Cântarea României, defăimarea Occidentului (29). Mândru bătrânul, meşter urmaşul!

(Continuare din episodul 28)
Citesc în ochiul pătrat al telefonului: „Se acordă Ordinul Naţional «Steaua României» în gradul de Cavaler Preşedintelui Organizaţiei Star of Hope International, d-lui Erik Gunnar Eriksson, pentru 10 ani de activitate şi iniţiative umanitare, precum şi pentru rolul important pe care l-a avut Organizaţia Star of Hope în ajutorarea persoanelor cu dizabilităţi din ţara noastră”.

- Mândru bătrânul, meşter urmaşul! - declam teatral, cu degetul în sus; şi îi fac cu ochiul lui Titus.
- Iar unde e finul, e clar că-i şi naşul!- mă completează el prompt. Dar aici nu e cazul, dragul meu! Bătrânul Eriksson a fost preşedintele Star of Hope în vremea când fundaţia a venit în România şi, cum spun cronicile, mult bine a revărsat prin căminele groazei. Şi a fost decorat pentru asta. Când a murit el, acum vreo zece ani, fiul i-a succedat la cârma fundaţiei şi nici el nu s-a lăsat mai prejos, precum ştii. Drept pentru care, voilà, e decorat şi el acum.

Tatăl şi fiul, suedezi, decoraţi amândoi cu Steaua României în grad de Cavaler! Asta nu poate decât să mă bucure până la delir, îmi vine să mă scarpin de bucurie, să îmi muşc degetele. Oricine de pe lumea asta se bucură când străinii îi adoptă obiceiurile. Iar noi, mai mult decât alţii. Trăim intens momentul. Când un străin se aşază într-un sat românesc şi începe să întingă cu mămăligă în tigaie, devine subiect de ştiri la televiziunile naţionale. Dacă se îmbată la vreun festival local, (în campania electorală asemenea festivaluri sunt mai numeroase decât localităţile), atunci se cheamă că este un admirator al tradiţiilor noastre, un promotor inimos, că a fraternizat cu ai noştri; şi, înainte de a se trezi din beţie, este făcut cetăţean de onoare. Primarul, dacă nu se găseşte vreun parlamentar prin zonă, îl ţine de frunte să vomite la veceu, în fundul grădinii. „Să mai veniţi pe la noi!“
Aşa suntem noi ospitalieri, sensibili când oaspeţii ne îmbrăţişează valorile.

Şi acum, iată, nu unul, ci doi suedezi împrumută ceva din tradiţiile noastre.
- La noi, funcţiile, titlurile, onorurile - totul se împarte cu familia, se moşteneşte. De la paznicii magazinelor de cartier, care patrulează marţial printre rafturi înarmaţi cu o cariocă şi cu o motorolă, până la ministru, toţi îşi aduc pe lângă ei, când sunt unşi în posturi, nevestele, odraslele, nepoţii, amantele.

Îi povestesc lui Titus ce mi s-a întâmplat mai demult. Eram la cumpărături la unul dintre hypermarketurile care înlocuiesc încet-încet marile unităţi ale industriei comuniste din Bucureşti. La Cora, s-o spun direct, care a răsărit pe locul fostei Fabrici de Lapte din Militari; mai încolo e  Plaza România, un mall amenajat  în Circul Foamei din Drumul Taberei, iar la o azvârlitură de băţ mai la deal se construieşte un uriaş magazin Auchan peste ruinele fabricii de confecţii Tricodava. Asta ca să arăt din nou - şi niciodată nu va fi destul - cât suntem noi de primitori, cum ne rupem şi bucăţica de la gură, şi făbricuţa din economia naţională ca să le facem pe plac străinilor care ne calcă meleagurile. Când să ies de la casă, piu, piu, piu! au început să ciripească detectoarele. A venit în goană unul dintre acei bărbaţi impunători care sigilează pungile la intrare, dacă vii la magazin cu produse identice, ne-a luat de mână pe mine şi pe nevastă-mea şi mai mult ne-a târât, în viteza lor stahanovistă, până la o încăpere din spate. Cerberul m-a percheziţionat pe mine, iar pe nevastă-mea, nevastă-sa. Îşi vorbeau ca doi soţi, cu alinturi tocite de îndelungata folosinţă domestică, şi în timp ce ne scanau cu bastoanele lor, ca la aeroport, au întors de câteva ori capetele unul spre altul, s-au sărutat rutinar, scurt, cu buzele ţuguiate: ţoc-ţoc! Scena a devenit şi mai înduioşătoare când peste noi a intrat un băietan cu geacă roşie, de la Cora, şi a exclamat din prag, admirativ: „Ce părinţi pupăcioşi am şi eu!“. S-a dovedit că îmi ţiuau ochelarii de soare, cumpăraţi demult tot de acolo: nu le scosesem – de unde să ştiu eu asta? - firul de siguranţă. Erau evident vechi, se cunoştea că-i purtasem, aşa că amorezii şi-au cerut scuze şi ne-au dat drumul. Dar cu ruşinea de a fi târâţi prin faţa zecilor de clienţi de la case tot am rămas. Bărbatul, care părea să fie un fel de şef al paznicilor, ne-a condus până la ieşire. Acolo s-a întâlnit cu fratele lui, am dedus din dialog, tot paznic şi ăla, care ne-a preluat şi ne-a cărat cumpărăturile până în stradă, la taxi. Toată familia era acolo.

Mai sus, la Autoritatea de Supraveghere Fiscală, că asta îmi vine prima în minte, este un Olimp al administraţiei, unde zeii sunt plătiţi lunar cu câte 200 de salarii de medic şi iau prime pentru care statele de plată tipizate nici au rubrici suficient de încăpătoare, zerourile din coadă se rostogolesc ca mărgelele pe biroul contabilului şi le găsesc procurorii anticorupţie când încep o anchetă. Semizeii de la parter, care storc şi ei ambrozie din şomoiage de bani, sunt toţi neamurile cuiva de la etaj, pile şi pupile. 120 de angajaţi, a numărat presa, sunt rudele unor şefi. Fosta nevastă a lui Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, stă la călduţ, pe un sac de euro, la etajul zeilor, vecină cu olimpianul soţ al Olguţei Vasilescu, primăriţa Craiovei.

Încă şi mai sus, la Guvern, prim-ministrul Victor Ponta e cununat de şeful Serviciului Român de Informaţii, care i-a botezat şi copilul. Pe vărul său l-a pus ministru la Justiţie, o fină e vicepreşedintă la Consiliulu Naţional pentru Combaterea Discriminării, un fin e vice la Fondul de Mediu. Vicepremierul Dragnea şi-a ridicat secretara la cinstea deputăţiei - o fată frumoasă şi competentă de 23 de ani, cu care a fost filmat dansând nepotrivit, cum se spune în limbajul diplomatic, dar adevărul evident e că se potriveau de minune, în ciuda diferenţei de vârstă şi de experienţă politică. Mai demult, social-democratul Miron Mitrea i-a făcut o casă mamei sale. Invers, ministrul liberal Cristian David a primit o casă de la maică-sa. Adrian Năstase, fost prim-ministru, acum închis la Jilava, a primit 400.000 de euro de la o misterioasă mătuşă Tamara. Toţi îşi păstrează titlurile şi după ce părăsesc funcţiile astea: domnul preşedinte, domnul deputat, domnul ministru - li se spune toată viaţa, chiar şi când ajung la puşcărie, cu înaltele lor ordine de stat strălucind pe piept.

Iar sus de tot, la Preşedinţie, Traian Băsescu a făcut-o pe fiica sa cea mică europarlamentar, responsabilă cu buna dispoziţie în înaltul for de la Bruxelles. De la fiica cea mare, preşedintele a primit cadou 300 de hectare de teren arabil, pământ cumpărat cu un milion de euro împrumutaţi de la CEC, singura bancă de stat din România, singurul împrumut de un milion de euro acordat vreodată unui român.

Spre deosebire de ţările occidentale, unde administraţia e un mecanism rece şi precis, la noi totul e mai cald, mai umanizat, treburile ţării se gospodăresc frumos, mână în mână, gură în gură, ca într-o mare familie. Tu, cetăţean de rând, nu eşti exilat dincolo de cercul puterii, nu eşti alungat de la trebile cetăţii, ci simţi că participi cumva la guvernare printr-un văr îndepărtat, un vecin, un fost coleg de şcoală, un nepot, toţi aceştia ajunşi la rândul lor verii, vecinii, nepoţii cuiva care au pe careva care cunosc pe cineva. Într-un fel, suntem legaţi toţi, invizibil, în această reţea uriaşă, familia noastră cea mare, românească. Şi nu putem decât să ne bucurăm când vedem că străinii apreciază stilul nostru de viaţă şi intră în el cu uşurinţă şi cu încântare ca într-o apă călduţă, tot ma adânc.
- Lennart al tău are copii?
(Va urma)

__________________________________________

Cântarea României, defăimarea Occidentului 
episodul 1 - Ţara lui "Merge şi aşa"
episodul 2 - Cetăţean de onoare din întâmplare
episodul 3 - Occidentul, demn de mila noastră
episodul 4 - Sufletul mort al Vienei
episodul 5 - Şunca din seif
episodul 6 - Răzbunarea unui român sărac
episodul 7 - O, ce vacă minunată!
episodul 8 - Trenuri nemţeşti şi alte aroganţe
episodul 9 - Nişte provinciali
episodul 10 - Un vagon numit Europa
episodul 11 - Primire cu câine și sare
episodul 12 - Podișca lui Oprescu
episodul 13 - Occidentul l-a ucis pe Dumnezeu
episodul 14 - Suedia de sub gâscă
episodul 15 - Călare pe melc prin Stockholm
episodul 16 -  Intraductibil: spartul în figuri
episodul 17 - Românii, nişte suedezi eşuaţi în latinitate
episodul 18 - Un apus în zorii zilei la Stockholm
episodul 19 - În căutarea modelului suedez
episodul 20 - România, țară fără perdea
episodul 21 - Patria și internetul 
episodul 22 - Cu fundul pe reşou
episodul 23 - Pe la un 5 trecute fix
episodul 24 - La plăcinte, înainte!
episodul 25 - Filantropul, investitor strategic
episodul 26 - Laptele negru românesc
episodul 27- Tinichigeria Cotroceni
episodul 28 - Johnny Răducanu, umplut de respect