Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
(continuare din episodul 26)
Ochii lui Titus se măresc, umflaţi de o bucurie fulminantă, şi totuşi stăpânită abil, cum ştim că apare pe feţele jucătorilor de şah când reuşesc o mutare surpriză. Iar colţul gurii i se ridică şugubăţ. “Vezi cum am întors-o? Cum te-am înfundat?” ‒ vrea să spună cu toată faţa lui, bărbierită până la luciu, dar acum şi mai strălucitoare. De ce s-a aprins aşa prietenul meu? Oare crede că mi-a tăiat capul cu lovitura finală de spadă, cu “Da, dar i-a luat-o înapoi!”, şi unde-mi stau picioarele, acolo îmi vor sta şi argumentele, grămăjoară? Șezi dumneata frumos la locul dumitale şi nu te înfierbânta prea devreme, prietene, nu te înfige ca privighetoarea la cârlig, că n-am terminat cu mătăluţă!
- Tocmai aici e baiul, şogore! Că a dat-o şi a luat-o înapoi. Că a dat-o cu ochii închişi, n-a văzut că ajunge pe chepţii unui criminal. Mă rog, Homoştean ăsta a fost condamnat pentru instigare la omor deosebit de grav, dar asta e o prostie, altă plăcintă cu muci servită nouă de Tanţa cu balanţa, fiindcă ticălosul, din poziţia lui de ministru, dădea ordine, nu instiga. Eu îmi iau libertatea să îi spun în continuare criminal, nu instigator, şi sper să prindă în iad un loc la secţia Criminali. Vadim a fost decorat şi el cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, la fel ca Lennart Eriksson, astăzi. Și i s-a luat înapoi. Cine ştie, poate Eriksson va primi, la obiect mă refer, exact aceeaşi medalie care a strălucit pe pieptul de aramă al Tribunului isteric. Ia, dacă te apropii de Eriksson, să te uiţi mai cu băgare de seamă la medalie: nu cumva are spume uscate pe ea?
- Aici greşeşti. Lui Vadim Iliescu i-a dat medalia, nu Băsescu.
- Iliescu, Băsescu, ce mai contează? Parcă e şi mai rău când unul o dă şi altul o ia. Zici că joacă tenis cu medalii: unul e la serviciu şi celălalt la primire. Înseamnă că nu e numai o gafă a Răzgânditorului de la Cotroceni, ci şi a Cucuvelei. Nu mi-e ruşine nici cu Constantinescu. Parcă el l-a decorat pe Vasile Ciolpan, torţionarul deţinuţilor politici de la Sighetul Marmaţiei, de-a trebuit să-i spună: scuzaţi, domnule criminal, daţi-mi medalia înapoi. Și Milică a scuturat, ehe!, tava cu decoraţii peste masele largi, populare, să se ajungă la toţi. Toţi preşedinţii de după Revoluţie au decorat în neştire, zeci şi zeci de mii de medalii de toate felurile au zburat de la Cotroceni la întâmplare, cum zicea taica Alecsandri: “Cum zvârli grăunţi de păpuşoi/ Ca să hrăneşti porumbii”. Dar aici era ca să hrăneşti orgolii, ca să hrăneşti camarila! Au dat decoraţiile, toţi trei, pe liste. Uite-aşa de lungi! Semnau ca primarii ce le băgau unii şi alţii sub nas. Distincţii acordate fără distincţie, la grămadă. Și când n-a mai fost loc de zdrăngănele pe piepturile vârtoase, hai cu o staţie mai sus, la umeri, să pună stele pe epoleţi! Duduia fabrica de stele aurite de la Cotroceni! ‒ să fie multe, precum în Cer, aşa şi pe Pământ. Ieşeau generalii pe ţeavă la foc automat. Toţi preşedinţii au făcut asta. Ca să le cumpere recunoştinţa, supunerea umilă, să le poată după aia spune: parcă eu v-am făcut chestor, sau general, domnule Cutare, nu? Uite, primarul Onţanu. Erou al cazanelor cu fasole, strategul sarmalelor în războiul electoral. A fost făcut general, scurt, din două-trei avansări, dimineaţa, la apelul bocancilor. Numărătorul ăsta de izmene, Gabriel Oprea, degetul viguros cu care toţi guvernanţii se scarpină-n cur, a ajuns general cu patru stele! Dacă mai era loc pe epoleţi, i-ar mai fi pus vreo două. Ruşinea armatei române! Dacă ar fi să meargă pe front, fie şi la o inofensivă numărare de izmene, l-ar împuşca soldaţii noştri pe la spate ca pe bandiţi. Cioflină. Ăstă e şi general, şi decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce. S-a băgat în mimaşuri imobiliare cu mulgătorul Becali, idolul mătănăreselor, şi acum stau amândoi la pârnaie şi se degradează. Încă nişte generali, şi ei înalt-decoraţi, Eugen Bădălan, Mihail Popescu, Neculae Oţelean, şi cine mai ştie câţi alţii, au fost prinşi cu mâţa-n raniţă şi condamnaţi. Ai idee câţi penali din ăştia, civili, militari, nu contează, au primit distincţii la fel de înalte ca Eriksson al tău, din aceleaşi mâini prezidenţiale? Era să uit de generalul – sau colonelul, ce era!.. ceva cu stele… ‒ Cătălin Voicu, butoiaşul anomic, cel care legile le şi făcea în Parlament, le şi încălca. E la bulău, scade guşa. De Ionel Manţog, şmenarul ăla nenorocit de la Târgu Jiu, ştii. E mare Cavaler al României, bre! Ion Dumitru, vopsitorul de ciori şi de tancuri de la Romsilva, Irina Jianu, la braţ cu Adrian Năstase, intraţi amândoi în rahat pentru o afacere cu veceuri chinezeşti, nu ştiu care primar de pe la Baia Mare, Cutean ăla de la Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari, figură tristă, limbric al nefiinţei, toţi ăştia, plus unii de care nu ştiu, sunt care la puşcărie, care pe acasă, cu suspendare, ‒ dar tot condamnaţi ‒, şi mi se pare că în afară de Cătălin Voicu, generalul care a trecut Rubicondul cu şpaga în mână, toţi ceilalţi încă mai au medaliile, nu le-au fost retrase. Dacă unul dintre ei ar vrea să meargă la duşuri cu Steaua României sau cu Serviciul Credincios la gât, doar ca să-i atârne frumos când se apleacă după săpun, nu ştiu ce lege l-ar putea opri. Și, atunci, te mai întreb o dată: ce atâta tam-tam la Stockholm, la ambasadă, pentru o medalie pe care, la o adică, o poţi găsi şi într-o puşcărie? Cu un pachet de ţigări îţi iei două.
- Dar ce înverşunat eşti! Mai răsuflă oleacă! Vezi că mi-ai strâns cravat prea tare. Aşa, e bine acum. O medalie este o medalie. O primeşti tu, pentru meritele tale, fără legătură cu alţi medaliaţi ‒ pe drept sau pe nedrept. Dacă o meriţi, străluceşte; dacă nu, e doar o tinichea pe pieptul unui om de cârpă. Nu cumva eşti cam invidios că n-ai primit şi tu una? Un Meritul Gazetăresc, ceva…
- Fugi de-aici! Care ar fi şmecheria? Să mă îmbăt cu apă rece, cu rachiu de medalie. Nu-mi trebuie. Când trec cu bicicleta pe la Cotroceni, o iau pe trotuarul celălalt, dinspre Botanică, să n-arunce careva cu vreo medalie în mine. Ăştia au tranformat Cotroceniul într-o tinichigerie şi dau cu medalii în populaţie.
- Hai, că exagerezi.
- Bineînţeles că exagerez, doar sunt ziarist. Și nervos. Asta nu înseamnă că nu am dreptate.
- Titlurile astea, decoraţiile, sunt totuşi însemne ale statului român, au o valoare simbolică imuabilă, dincolo de mâna muritoare care le înmânează, dincolo de pieptul poate nemerituos care le primeşte. Uneori, admit, se mai poate greşi. Greşeala e omenească şi tocmai pentru că e omenească poate fi, din fericire, îndreptată. Dar, serios vorbind acum, nu poţi spune că se dau la întâmplare.
- Serios? Tu vorbeşti, Titus, care ai fost fost făcut cetăţean de onoare al Municipiului Alba Iulia fără să ştii cum şi de ce? Mi-ai spus că ai fost o singură dată în viaţa ta acolo şi, când ai coborât din tren, ăia de la Primărie ţi-au pus în braţe sulul cu titlul de cetăţean de onoare.
(Va urma)
----------------------------------------------------------------
Cântarea României, defăimarea Occidentului
episodul 1 - Ţara lui "Merge şi aşa"
episodul 2 - Cetăţean de onoare din întâmplare
episodul 3 - Occidentul, demn de mila noastră
episodul 4 - Sufletul mort al Vienei
episodul 5 - Şunca din seif
episodul 6 - Răzbunarea unui român sărac
episodul 7 - O, ce vacă minunată!
episodul 8 - Trenuri nemţeşti şi alte aroganţe
episodul 9 - Nişte provinciali
episodul 10 - Un vagon numit Europa
episodul 11 - Primire cu câine și sare
episodul 12 - Podișca lui Oprescu
episodul 13 - Occidentul l-a ucis pe Dumnezeu
episodul 14 - Suedia de sub gâscă
episodul 15 - Călare pe melc prin Stockholm
episodul 16 - Intraductibil: spartul în figuri
episodul 17 - Românii, nişte suedezi eşuaţi în latinitate
episodul 18 - Un apus în zorii zilei la Stockholm
episodul 19 - În căutarea modelului suedez
episodul 20 - România, țară fără perdea
episodul 21 - Patria și internetul
episodul 22 - Cu fundul pe reşou
episodul 23 - Pe la un 5 trecute fix
episodul 24 - La plăcinte, înainte!
episodul 25 - Filantropul, investitor strategic
episodul 26 - Laptele negru românesc
