Proiectul de lege care prevede modul în care se va face distribuţia cardurilor de sănătate a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii, cei interesaţi putând să facă propuneri timp de 10 zile. Potrivit proiectului care modifică legea privind reforma sănătăţii, postat pe site-ul MS, distribuţia cardurilor către salariaţi se realizează prin primării şi serviciile locale de evidenţă a populaţiei, pentru mediul rural şi localităţile urbane cu o populaţie de până la 15.000 de locuitori, dar şi prin serviciile poştale, pentru mediul urban şi localităţile cu o populaţie mai mare de 15.000 de locuitori.
Cardurile pot fi distribuite şi prin casele de asigurări de sănătate, numai în situaţia în care nu se poate realiza în modalităţile anterioare. Cheltuielie necesare pentru producerea soluţiilor informatice pentru administrarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, precum şi cheltuielile pentru distribuţia acestuia prin serviciile poştale se suportă de CNAS, din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, se arată în proiect. (Agerpres)