. Nu pot să zic că teama a dispărut, însă am învăţat să-mi ascund panica. Ce e fascinant la scrimă e că poţi să intri în creierul adversarului. Ultima privire pe care i-o arunci înainte să-ţi tragi masca poate să ducă la câştigarea sau pierderea unui meci", spune spadasina.
Ana-Maria Brânză nu ştie câte medalii are. Spune că o interesează doar medaliile care vor urma.
"Dacă te consideri deja campion înseamnă că este cazul să pui sabia în teacă şi să te retragi. Ceea ce îmi place mie este constanţa în carieră. Nu aş da tot ce am făcut până acum pe un titlu olimpic".
Ana-Maria Brânză dă ca exemplu păţania de la Campionatul Mondial de la Budapesta, de anul trecut. Venită de nicăieri, estonianca Julia Beljajeva a avut acolo un traseu fulminant.
"M-a bătut de n-am avut aer", spune campioana. "Sunt zile în care totul îţi iese perfect sau nu-ţi iese nimic. Atunci estoniancei i-a ieşit totul perfect".
Românca avea să dea de Julia Beljajeva şi anul acesta, la turneul de la Doha.
"M-am urcat cu ea pe planşă şi am văzut că îi era teamă. Din momentul acela totul a fost o formalitate. Am luat şapte tuşe la rând". Lecţia campioanei este că eşti bun atunci când ai o carieră în care concurezi la un nivel înalt tot timpul, nu când câştigi un turneu, iar apoi nu mai aude nimeni de tine.
Aleargă de ziua ta
Discuţia continuă şi campioana este întrebată ce înseamnă pentru ea fericirea.
"Atunci când de munca ta se bucură şi alţi oameni", spune Ana-Maria Brânză. Îşi aminteşte că la Doha, anul acesta, a avut în tribune vreo 20 de români. Pare puţin pentru alte sporturi, însă spadasina, obişnuită să fie susţinută doar de rude şi prieteni, spune că nu i-a venit să creadă când a văzut tricolorul în tribune.
"Nişte oameni şi-au rupt din timpul lor ca să te susţină pe tine. Este incredibil cât de mult te poate motiva acest lucru".
În timpul liber Ana-Maria Brânză susţine la rândul ei alţi oameni. Este vorba de proiectul "Aleargă de ziua ta".
"După Olimpiada de la Londra, care a fost o mare dezamăgire, am luat o pauză. După 20 de ani în care m-am trezit în fiecare dimineaţă ca să merg la antrenamente, a fost o perioadă destul de ciudată. Aşa că am început să fac sport pentru mine. Am făcut de toate, kangoo, spinning, chiar şi alergare, lucru pe care l-am detestat încă de când eram mică, dar care acum a început să-mi placă pentru că am descoperit ceva: la scrimă mă duc ca la muncă, nu e chiar o bucurie, dar de la sală sau de la alergat, chiar dacă plecam frântă de oboseală, o făceam cu zâmbetul pe buze".
Astfel că, de ziua ei Ana-Maria Brânză a decis să nu dea o petrecere tradiţională, ci să organizeze un cros. S-au înscris 300 de oameni care în loc de cadou au donat câte o sumă pentru un proiect caritabil. O iniţiativă pe care campioana îi invită şi pe alţii să o urmeze.
"De curând am reuşit să mobilez centrul pentru copii autişti AITA. Nu pot să vă descriu ce înseamnă să faci aceşti copii să zâmbească", spune campioana.
Ana-Maria Brânză urăşte filmele de capă şi spadă, pentru că nu au nicio legătură cu scrima reală, iar cât a fost şi ea copil n-a avut supereroi, a vrut să devină ea însăşi unul. "Super Brânzi, aşa m-am autointitulat când eram mică. Sunt Super Brânzi şi vreau să fac lumea un loc mai bun. Şi voi puteţi să faceţi asta".
Chestionarul lui Bernard Pivot ajunge şi la întrebarea cea mai delicată: "Care este înjurătura ta preferată"?
Ana-Maria refuză să răspundă, dar spune care e înjurătura pe care nu vrea să o audă niciodată: "Că nu am făcut mare brânză"...
