Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
(Continuare din episodul 20)
Camera asta are de toate. În afară de internet. Occidentul ăsta e sucit rău. Zău dacă-l mai înţeleg. Adică ai tu, Occidentule, trenuri ca alea cu care am venit eu până aici, nivel de trai la care noi nu ajungem nici în campaniile electorale, te încingi de-a lungul şi de-a latul cu autostrăzi, ce n-o să facem noi nici într-o mie de ani, cultivi turbine eoliene în mare, ridici sateliţi la cer, ai toate minunăţiile civilizaţiei, chiar şi medicamente în spitale, dar n-ai internet gratis sau măcar ieftin în hotel! Prin ce ţări de-ale tale am fost şi pe la ce hoteluri am stat, m-ai jupuit, Occidentule, pentru o oră de internet. Trei rânduri de euro ai luat de pe mine, iar eu am plâns şi ţi-am plătit şi câine eu ţi-am fost! Iar aici, în căsuţa din pădure, nu că-i scump internetul, 6 euro ora, diurna unui ziarist ca mine pe două zile, ca în Napoli sau Viena, nu că merge prost şi plângi lângă laptop până se încarcă Google Maps ca să vezi şi tu ceva, ca turist, nu, ci n-ai deloc internet, Occidentule! Nici cu fir, nici fără fir, nici cu plată, nici fără plată, nici cu nimica-nimicuţa. Deloc! Înţeleg să n-ai câmpii mănoase, dealuri înalte, pline de flori, ca noi, dar internet? Cum se poate aşa ceva?
Aşa ceva nu ţi s-ar întâmpla în ţara mea. Poate ai să găseşti, undeva prin munţi, o pensiune fără canalizare, în altă parte un hotel fără prosoape la baie, altele fără apă caldă, ai să întâlneşti chelneri fără bun simţ, hoteluri fără mâncare, unde trebuie să vii cu sacoşa de acasă, cum am venit eu în Stockholm, dar n-ai să vezi hotel cât de mic, pensiune cât de răzleaţă fără internet. Și nu aşa, pe bani, ci gratis! Moca! Free, Occidentule! Și nu semnal din ăla obosit, de-ţi ia o oră să descarci o manea, ci şuvoi, zeci şi zeci de megălăi pe secundă, chiar suta. La noi curge internetul gratis în şcoli, la toate instituţiile statului, în autobuze, în metrou, în parcuri, pe vârful muntelui şi în văgăuni, la mare, la şes, pe fir, prin aer, peste tot. Tineretul nostru creşte cu ochii în dispozitive conectate la internet. Milioane de români s-au băjenit ca să-i şteargă la cur pe bătrânii voştri, occidentalilor! Seară de seară, partea de ţară plecată de-acasă se întâlneşte pe internet cu partea de ţară rămasă în hotarele ei. Copiii lăsaţi singuri îşi ating mamele pe obraz, tremurând, pe un ecran de sticlă.
Toată lumea are internet la noi. Odată, când scriam despre inundaţiile din Moldova, am dat peste un sinistrat aciuat pe un dâmb, într-o colibă înjghebată din celofane şi bucăţi de pefeleu. Stătea călare pe nişte saci cu haine şi butona încruntat la un telefon mai scump decât tot ce-i mai rămăsese după potop. Se uita la ştiri, pe internet, şi îi vedea în direct, în palma lui, pe jandarmii care scoteau nămolul din curţi cu lopata, devale, în sat.
Parafrazându-l pe Octavian Goga, poetul care îi terorizează pe copii la examene, "La noi sunt codri verzi de brad/ Și câmpuri de mătasă/ Plus internet ieftin şi bun/ La fiecare casă".
Noi spunem că românul în veci nu piere. Au trecut atâtea valuri de foc peste noi, în istoria noastră milenară, dar ne-am ţinut locului şi cum am fost aşa am rămas. Și chiar mai mult decât atât. Dar acum nu mai sunt aşa de sigur, ca în copilărie, că nimic nu ne poate doborî. Ia-le românilor internetul şi ai să obţii între Carpaţi şi Dunăre un spaţiu imens, fără populaţie, ca în cărţile de istorie ungureşti. Du-l pe român în ţări străine şi nu-i da internet. Sau, mai rău, dă-i-l la un preţ pe care nu şi-l poate permite. Obţii o bombă.
Mă întind în pat şi încep să ticăi. Dacă nu-i internet, nu-i. Tic-tac, tic-tac. Citesc mai departe din "Istoria României" de la Corint. Observ că istoria din şcoală şi din cărţile citite pe vremea mea e mai frumoasă decât istoria din cartea asta. Comuniştii au lustruit cu grijă istoria. Văd şi acum planşa uriaşă din clasă, un perete întreg cu "2050 de ani de la făurirea primului stat independent şi centralizat al Geto-Dacilor", care arăta o linie directă de la Burebista la Ceauşescu trecând prin căciuli şi coroane de mari domnitori români. Găsesc acum o mulţime de lucruri pe care ori nu le ştiam, pentru că nu se spuneau, n-aveam de unde să le ştiu, ori le ştiam, dar trunchiate, răstălmăcite grosolan, uneori complet de-a-ndoaselea sau chiar inventate. Mai ales în istoria contemporană.
– Titus, tu ştiai că românul Menumorut, care s-a opus expansiunii ungurilor, era de fapt slav? Se pare că nu suntem chiar atât de latini pe cât credem. Ce părere ai tu despre asta?
– Bunică-mea era unguroaică.
N-apuc să-l mai întreb dacă el se simte român sau ungur pentru că adoarme brusc. Probabil mi-ar fi răspuns tot în stilul lui – că nu se simte nici român, nici ungur, ci doar obosit. Uneori şi a fi român e tare obositor.
Mă mir cât de multe lucruri nu ştiam despre ţara mea şi de cât de multe am uitat. Asta nu-i stă deloc bine unui om care a fost învăţat de mic să-şi iubească patria. Până şi popa la biserică se ruga pentru ţară şi pentru conducătorii ei, iar când veneam acasă de la slujbă mama îmi dădea câte un ou dacă spuneam o rugăciune şi o poezie patriotică. Aşa mergeau, la pachet. Cu oul ăla mă duceam la mămuţa, la bufet, şi îmi dădea la schimb un borcan plin cu bomboane. Făceau de zece ori mai mult decât oul, dar atunci nu ştiam asta. Observam doar că patriotismul era profitabil – despre credinţă ştiam asta mai demult – şi mă străduiam să învăţ cât mai multe poezii şi cântece despre patrie de la fraţii mai mari. Ei aveau lecţii numai despre patrie. Nu ştiam încă să scriu şi să citesc, dar prindeam repede cu urechea fiindcă fraţii mei repetau poeziile cu glas tare, pentru a doua zi, în timp ce prăşeau prin grădină. Iar eu, ascuns în brusturi, băgam la cap. Asta mi-a prins tare bine acasă, dar mai ales la şcoală, când a venit vremea. La casa de copii învăţătoarea mă punea mereu să recit poezii patriotice la serbări. O apariţie pe scenă, la căminul cultural, avea avntajele ei. Iar când am scris eu însumi o poezie dedicată Partidului, viaţa mea la cămin s-a îmbunătăţit radical, devenind chiar suportabilă.
Oftez. Vai, cum mi se face dor de ţară de la orice... De la un ou, de la o bomboană... Nici nu ştiu dacă nu e de fapt dorul de copilăria mea, de o vârstă la care nu mă mai pot întoarce. Niciun tren nu duce până acolo. Poate există un punct unde toate iubirile astea se întâlnesc şi se contopesc, se confundă. Și când zici că-ţi iubeşti ţara te iubeşti totdată şi pe tine, cu toate la care ţii, cu tot ce e al tău, de la rădăcini până la momentul când te încearcă sentimentul ăsta. Peste 20 de ani, când voi ajunge ca Titus, îmi voi iubi ţara şi mai mult
Urgent, când voi ajunge acasă, voi propune că în toate hotelurile să existe într-un sertar, alături de Biblie, o carte de istorie a României, o cărţulie pe care s-o răsfoieşti când n-ai internet, de exemplu, şi pe care s-o poţi lua în buzunar la plecare. Avem mare nevoie de asta. Poate şi o pereche de căşti antifonice să fie în sertarul ăla. Să poţi citi în linişte în caz că nu eşti singur în cameră, iar celălalt sforăie, ori se aud manele prin perete.
(Va urma)
____________________________________________
Cântarea României, defăimarea Occidentului
episodul 1 - Ţara lui "Merge şi aşa"
episodul 2 - Cetăţean de onoare din întâmplare
episodul 3 - Occidentul, demn de mila noastră
episodul 4 - Sufletul mort al Vienei
episodul 5 - Şunca din seif
episodul 6 - Răzbunarea unui român sărac
episodul 7 - O, ce vacă minunată!
episodul 8 - Trenuri nemţeşti şi alte aroganţe
episodul 9 - Nişte provinciali
episodul 10 - Un vagon numit Europa
episodul 11 - Primire cu câine și sare
episodul 12 - Podișca lui Oprescu
episodul 13 - Occidentul l-a ucis pe Dumnezeu
episodul 14 - Suedia de sub gâscă
episodul 15 - Călare pe melc prin Stockholm
episodul 16 - Intraductibil: spartul în figuri
episodul 17 - Românii, nişte suedezi eşuaţi în latinitate
episodul 18 - Un apus în zorii zilei la Stockholm
episodul 19 - În căutarea modelului suedez
episodul 20 - România, țară fără perdea
episodul 21 - Patria și internetul
