x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Cântarea României, defăimarea Occidentului (26). Laptele negru românesc

Cântarea României, defăimarea Occidentului (26). Laptele negru românesc

de Viorel Ilişoi    |    30 Ian 2014   •   23:36
Cântarea României, defăimarea Occidentului (26). Laptele negru românesc
(Continuare din episodul 25)

Băsescu este ciocănelul cu care-l lovești pe Titus peste genunchi ca să-i verifici reflexele. Dacă vreau să-l trezesc și nu reacționează la strigăte, nici la fluierături sau la înghionteli, poate nici la un pahar cu apă rece peste față, e suficient să-i șoptesc la ureche: “Băsescu!” ‒ și imediat ciulește urechile și începe, greoi, procedurile de trezire. Și când citește, scufundat și cu ultimul neuron în romanele lui polițiste, franțuzești, cu același cuvânt magic îl decuplez din lectură, violent, așa cum îi dai cu scândura peste mâini unuia rămas lipit de un cablu electric ca să-l scoți de sub tensiune. Inima de liberal a lui Titus are un colțișor, o tainiță unde se păstrează această iubire discretă. Orice-aș spune despre Băsescu, niciodată de bine, mai ales după ce s-a purtat ca un mârlan cu un om bătrân, întâmplător fost rege al României, prietenul meu are un contraargument, cât de subțire, o mânuță de zahăr de presărat peste înjurătura mea amară, un zâmbet parfumat, o privire fierbinte. Măcar să obțină astfel puțină indulgență, dacă nu mă poate convinge că greșesc.

‒ Da, dar…
Și, cu calm, așa cum face el totul, începe să împingă negrul prin tunelul alegațiilor și al sofismelor ca să-l scoată pe partea cealaltă alb și bine mirositor. Știe că nu mă poate clinti din părerea mea, știe că nici n-are dreptate de cele mai multe ori, dar asta nu-l face să renunțe și devine chiar simpatic în strădania cu care caută apărări noi pentru feblețea lui, fără succes, așa cum bărbatul înșelat își apără de ochii lumii femeia rea de muscă, negându-i apucăturile când tot satul îi știe catrința ‒ și de fapt se apără mai mult pe sine, orgoliul lui rănit, inima zdrobită.

Aici Titus se smulge din rădăcinile lui cosmopolite și se apropie de modelul românului de astăzi, poate și dintotdeauna, intră în tipar. E de-al nostru! Dacă aș lua un suedez la întâmplare și i-aș arăta un maidanez, că tot n-a văzut niciodată (și pentru că încă îmi mai foșnește în cap punga aia cu resturi), nu cred că ar fi în stare să-mi demonstreze că are în față, de fapt, vreun mistreț scăpat din țarcul lui Țiriac, după un măcel de anvergură europeană, acolo, la Balc. Pe când unui român de-al nostru i s-ar părea floare la ureche. Începe așa:

‒ Da, dar…
Și dă-i cu înnegrirea laptelui. Adică, vezi dumneata, da, seamănă el cu un maidanez… dar dacă te uiți mai bine… Vezi cum privește speriat într-o parte și-n alta? Caută adăpost, caută protecție. Se vede că a fost traumatizat. Dungile de pe spate, părul aspru, colții care i se ițesc din gură îl trădează. E un mistreț. Cum nu prea e? Ce-ai vrea acum? Să fie toți mistreții la fel? E un mistreț deghizat în câine ca să scape de glonțul miliardarilor, poate chiar mistrețul cu colți de argint. Latră de nevoie. Cine știe cum o fi fugit săracul de sub mustața lui Țiriac și cum o fi ajuns tocmai în Stockholm! N-ar fi primul mistreț care face așa ceva. Îmi ceri să-ți dau exemplu de încă un mistreț, măcar unul, care a mai făcut asta? Păi, dacă ăsta a reușit, e la mintea cocoșului că și alții au fost în stare, că nu-i numai un câine scurt de coadă, cum atât de înțelept au grăit străbunii noștri.

‒ Da, zice Titus, aici poate a greșit Băsescu, cu regele… dar, trebuie să recunoști, a condamnat comunismul. A făcut și lucruri bune.

‒ Ce da-dar, Titus? Cu da-darul ăsta poți să faci orice din orice, poți să spui că albul e negru și vițăvercea. Vițăvercitudinea asta, modul de gândire care face ca un lucru să fie adevărat în același timp cu contrariul lui, ne ține pe noi în loc fiindcă anulează diferențele, uniformizează totul, nu lasă lucrurile să se limpezească odată pentru totdeauna și, mai ales, pentru toți. Nu poți să spui că a Băsescu a îmbulinat-o aici, dar a dres-o dincolo și per total iese că-i nouă și frumoasă. Una nu o justifică pe alta. Ești ziarist, umbli printre oameni, știi cum zice românul nostru: comunismul a fost rău, dar a scos țara de sub cizma exploatatorilor, din mizerie. A lichidat în pușcării elita intelecutală, de la preotul de țară până la academicieni, dar a construit școli și a instituit învățământul gratuit și universal, am ajuns să facem cel mai tare laser din lume, cu care puteam să tăiem în două, ca pe brânză, tancurile sovietice când s-au năpustit la Prut, în august ‘68. Hai că m-am enervat! Dacă-i spui dobitocului că nici cel mai bun dintre regimurile posibile nu justifică uciderea măcar a unui singur om, darămite a unei întregi clase, zeci și zeci de mii de oameni, minți luminate care ar fi putut duce țara asta înainte, va admite cu jumătate de gură că ai dreptate, dar că au făcut și ăia ceva, au zis ei ceva, altfel de ce i-ar fi luat comuniștii la căsăpeală? Și că ăia care i-au chinuit pe deținuții politici, torționarii, bestiile alea care-l târau pe Maniu pe scări ca pe sacul cu cartofi, dând cu capul de fiecare treaptă, cică ăia nu sunt poporul român, nu ne reprezintă. Dar de unde au venit bestiile, mă rog? De pe Marte? Și ce făcea poporul român, cel care ne reprezintă, când criminalii care nu ne reprezintă îi băteau cu bâtele pe savanți, pe generalii armatei române, pe studenți, pe gospodarii de la sate? Ce făcea poporul român când niște scelerați îi ucideau sau îi mutilau tot ce avea el mai bun? Noi zicem: da, dar s-a format altă pătură de intelectuali, care... Care ce? Care nimica! Da-dar, futu-i da-darul mă-sii! Da, Ceaușescu n-a fost bun, dar a dat de muncă la oameni, a construit blocurile în care stăm acum, și o întreagă industrie, nu apucăm noi să zugrăvim ce a construit el. Ce contează că blocurile astea sunt niște cotinețe suprapuse, urâte și înghesuite, de te ia depresia când străbați un cartier muncitoresc, ce contează că industria aia era neperformantă, că băgai doi lei ca să scoți unul? Peste asta se sare în demonstrație. E politicanul ăla analfabet? Da, dar a recuperat repede, uite, a făcut o facultate la bătrânețe și mai face două. Este Becali un infractor dovedit și condamnat? S-a îmbogățit făcând mișmașuri cu armata, adică din banii noștri? Da, dar face biserici și dă și la săraci. Este Maria lui Gheorghe curva satului? Da, dar nu refuză pe nimeni și se duce la biserică, aprinde lumânări. Iar ministrul, politicianul care fură cu lopata s-o fi îmbogățit el în primul an de mandat, dar e popular, dă bună ziua la oameni. Și acum vii și tu și zici că Băsescu ‒ da, dar… Păi, atunci zic și eu da-dar. Da, l-a decorat pe Lennart Eriksson, dar tot el l-a decorat și pe George Homoștean, fostul șef al Miliției, criminal dovedit și condamnat. E odiosul ăla care a dat ordin să se tragă în oameni nevinovați când cu afacerea “Autobuzul” – o știi. Nu-i străin nici de moartea dizidentului Gheorghe Ursu. Paișpe ani de închisoare a luat, dar a vent Iliescu, bunicuța grijulie, și l-a grațiat, i-a șters jumătate de pedeapsă. Iar Băsescu al tău l-a decorat cu Virtutea Militară în grad de Cavaler. Și nu e singura lepădătură aurită cu înalte distincții de stat. Ce valoare mai are, spune-mi!, o decorație dată de un președinte care decorează infractori?
‒ Da, dar i-a luat-o înapoi.

 (Va urma)
----------------------------------------------------------------
Cântarea României, defăimarea Occidentului 
episodul 1 - Ţara lui "Merge şi aşa"
episodul 2 - Cetăţean de onoare din întâmplare
episodul 3 - Occidentul, demn de mila noastră
episodul 4 - Sufletul mort al Vienei
episodul 5 - Şunca din seif
episodul 6 - Răzbunarea unui român sărac
episodul 7 - O, ce vacă minunată!
episodul 8 - Trenuri nemţeşti şi alte aroganţe
episodul 9 - Nişte provinciali
episodul 10 - Un vagon numit Europa
episodul 11 - Primire cu câine și sare
episodul 12 - Podișca lui Oprescu
episodul 13 - Occidentul l-a ucis pe Dumnezeu
episodul 14 - Suedia de sub gâscă
episodul 15 - Călare pe melc prin Stockholm
episodul 16 -  Intraductibil: spartul în figuri
episodul 17 - Românii, nişte suedezi eşuaţi în latinitate
episodul 18 - Un apus în zorii zilei la Stockholm
episodul 19 - În căutarea modelului suedez
episodul 20 - România, țară fără perdea
episodul 21 - Patria și internetul 
episodul 22 - Cu fundul pe reşou
episodul 23 - Pe la un 5 trecute fix

episodul 24 - La plăcinte, înainte!
episodul 25 - Filantropul, investitor strategic

×
Subiecte în articol: cantarea romaniei