x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Banda șefilor ANAF putea fi săltată din 2011

Banda șefilor ANAF putea fi săltată din 2011

de Dan Constantin    |    24 Mar 2016   •   16:30
Banda șefilor ANAF putea fi săltată din 2011

Ancheta privind evaporarea lui Codruț Marta, adusă în actualitate de denunțul fostei nurori a lui Virgil Măgureanu, arată nivelul înalt de protecție de care a beneficiat banda constituită la nivelul conducerii ANAF de tripleta Blejnar-Marta-Comaniță. Conexiunile la vârful lumii politice, miopia instituțiilor de securitate și anticorupție, blândețea instanțelor au contribuit la menținerea în funcțiune a grupării infracționale, lăsată în deplină libertate să șteargă urmele.

Căutările ,,marelui dispărut” Codruț Marta au fost infructuoase. Se fac patru ani de când Marta este pe lista urmăriților. Interceptările difuzate din dosarul Motorina arată că Marta se comporta, până la fugă (sau suprimare) ca fiind șeful lui Blejnar și dirija numirile la vârful Fiscului. Viorel Comăniță, șeful Vămii, ținea legătura cu Radu Nemeș, aflat în fruntea rețelei de evaziune cu produse petroliere. Rețeaua transfera nestingherită milioane de dolari în conturi din paradisuri fiscale, depozite externe menite să asigure finanțarea din vremurile ,,exilului” programat. Urechile vigilente au reținut convorbirile dar Blejnar, aflat în rețeaua celor care îl purtau pe Nașu însuflet, este intangibil.  Tripleta Marta- Comaniță- Blejnar putea fi desființată și dovedită încă din februarie 2011.

DENUNȚUL LUI CELESTINI

Antonello Celestini, un investitor italian stors de bani de rețeaua corupției din ANAF, a pus în brațele DNA un camion de dovezi care duceau spre TRIPLETĂ. Viorel Comaniță, pus în conducerea Vamii, și-a trimis încă din 2010 emisarii să-i propună lui Celestini o afacere de contrabandă cu tutun și evaziune fiscală dacă plătește 1 milion de euro. Comisarul Gavrilă și avocatul Stăncescu sunt înregistrați de italian dar reținerea lor și arestarea au loc în 1 martie 2011 după tergiversări și difuzarea unui interviu cu Celestini în Jurnalul Național și Antena 3. Comăniță, descris explicit ca beneficiar al șpăgii, anunță că va face plăngere pentru denunț calomnios. Procurorii limiteză dosarul la Gavrilă și Stăncescu, nu se ating de Comăniță, lăsănd gruparea în funcțiune. Procesul se încheie la Înalta Curte în iunie 2014 cu condamnarea celor doi cu mare blândețe- 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei.

Școala ELODIA, PROMOȚIE NOUĂ

Procuroarea Carmen Damian a primit la Parchetul General să rezolve cazul dispariției lui Marta în mai 2012. Blejar, Comăniță, Elan Swarzenberg sunt audiați. Comaniță, supravegheat, are timp să fie curier extern pentru soții Nemeș, fugiți în SUA. Clubul Monaco scapă de interogatorii. Elan se retrage sub scutul imunității de cetățean israelian. Greul cade pe rețeua prostituatelor de lux care nu rezolvă însă cazul. Dosarul dispariției este pasat spre DNA unde se mută și Carmen Damian după șeful ei, Iacob, care a rezolvat dispariția Elodiei. La DNA , Doamna Damian, de loc din Țăndărei, face un dribling de afirmare ca Bănel Nicoliță pe linia Făurei- Galați, că să o incrimineze pe Rarinca.

×
Subiecte în articol: Viorel Comăniță