Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
(Continuare din episodul 18)
Mi-l amintesc vag pe Chifu, de la Iași. Lucram amândoi în aceeași clădire: eu la "Timpul", el la "Evenimentul zilei", un etaj mai jos. Găina care a fătat un pui viu de acolo și-a luat zborul spre București, cuibărindu-se apoi în istoria presei. Știu, găinile nu zboară, dar cele care fată pui vii o pot face. Făbricuța de știri de senzație, mai toate scoase din burtă, duduia în clădirea veche, cu pereți strâmbi și umezi, care mai adăpostea și Partidul România Mare. La parter era o cârciumă care ținea vie flacăra inspirației la ziariști.
Cu Chifu m-am intersectat de câteva ori pe scări. Odată era chiar să dăm nas în nas, deoarece el stătea în fund pe o treaptă, mâzgălea ceva pe o hârtiuță așteptând să se deschidă biroul. N-am schimbat niciodată o vorbă măcar. Comunicarea pe verticală era dificilă pentru amândoi. Poate ne vom fi salutat mutește, din cap, dar el nu vedea decât bănuțul unui început de chelie, iar eu doar un măr al lui Adam agresiv, pornit parcă să-și părăsească stăpânul și să trăiască pe cont propriu.
– Chifu ăsta chiar e arogant? Sau mi s-a părut mie?
– Nuuu, deloc! – sare Titus, strângându-și cureaua. Așa le par toți lunganii celor cu două capete mai scunzi decât ei. O să vezi, e un băiat de zahăr.
– Pe băț.
– Ba chiar pe prăjină.
– Îl știu mai mult de la televizor. Întâi ca specialist în prevenirea conflictelor. Era invitat pe la emisiuni, să comenteze, când mai izbucnea câte un război, când nu mai era nimic de prevenit. Parcă-și făcuse și o asociație de prevenire a conflictelor. Și acum iată-l ditamai consilierul lui Băsescu, cel mai conflictual președinte. Bravo lui. Dacă Băse l-a trimis aici ca să înmâneze cea mai tare decorație a statului, înseamnă că e cu Iulienașul în suflet. E printre ultimii consilieri rămași lângă Cârmaci. Deci vom avea onoarea să-i strângem mâna diseară, la ceremonie. E tare omul! Cum ar zice un cântecel, dacă l-aș compune, "Chifu te-nalță sau te doboară,/ Chifu te-njură sau te decoară". Na!
¬– Sau, cum ar zice alt cântecel, dacă l-aș compune, "Românii dau altor nații/ Emigranți și decorații".
– Titus, suntem doi poeți în viață, ce mai! Știi că l-am pomenit pe Chifu într-o poezie? Omul ăsta e o comoară. Se pare că nimeni nu mai știe cum devine treaba cu prevenirea conflictelor. Am poezia în laptop, hai să ți-o citesc. Se cheamă "poema mencinicopschi". Totul scris cu litere mici și fără semne de punctuație. Fii antent:
"de două mii de ani pământul acesta
răzuit de dumnezeu de sub unghia lui
naște oameni
români cu escu
cu ovici
cu copschi
și dintre toți numai tu
mencinicopschi
fiu al proteinei
explozie savantă a bobului de grâu
grâu spelta
desigur
numai tu ai primit de la domnul
taina aminoacizilor
numai ție ți-a picurat în corola gândirii
bioingineria preparatelor enzimatice
editura tehnica bucurești 1980
fii tu șeful acizilor grași
te-am rugat noi
al pepsinei și al peptidelor
regele salatei cu ulei de măsline
și tu ai zis bine o să fiu
cum a pus mărmureanu mâna pe cutremure
și radu opaina pe asociațiile de locatari
așa ai strâns tu cu gingășie sub tine
ca o cloșcă îndrăgostită de propriile ouă
biotehnologiile în prelucrarea produselor alimentare
editura ceres bucurești 1987
ești ctp-ul articolelor despre alimentația sănătoasă
tudorel butoi al grăsimilor criminale
florin tudose al adolescentelor anorexice
cu un cercel cristina fulop în ureche
tu ești iulian chifu încercând să prevină conflictele
dintre baze și acizi
și când nu reușești te transformi
în radu tudor al acestor bătălii fără învingători și învinși
izvoare de neant
ai fi putut să fii cele patru milioane de români
lipsă la recensământ
numărându-te pe ambalajele produselor alimentare
pe afișe pe cărți pe micile ecrane
televizoarele au mencinicopschi din fabricație
ai fi putut să fii netty sandu sau urania
dacă stelele ți-ar fi vorbit altfel decât cu formule chimice
ștefan banică ai fi fost de crăciun
sau ștefan hrușcă
dacă ți s-ar fi dat voce și o chitară
sub brad am fi pus sucuri gastrice în loc de coca-cola
dar nu
tu nu poți să fii unul sau altul
cineva sau altcineva
tu nu ești decât unul
fiindcă nu poate poporul meu să facă
doi asemenea ție
sfinte mencinicopschi al lucrurilor la care
nu se mai pricepe nimeni altcineva"
– O, ce poem minunat! Dacă aș fi Victor Ponta mi-ar plăcea să pretind că l-am scris eu.
– Domnule Titus Ceia, acesta este un răutăcism. Vă propun să vă îmblânziți cu un mic dejun ca la "Mamma Mia" acasă.
– "Mamma mia, here I go again/ My my, how can I resist you?"
Titus cântă frumos din ABBA. Totuși piesa lui de rezistență este cântecelul despre vaca Simmental.
O luăm cătinel, cât de repede poate Titus, către restaurantul deschis doar dimineața.
Holul barăcii noastre e un tunel de arome exotice. Două cameriste filipineze, doi drăcușori somnoroși în treninguri indecent de strânse pe trupurile tinere, fierb ceva la aragazul din hol. Noi le salutăm din sprâncene, ele ne fac cu mâna din norii de aburi, ne invită la ceai. Cine știe, or fi lucrat și în România, de au devenit așa de ospitaliere. Ele nu au micul dejun inclus. Nu-și permit. Poate dacă ar ști și să calce cămăși... Așa că trecem mai departe cu un zâmbet de "mulțumim, dar nu". Suntem români și știm să încurajăm ospitalitatea cu un refuz politicos. Mai ales acasă. Altfel, dacă toată lumea ar accepta invitațiile, mă tem că nimeni nu ar mai oferi nimic nimănui și poporul nostru ar pierde una dintre cele mai frumoase calități ale sale.
Bufetul suedez este o invenție minunată a suedezilor, de care e bine să ai parte în afara Suediei. Așa îmi dau de înțeles galantarele zgârcite de aici. Trei lulele, trei surcele, n-ai ce să alegi din ele. Când mă gândesc la bufetele suedeze de la niște pensiuni de prin Apuseni, pe unde am stat, un dor cumplit de țară irumpe din inimă și explodează în stomac. Gemeau mesele sub mormanele de bunătăți și de multe ori rămâneam flămând fiindcă nu mă puteam hotărî ce să aleg. Abia aștept să termine Titus de mâncat ca să organizez în cameră un bufet suedez ca pe la noi, cu ce mai este prin rucsac.
– Ce naiba facem până diseară, Titus? Hai să vizităm niște Stockholm.
– N-avem bani.
– Nu contează. Nu mergem la muzee, la expoziții, la teatru... Doar suntem ziariști, ce naiba! N-ai văzut ce frumos e orașul? Ne uităm și noi așa, pe dinafară, la clădiri, la oameni... Facem poze... Doar n-o să stăm în cameră. Măcar ne mai clătim ochii cu niște suedeze. Se spune că-s frumoase rău.
– Sunt sigur că dacă reușești să le extragi vizual dintre filipineze și alte nații emigratoare vei avea parte de satisfacții estetice deosebite.
– Undeva, între aceste femei frumoase se află ceea ce noi, românii, ne dorim de la revoluție încoace: modelul suedez!
(Va urma)
____________________________________________
Cântarea României, defăimarea Occidentului
episodul 1 - Ţara lui "Merge şi aşa"
episodul 2 - Cetăţean de onoare din întâmplare
episodul 3 - Occidentul, demn de mila noastră
episodul 4 - Sufletul mort al Vienei
episodul 5 - Şunca din seif
episodul 6 - Răzbunarea unui român sărac
episodul 7 - O, ce vacă minunată!
episodul 8 - Trenuri nemţeşti şi alte aroganţe
episodul 9 - Nişte provinciali
episodul 10 - Un vagon numit Europa
episodul 11 - Primire cu câine și sare
episodul 12 - Podișca lui Oprescu
episodul 13 - Occidentul l-a ucis pe Dumnezeu
episodul 14 - Suedia de sub gâscă
episodul 15 - Călare pe melc prin Stockholm
episodul 16 - Intraductibil: spartul în figuri
episodul 17 - Românii, nişte suedezi eşuaţi în latinitate
episodul 18 - Un apus în zorii zilei la Stockholm
episodul 19 - În căutarea modelului suedez
Citește pe Antena3.ro
