România, insultată de Adrian Rădulescu, secretar de stat la Agricultură
Deranjat pentru a-şi da cu părerea despre un subiect paşnic, respectiv distribuirea merelor către elevii din clasele I-VIII, un demnitar al statului şi-a permis să insulte naţia română. Şi ţara, din al cărei buget public mănâncă şi fălcile lui acum cel puţin o leafă de secretar de stat. "Suntem o ţară de imbecili! Dacă faci ceva, ţi se reproşează de ce faci! Dacă nu faci, ţi se reproşează de ce nu faci!", a declarat Adrian Rădulescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Regionale, în Jurnalul Naţional de miercuri, 5 mai a.c.
Într-o "ţară de imbecili", cum o numeşte el (autodiagnosticându-se), Rădulescu a reuşit să fie mai cu moţ decât restul românilor cărora le poartă atâta respect şi consideraţie.
A debutat în viaţă ca sculer-matriţer la IMP Plopeni după ce a absolvit doi ani de şcoală profesională, specializarea "prelucrări prin aşchiere". Apoi, vreme de şase ani a făcut liceul, după care a fost admis la Facultatea de Horticultură din Bucureşti.
În timpul facultăţii se ocupa de probleme organizatorice ale Asociaţiei Studenţilor Comunişti din Institutul Agronomic "Nicolae Bălcescu". Imediat ce termină facultatea, Rădulescu e numit şef de fermă la IAS Mogoşoaia.
Era anul 1983. De la IAS, ascensiunea sa pe scara socială e galopantă, Revoluţia prinzându-l în funcţia de preşedinte - inginer-şef la CAP Buftea. În 1990 devine preşedinte al FSN - DGAIA Bucureşti, iar între anii 1991 şi 1992 e director la DGAIA Bucureşti.
Apoi nu mai are nici o meserie, în CV-ul său fiind un blank. În 1996 face în Germania o specializare în marketing, iar în 1998 reuşeşte să-şi ia doctoratul, început în 1991, în "ştiinţe agricole".
Din noiembrie 2007, vreme de un an, e director de cabinet al fostului ministru Dacian Cioloş, iar în octombrie 2009 e nominalizat pentru portofoliul de ministru al Agriculturii în guvernul Croitoru. Propunerea e însă respinsă de comisiile parlamentare.
"Suntem o ţară de imbecili", susţine cel care, conform declaraţiei de avere, are 82.312,64 metri pătraţi de teren intravilan, 5.000 de metri pătraţi de teren agricol şi 89.500 de metri pătraţi de viţă-de-vie, un apartament în Otopeni, o casă de 546 de metri pătraţi în Mogoşoaia, o casă de vacanţă în Poiana Braşov şi o alta la Costineşti. Plus acţiuni şi părţi sociale în 14 societăţi.
"Suntem o ţară de imbecili", declară, nemulţumit de viaţă şi de mediul în care trăieşte şi prosperă, Adrian Rădulescu. Prelucrat prin aşchiere în gura domniei sale, enunţului îi lipsesc însă două cuvinte pentru a fi adevărat: "condusă" şi "aceiaşi". Suntem o ţară condusă de aceiaşi imbecili, domnule fost secretar la Asociaţia Studenţilor Comunişti. Ţara, săraca, e în regulă, defectul ei sunteţi voi!
Citește pe Antena3.ro